Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCAPĂ
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 681 pentru SCAPĂ.
Gheorghe Asachi - Credinţa Credința de Gheorghe Asachi La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a ferecat Și la rege domnitorul l-a condus mai înainte. Cu urgie ista-ntreabă: Zi-m, pumnarul pentru cine? De tirani să scape patria, menit era pentru tine! Dacă așa, sumețe giune, tu pe cruce vei pieri! Nu cer ca să-mi ierți viața; din doi unu-avea să moară; Ce, de vrei a mele patimi mai mult încă-a prelungi, Lasă-mă, te rog, trei zile, să mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi, fără cruțare, cu amicul d-închisoare Împărți-s-a a voastră soartă, tu-i fi liber, iar el moare! La amicul ...
Gheorghe Asachi - Guzganul de cetate și cel de câmp
Gheorghe Asachi - Guzganul de cetate şi cel de câmp Guzganul de cetate și cel de câmp de Gheorghe Asachi Dineoare un guzgan, Politicos cetățan, Pre guzganul de câmpie L-au poftit la prânz să vie, Că nu tot mereu lăcuste, Ce mai bun ospăț să guste Pe vărgat, frumos covor Așternut-au masa lor; Las să giudice oricine Cât li-au fost atunci de bine De confeturi și de pui Fărmăturile adună, Însă pănă a fi sătui Deodată ușa sună; Asta-i umple-atât de frică Încât pofta li să strică Cetățanul sprintinel Scapă, ș-altul după el Iată tropotu-ncetează Și guzganii iar s-așază. Cetățanul, mângâiet, La țăranul spăriet Zice: En apucă, frate, Să mai roadem la bucate! Dar acest-au zis: Destul De astă masă eu-s sătul, Vino mâne tu afară De-i gusta ospăț de țară. Tupilat într-un ungheri, Nu am masă de boieri, Nime însă ca aice N-a veni ca să ni-o strice, Și de fărmături sărace Îndopa-ne-vom în pace. Eu te las cu sănătate, Eu voi șegi cu frica-n spate, Nici mai delicată masă Care-apoi pe nări să-mi
Gheorghe Asachi - La moldoveni
Gheorghe Asachi - La moldoveni La moldoveni de Gheorghe Asachi La restatornicirea domnilor pământeni Vers înalt de bucurie să răsune împregiur! Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface, Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur, Și din clime seninoase se întoarnă lină pace, Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam, Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalțam. Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăți și pre câmpii, Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână, Săgeta a morței înger mii de fulgere și mii Ce pre creștetele mândre sfărâmat-au în țărână, Într-atâta că urgia și văpaia nu a stâns Calde râuri de crunt sânge ș-un amar noian de plâns. Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos Pentru lucrul cel nevrednic ș-ovelite fapte ceartă, Îmblânzitu-s-a acuma și, părintele duios, Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă; Dar la cuget și privire ni-a lăsat un trainic semn De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn. Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val, Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ...
Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut
... sau pre vârtos Ar umbla ca să te sfarme, Ver macar ca să te darme, Eu la mijloc voi intra Și de daună te-oi scăpa. În asemene parolă, Dată de-o lucită oală, Biata oală se încrede, Lasă vatra și purcede. Merg ai noștri călători, Târâindu-se cu spori, Dar ...
Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile
... în al său zbor, Își bătea de sfatul gioc, Că nutreț afla-n tot loc. Cânepa când răsărisă, Rânduneaua iar le zisă: A scăpa încă-i ușor, Zmulgeți iarba din ogor, Căci crescând din zi în zi, Neamul vostru va stârpi! O, profită tot de rele, Ni dai sarcini ...
Gheorghe Asachi - Sălbaticul și călătoriul
Gheorghe Asachi - Sălbaticul şi călătoriul Sălbaticul și călătoriul de Gheorghe Asachi În adâncul unei stânce, În deșertele pustii, Un sălbatic ș-ai săi fii Au pus mursa lor să mânce; Cu femeia-n giur șădeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Și copiii lor sorbeau. N-avea șervet, nici cuțit, Dar bun foarte apetit. De fortună ca să scape, Un nemernic călători, Răzbătut de a ploaiei ape, Au intrat în groapa lor. Sălbaticu-n sărăcie, Fiind plin de omenie, Deși nu l-au așteptat, La ospăț l-au îndemnat. Oaspele, înflămânzit, Să aștepte n-au voit De două ori ca să-l învite, Dar dintăi din a sa gură Peste degete-amorțite Boare suflă de căldură; Apoi în aceea zamă, Fiind caldă, suflă iară. Sălbaticul mult se miară, Zice: Asta cum să cheamă? Una zama-mi răcorește, Alta mâna-mi încălzește. Di-i așa, oaspelui zice, Poți să mergi de-acum de-aice! Zău! drept mă va feri Cu un om a locui Carele din a sa gură Când frig suflă, când
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept moadă Într-a vulpelor popor Acest port mult mai ușor. Întrunite-n capitală În o serie formală, Vulpele să adunasă. După ce să săturasă Să dizbată-n parlament Despre oi amandament, Vulpea cu nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, Cine-m dă azi votul său? Dar o vulpe din congres, Ce țintirea au înțăles, Ca proiectul să-ți dispic, Zisu-i-au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da-ți-va a ei răspuns! Atunci șuier, vuiet mare ...
Grigore Alexandrescu - Șoarecele și pisica
Grigore Alexandrescu - Şoarecele şi pisica Șoarecele și pisica de Grigore Alexandrescu Un șoarece de neam, și anume Raton, Ce fusese crescut su’ pat la pension, Și care în sfîrșit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gătit Se o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc? Binele șoricesc cît de mult îl doresc Și cît îmi ești de scump, o știe Dumnezeu! Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei, Și că aveți cuvînt să vă plîngeți de ei; Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor. Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“ La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, Își ceru iertăciuni și-l pofti a veni Cu ...
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un mic folos. Vrea, adică, să știe Cui mai mult se cuvine Să ție pentru sine Un petec de cîmpie Și un colț de pădure, de tot nensemnător, Ce despărțea ținutul și staturile lor Acum sînge mult curse, și multe luni trecură, Făr-a se putea ști Cine va birui. Elefantul năsos, Și bivolul pieptos, Cu lupul coadă-lungă Multe izbînzi făcură. Fieșcare tulpină era plină de sînge. Ici se vedea un taur jumătate mîncat; Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge; Colo, un porc sălbatec fără două picioare; Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare, Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat! Iar mai vrednic de jale era viteazul urs, De două coarne groase în inimă pătruns. Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește, Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe, și că proorocea Întîmplările toate, după ce se trecea; Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare, Cum poate să ajungă sfîrșitul ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...