Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN LOCUL
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 1058 pentru ÎN LOCUL.
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...
Vasile Alecsandri - Muntele de foc
... Alecsandri - Muntele de foc Muntele de foc [1] de Vasile Alecsandri Legendă din Munții Apenini Pe cei munți pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneție, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici, Hoți de moarte doisprezece Stau în rond sub vântul rece Care șuieră și trece! Focul cerului s-aprinde, Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adânci se-ntinde ... sângele roș pe taur. Toarnă, drege tot aice, Și când eu destul voi zice, Pe-al meu cap trăsnetul pice! Beți, voinici, până la moarte! În ceas vesel de plăcere Să uităm orice durere, Orice chin a relei soarte. Beți, copii, toți după mine Și-nchinați cupele pline L ... vesel se deschide Și cu noi cântă-mpreună. Pe când lumea se-ngrozește, Omul brav benchetuiește Ș-al lui suflet se-ntărește! Tremure-se tot în lume Cât va fierbe sânge-n mine! Facă-și cruce și se-nchine Cel ce-aude de-al meu nume. Eu sunt brațul care frânge ... Fulgerat, lovit în frunte De a cerului săgeată!... De-atunci mii de focurele, Limbi de pară albăstrele, Ard pe locurile-acele! Note ↑
... făpturi: A nopții minte le scornește, Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l ... de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată ...
... nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de ... Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va să zică, însemnează că Zambilica este mătușa lui Bubico după mamă... În timp ce cocoana-mi povestește, eu, înfrânându-mi aversiunea și dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuințez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele grații ale nepotului Zambilichii. Și-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am ... arăt lui Bubico, care s-apropie de mine bâțâind frumușel din coadă. "Pe memoria lui Plutone și a fidelului său Cerber! zic eu în ...
... de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul nostru — acea pădure neagră ce se întinde în dreapta și în stânga, colo în zare, spre Ceahlău... Ea este linia hotarului Moldovei și în ea facem adese vânat la căprioare, la urși... ba chiar și la unguri câteodată. — La unguri? — Da. Plăieșii noștri din timpurile vechi și ... nebună de groază și de durere, se îndreptă spre stânca asta și ajunse curând pe marginea ei. Aicea ea se opri o clipă și cătă în urmă. Tătarii se apropiau cu fuga. Atunci ea căzu în genunchi și se rugă lui Dumnezeu să-i vie-n ajutor... Zadarnică rugăminte!... Mâna unui tătar se întinse să o apuce, însă ea, ridicându-se ... ochii aprinși, cu fața albă, ca un crin, zise: "Atunci s-ajungeți voi, când îți pune mâna pe Corbița!" — și deodată ea se aruncă în prăpastie. Trupul ei se cufundă în ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... luați în păstrare, sub chip de împrumut, de către boierul Mihalcea, om cu vază, cu avut, de la care, de câte ori îi cerea înapoi, în loc de bani căpăta câte o strașnică ocară: — Ce, vrei să-i dai și pe aceștia? Vrei să ajungi muritor de foame, măi Gheorghieș? Nu ... spre pildă, își scotea bisacteaua cu sineturi din scrin, le citea cu glas tare coanei Ruxandei, care le învățase pe dinafară, ocăra cât ținea sinetul în mână, pe cel care nu-i plătise, iar când le punea la loc, în scrin, era împăcat cu toți. Furtuna nu mai înceta; conul Gheorghieș arunca din când în când priviri spre geamuri. Apoi se înfundă mai bine în colțul divanului, își potrivi ochelarii, duse un sinet în dreptul ochilor, ținându-l departe, și citi: Sinet. Am primit opt sute galbeni buni, din mâna dumnealui conul Gheor-ghi-eș Hra-șcu, pe timp ... nu înțelese ce-i spusese, închise ochii și adormi iar. Conul Gheorghieș, văzând că nu-i mai răspunde, luă bisacteaua de pe divan, o închise în scrin, își scoase ochelarii punându-i la locul lor, pe masă, și se înfundă iar în colțul divanului. Bun ...
... mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II ... sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit... Pe potrivnica fecioară aș turba-o sub plăcere, Și dușmanul, dintr-o dată, l ... șoptitoare, Stele clare priveghează cortul meu nemăsurat. IV La mânerul unei spade peruzeaua când zâmbește, Radiază o poemă, gând pe suflet domnitor, Când joci calul în boestru sau când pintenu-l iuțește. Într-o magică splendoare zbori de lume uitător, Nici săgeata nu te-ntrece și te-avânți fără-ncetare, Sub ... mongolilor escortă e o stavilă prea mică; Mai avută va fi prada decât singur te gândești... Melancolică te-așteaptă fidanțata pe confine... Că purtată fu în suflet vei putea să-i dovedești... Înstela-vei părul negru cu o spuză de rubine, Strecura-vei, între sânuri, diamantul sugestiv, Pe grumazurile albe lăcrăma ...
... amorul mie! Menard e mort; eu l-am ucis! Dar piară! Pentru-un dulce vis Aș pierde lumea-ntreagă! Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de conte ară Și, cum ara, de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo ... fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah, iadule, că ... Vai fugi, vai fugi, Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi Răsufletul din suflet! Spre Nora-ntoarce-un ochi zdrobit: Așa să-l vezi, în rană Pierind, pe cel ce l-ai iubit, Tu fiară, tu Satană! Apoi el moare blăstămând, Căci lui îi pare ca și când ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... uită, se uită și începu să se închine. — Bine, bine, zise același glas, văd eu că nu-ți trebuie copii... Baba își luă inima în dinți și zise: — Ba-mi trebuie... da' unde ești... cine ești? — Cine sunt? Neghiniță , gândul lumii. De mic ce sunt, pătrund în urechile oamenilor și-i ascult cum gândesc. Adineauri eram în urechea ta a dreaptă, apoi am trecut în a stângă, ș-am râs de m-am prăpădit când am văzut ce-ți trec prin minte... — Ei, aș! Ce mi-a ... scumpe. Neghiniță rămase la sfat și se pierdu din ochii tuturora, numai ca să se ție de năzdrăvănii. Și, încet-încet, pâși-pâși, până intră în urechea învățatului care căuta în stele cu ocheanele. Acolo ascultă ce ascultă, și înțelese că acest vestit cărturar, în loc să se gândească la sfat, se gândea că împăratul are nasul cam mare. Se duse binișor și intră în urechea cărturarului care zicea că știe mărtuntaiele omului și leacurile bolilor. Ăsta se gândea nu la sfat, ci că-i plăcea inelul împăratului. Așa află ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe
... Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit odată slăvitul al meu taică, Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos ... de lăcrimare O purpură cernită a fost a mea-nfășare, Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se ...