Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EL
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 2000 pentru EL.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... bucuros primi-îmbierea Și de-acolea mearsă tot călare; Însă-așa-i fu sfatul și părerea: Să nu să-arete la fieșcare, Ci nevăzut ispitind el toate Să-apere pre oameni de păcate. Întracea turcii-încolea și-încoace Ca turbați alerga după pradă; Țiganii nu știea ce vor face, Că-între ... pasă!..." Stete vodă cu mintea-îndoită De-are-în pieptul vânzariu să împlânte Fierrul, dar socotind ovilită Izbândă, ca singur să să-încrunte Însuș' cu el, hotărî să-l lasă Spre-altă pedeapsă mai ticăloasă. Sabia smulsă, ochi plini de-urgie Aruncând la el, așa răspunse: ,,Greculeț mișel, născut la robie, Învățat la viclenii ascunse, Intrìgi a face,-a mĂ©ștere-otravă, Simțire neavând ... cutează. Alergați și vă luați izbândă; Slava voastră fie-a lor osândă." Zice, și dând semnul de năvală La oștile-în ascuns pregătite, El cu garda sa de-aci să scoală Și-în șireaguri bine-orânduite Lovi pe turci cu-atâta iuțime, Cum cade tunetul din nălțime. Și cum ... rele câteodată Pedeapsa,-ori cu ce moarte-așezată! Dacă estea-în Țarigrad s-auziră, Sultanului nime nu cutează A spune, măcĂ¡r că ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... a îndrăznit. Dar mila-l prinse când sărmanul văzu, lăsând privirea-n jos, pe cel răpus. Era dușmanul atât de tânăr și frumos! "Păcat de el că înainte mi-l scoase ceasul blestemat! Altminteri, zău, l-aș fi cruțat..." Și-a spus cu-ncețoșată minte, cu sufletul împovărat, Ștergându ... și noapte-i dă târcoale Și e topit de ochii ei.... (Sfârșitul părții întâia) Partea a doua E-atâta jale-n tânăr pieptul el Căci dorul libertății o ucide. Obrajii-s pali. Dar în priviri livide Se-ascund răzvrătitoarele scântei. Ci nu sta întristată... Doar să vrei Și poarta ... legenda ei învăluită de ceața unui timp străbun. Coloane drepte-i țin frontonul pe-un zid ce încă-i nesurpat Și stă și azi pe el blazonul lui Andrei Doria sculptat. Acoperit de mușchi și viță se-nalță sumbru și temut un turn și tânăra Domniță În el cu jale-a petrecut. Din geamul scund, spre zări, tăcută, cu ochii marii suferinți privea spre țara ei pierdută Și suspina după părinți ... din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi. Și către
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... la acest ideal de exteriorizare: exprimă direct numai o parte din ce are de spus, lăsând pe cititor să completeze inevitabil restul. Acesta e Eminescu. El spune întotdeauna mai mult decât exprimă direct. Conținutul sufletesc întrece covârșitor expresia formală... De aceea el a avut, într-o măsură unică la noi, puterea de a evoca. Aleg, din epoca lui de maturitate artistică, două versuri ... noastră, acest poet există, după cum vom vedea (ca un ecou tardiv al unor cenacluri literare din Franța), sub două aspecte diferite. Când e sincer, el e victima unui bovarism inofensiv de care nu se va lecui niciodată. Un soliloc. Singur el e în stare să-și priceapă opera pe care totuși o oferă cititorilor. Procedeul lui, însă, nu exclude posibilitatea unor imagini noi și câteodată admirabile ... numai de o șchioapă, nu-i vezi fundul, fiindcă e tulbure. * Rar întâlnim la Eminescu neologisme sau cuvinte abstracte și generale. Când întrebuințează de acestea, el le concentrează sau le personifică, dându-le viață poetică: S-a dus amorul, un amic Supus amândurora... Uitarea le închide-n scrin Cu ...
