Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE FRATE
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 545 pentru DE FRATE.
Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi
... pentru totdeauna ne vor face pe noi fericiți în toate privințele. Să ne sculăm dar din somnul nostru, cum s-au sculat acum mai mult de un veac frații noștri de peste Prut. Să ne pornim munca în pace și liniște pe calea binelui. Și să știm că deșteptarea noastră stă numai într-o muncă culturală ... asta-i scăparea noastră de întuneric. De pildă, începutul binevoinței pentru limba moldovenească are mare însemnătate pentru alegeri la noi în Basarabia, care ne așteaptă de curând. La alegerile trecute starea noastră în această chestie (întrebare) a fost mult mai neprielnică. Limba moldovenească pe atunci nu se bucura deloc ... noi vom putea să ajungem la izbândă mai curând (degrabă), decât fără dânsul. Prin el noi suntem în stare să alegem cât mai mulți moldoveni de-ai noștri, și anume pe aceia, pe care îi vrem noi și pe care îi credem destoinici de a fi împuterniciții neamului nostru. Și spre asta trebuie puse toate străduințele noastre, ceea ce o va face, pe cât va fi cu ... fața alegerilor viitoare, apoi cu atât mai mult trebuie să lucrăm noi la înălțarea ei, la răspândirea culturii (învățăturii, luminării) noastre și să ne folosim ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... poată-atunci să vadă că toate sunt create și-n haina pământească, ce Forma o exprimă, Adăpoestesc un suflet mereu în căutare, ce e fără de moarte prin har dumnezeesc – Și-atunci să-Ți mulțumească, primind a ta iertare de tot ce îl desparte, dar zorii îi vestesc, De clipa însemnată când va putea să creadă cu-adevărat în Tine descoperind în el, Trimisul Tău în lumea ce n-a știut să ... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care ... ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de
... frați: Dragii mei! Voi m-așteptați, Până-n seară, până-n noapte, Până mâine-seară poate, Pân mă duc la draga mea Căci nu pot de dor de ea! Astfel zise lin și blând Și-apoi pleacă șuierând Pe poteca mult bătută, Care duce la palută! La palat dacă-a sosit ... lăcată, Și-acum pentr-ntâia oară Geme poarta sub zăvoară?! Greu uimit d-aceste, el Bate-n poartă-ncetinel. Vine-o babă și-l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce-a primit, Bate-n poartă cu piciorul, Sparge poarta cu toporul: Intră-n casă și gemea; Căci în casă ce vedea ... mințește! Apoi crunt și disperat Către tânăr s-a-nturnat: Vezi cadavrul!... Dublă crimă... Este chiar a ta victimă... Sân zdrobit de două ori... Pleacă fruntea... taci și... mori! Barda fulgera prin aer; Un suspin înfrânt și-un vaier, Și-un fecior tânăr frumos, Mort de bardă cade jos. Ucigașul lung privește Sângele cum aburește Și tăcut ca fierul stând El se pare tremurând: Simte-ale mustrării icuri Și din gene ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... lor peste Dunăre armatelor noastre românești, nu puțin au datorit acel succes și binecuvântărilor sărăcimii și sărăciților din țară și din capitală. Averi întregi aproape de pieire au fost salvate; altele s-au făcut din nimic. Firește că așa trebuia să se-ntâmple. De unde lumea toată sta cu mâinile-n sân, deodată s-a pornit pe o activitate nebunească, imediat și enorm de scump plătită. Un litograf avea numai o biată presă, la care tipărea cărți de vizită, câteva sute pe săptămână, îndată și-a instalat cinci prese și s-a pus să tipărească etichete de băuturi de lux: Martell, trei stele, Champagne veuve Cliquot, Xeres șcl. șcl. Și așa toți litografii și tipografii. Pe când ei trăgeau etichetele, căruțașii cărau în goană ... ce a târguit. A băut un cognac și a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumătate de ocă de rachiu la oamenii lui, câte o jimblă și o bucată de brânză de burduf, cam tot de ...
... Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un ... nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit, doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab, și își mânca nesfârșit mustățile. Sufletește dl B. era bun, de
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru ... d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână N-a supus străinul patria română. Ceea ce nu speră, nu-i demn ... adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele nu-și scapă; Apa mocirloasă îi reține-n fund; Câți silesc să scape, încă se ... jos. Domnu-nvită pașa piept la piept să vie, Dar Hasan dă dosul prins d-a lui urgie. Sângele desfundă lutul cel uscat. De turbane, d-arme câmpul e-ncărcat. Leșurile rânduri zac în lac
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... culmea cea de munte Ș-având ca o coroană un secol pe-a lor frunte. O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste șoapte!... E sabie în țară! au năvălit tătarii! Ș-acum în bălți de sânge își joacă armăsarii! Așa! răspunde altul, colo în depărtare Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare! Ard satele române! ard holdele-n câmpii ... A prins pe hanul Mârza din fugă cu arcanul; Iar Ștefan, de la dânsul în schimb luând pe hanul, I-a zis: Ursane frate! să-ți faci ochirea roată, Și cât îi vedea zare, a ta să fie toată! [1] De-atunci el stă de pază în mijlocul câmpiei Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. Drumețul intră, zice: Bine-am găsit, Ursane!... Un aspru glas răspunde: Bine-ai venit, moș Dane! Ce vânt te-aduse-aice? Vânt rău ... cu tătarii în luptă de omor. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. Ea crește, se înalță pe zare ca o roată Și umple de văpaie cereștile abisuri. Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri, Dar leul ...
... focul peste trădători. Între două focuri, cu-a lui călărime, Trădătorul hatman piere cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate. Desperați descalic, se târăsc pe mâini, Mușcă de picioare pedeștrii români. De trei ori moldavii turcii îmbrânciră, Dar tătarii ageri ajutor sosiră. Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar ... s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat, Nu mai poate-nghite valul cel de sânge Ce pe valuri negre necurmat se frânge. Valea-i despoiată d-ale sale flori; Păsările-oprit-au imnii răpitori, Numai corbu-ntună cânturi întristate ... peste voi sa fie! Să n-aveți în viață țară să doriți! Peste fața lumii să vă răspândiți! Să cădeți sub lanțuri barbare, străine, Și de soarta voastră să n-aveți rușine! Iar voi, fii de
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune... - Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?... Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat? - 7, dragă Costică!... - Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul! - Ei, acuma și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie ... și dumneaei se află în aceeași necunoștință despre numele junelui nostru protejat: însemnărica i-a dat-o amicei sale madam Preotescu. - Ce-i de făcut? - Aleargă la Iconomeasca! Alerg la Iconomeasca... De acolo, la Sachelăreasca... Pe urmă la Piscupeasca... în sfârșit, am dat de izvor... Tânărul este nepoțelul lu' madam Piscupescu, băiatul surioarei dumneaei, al lu' madam Dăscălescu: Mitică Dăscălescu. Nimic nu refuzăm - madam Piscupescu lu' madam Dăscălescu, madam ... unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior. Alerg... de astă data drept la madam Piscupescu. - Madam Piscupescu, de ce clasă dă examen nepoțelul matale? - ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân' la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! dezbrăcați viața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât - Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide ... el vârful mândru al celor ce apasă - Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. ...................................... Parisul arde-n valuri ... flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de ...