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... de ziuă, să tai scândurile alea de le-am pus ieri la pat; căci am visat niște vise urâte astă noapte. - Bine, fa, îi răspunse el, cum să tăiem ale scânduri așa de frumoase? - Eu nu știu; tu dacă nu le vei tăia, eu mă duc și mă dau de râpă ... pe coș și picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mielușel ce creștea și el prin curtea lui; acesta scăpând în grădină, mâncă busuiocul, și îndată i se auri lâna. Și așa de frumos se făcu mielul, încât nu se ... mă fac sănătoasă, să cer de la tine să tai mielul ăla al nostru și să-i mănânc drobul. - Fugi d-acolo, nevastă, îi răspunse el, ce stai tu de vorbești? Unde s-a mai văzut pe lume un miel așa de frumos? Cum să-l tăiem? Mai bine ... l gătească. Gașperița se duse îndată în bucătărie și puse la cale ce să se facă cu mielul, ca să nu mai rămâie nimic din el. Trimise mațele la pârâu, cu o credincioasă d-ale ei, ca să le spele, după ce numără până și cel mai mic mățișor, și-i ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... cu pieze rele Fata cu pieze rele de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea doisprezece feciori. Când se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. El era totdauna cu voie-bună, fiindcă vedea că trebile îi merg strună. Împărații, vecinii lui, râvnea la traiul lui cel ticnit. Vezi că și el ... răspunse filosoful; de nu o vei depărta din casă, nu se va alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat! Și acesta îi era copil. N ... a dat vărsatul în oi, și nu știe câte vor scăpa. A treia altul veni cu nu știu ce brumă de oi. El spuse că voind a trece peste o punte, pe unde trecea în toate zilele cu oile, de astă dată nu știe cum își ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om ... un vârtej spăimântător în care călătorul are prilej de a-și vedea capul frânt de zece ori pe ceas; dar n-aibă frică el, căci, deși drumurile sunt rele, deși caii sunt mici, deși hamurile sunt slabe, deși, într-un cuvânt, primejdiile sunt multe, postașii români sunt dibaci, sunt ... pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulțumire el cată la noua podoabă a naturii ce acoperă locul nașterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaște cu primăvara! El întinerește cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep cu frunză verde . Lui îi place ...
... Ovid s-ar fi mândrit, cu drept cuvânt, dacă ar fi compus această minune poetică. III Poporul e un mare neolog, când îi face trebuință; el răstoarnă sistemele învățaților, când ele nu sunt întemeiate pe logică, și își formează o limbă curată, expresivă, armonioasă, căci îi place armonia. El cată a cuprinde în puține cuvinte o lume de idei, fiind vorba lungă sărăcia omului , adică sărăcia gândului; prin urmare, tocmai în forma ... nici Ureche în cronicile lor nu pomenesc de comerțul venețianilor și al genovezilor cu țările noastre; însă cântecul poporal îndeplinește acea lacună cu două cuvinte. El asemenea arată dragostea nemărginită a românului pentru frumusețile naturii, ca o moștenire virgiliană: Primăvară, muma noastră, Ia zăpada de pe coastă, Iarba verde ... nație sau o colonie cosmopolită modernă, un soi de Algerie franco-italiano-grecească, încep a întrevedea adevărul. Iată un om cu fizionomia veselă. El intră într-o colibă de frunze, scoate de sub suman un instrument ce-i zice lăută, și se pune a cânta. Mulțime de ... de plai, Pe-o gură de rai Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când ...
... mînă tremurătoare se întindea spre trapezul lui mișcător și îl lua, un pămîntean și o înaripată se înfrățeau, pudrat pe creastă și licăritor de străluciri, el, bietul suflet rătăcitor de acum ce nu-și mai afla hodină, își întindea aripele pe umărul celui legat de pămînt și îi răspundea chemîndu-l ... și trist, cu picioarele umflate de bătrînețe și cu creasta lăsată pe o ureche, perzîndu-și penele în zborul lui necontenit și fără de astîmpăr, el singur, ca un păstrător al datinilor și al obiceiurilor, nu se putea împăca cu noua stare de lucruri. Ce era omul acesta ce răsărise așa ... ascuns, aruncîndu-i priviri dușmănoase de asasin și încerca să-l drăgostească și îi spunea vorbe mîngîietoare față de ceilalți, de ce nu-l putea el iubi și nu simțea decît ură pentru el ?... Și fiind așa, somnul singur îl mai mîngîia. Stăruitor, subt pleoapa închisă, cu pliscul negru înfipt în piept, cu unghiile mari strîngînd lemnul mișcătorului trapez ... începu să strige într-un țipăt strident : — Ai lui Tudorachi... Ai lui Tudorachi... Ai lui Tudorachi... Ca o gheară se întinse mîna parazitului spre el ...
Ioan Slavici - Barbaria modernă
... nĂ³stre de a apÄ•ra pe cei slabÄ și neajutorațÄ pentru dînsul nu sînt pornite din iubirea de Ă³meni, pe care el numaÄ în torie o scie, ci fie din egoism, fie din fanatism religios, fie din ură de rasă. Așa ajungem, ca barbariÄ aceștia să ne ... sînt în stare să înțelĂ©gă, că stăruința nĂ³stră e pornită din cea maÄ curată iubire de Ă³menÄ. Dacă vre-un om, fie el Român, Bulgar, Turc orÄ EvreÅ, se află în miserie, noÄ îl ajutăm după putințele nĂ³stre; dacă vre-un Român ar voi să jefuiască pe ... ciomăgĂ©scă, noÄ am sări să-l apÄ•răm pe Evreul năpăstuit: ce trebue Ă³re să facem, când Românul se află în miserie, când el e jefuit, el năpăstuit? Iubirea de Ă³meni nu cere ca să-l ajutăm și să-l apÄ•răm și pe el? Românul acesta e om al iubiriÄ de ordine, blajin și muncitor, se mulțumesce cu puțin, ba suportă tĂ³te cu îndelungatărăbdare și a dovedit ... să-l ocrotim pe Român și să punem hotar exploatăriÄ neomenĂ³se, care-l duce la peire. OmenÄ sîntem și-l iubim pe om fie ...
... șÄ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ presus de toțÄ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä țină în supunere pe toțÄ ... le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ în copitele calului sĂ©Å holdele semÄ•nate de alțiÄ, rumpe, frînge, dărâmă orÄ dă pradă foculuÄ bogățiile, pe care ... de a preface țara în pașalîc. Nu pe aprigul luptător, ci pe învingÄ•tor îl prea-mărim noÄ, căci murit-a el, dar ceÄ rÄ•mașÄ în viață aÅ scăpat de marÄ suferințe, și fără de dînsul n’ar fi putut să urmeze epoca de înflorire națională ... făcut în Muntenia ceea-ce Ștefan a făcut în Moldova și MateiÅ Corvinul în Ungaria. Românul adevÄ•rat, orÄ și unde se ivesce el ...
... a ajuns la Socola; și duh din duhul său a dat școlarilor săi o bucată de vreme. Dar purici mulți nu făcea el într-un loc, Doamne ferește, căci era duh neastâmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulțămit cu cât ... în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luând și de pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere, și anume: "Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marța..." Odată ... că destul ne-ați pângărit biserica și neamul cu smeritele voastre bagoslovenii. Profesorul Columb de la liceu, care zise odată părintelui Isaia: "Bună dimineața, Duhule", el îi răspunse: — Mulțămesc, cadavrule! Și cred că ai la știință că cuvintele popă și profesor se încep cu "pocoiu", ca și substantivul porcule. Popilor ... — Iaca cum, răspunse Duhu: când eram băiet, stupeam în palma stângă, apoi trânteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și, în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. — Și acum tot așa faci? întrebă părintele Arbore. — Tot, batăr să crape dracul! — Dar dacă, din întâmplare ...