Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIINȚA
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 500 pentru FIINȚA.
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
... adevăr, era un om de un rar farmec; vorbăreț, entuziast, ușor la râs, deși aducându-și pare că totdeauna aminte că omul trebuie să fie ființă posomorâtă. A fost, probabil, regretul ascuns, fundamental, al vieții sale, că natura nu-l făcuse om cu sânge rece și fără fantezie. Cumpătare ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Un vis
... Un vis Iubesc cum încă om pe lume N-a fost în stare să iubească. Iubita mea e sfântă, mare, Dar nu-i ființă pământească. Iubesc o zeie exilată Din cer, și-n veci o voi iubi: E libertatea. Dar, durere! În vis numai o pot zări. În versurile ...
... Și te-a plecat pe sânu-mi ca floarea unui crin! O singură minută a mea ș-a ta ființă S-au întrunit în raiul fierbintei sărutări, Dar din acea minută cereasca Provedință Ar face-o vecinicie de scumpe desfătări! Atât era de mare a ...
Vasile Alecsandri - Adio (Alecsandri)
... mea gândire, Cea mai gingașă simțire, Cel mai falnic dor al meu Ție numai, numai ție Le închin pentru vecie Ca la însuși Dumnezeu! Tu, ființă de slăvire! C-un cuvânt, cu o zâmbire, Cu un dulce sărutat! Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață, Și a raiului ...
Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă- ...
... mi se arată atunci cu tot farmecul de care le împodobesc puterea suvenirelor și dorul încă mai puternic de a le revedea în ființă. Câte planuri de fericire, câte casteluri de Spania ridic în ceasul acela! Mă prefac îndată într-un arhitect atât de măiestru, că mă mir eu ...
... Și spre Dunăre pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pân' sosea la cela mal! ↑ În poveștile poporale există o ființă fantastică ce se numește Statul-Palmă-Barbă-Cot , adică cu statul nalt de o palmă și cu barba lungă de un cot. El trăiește sub ...
Vasile Alecsandri - La Veneția mult duioasă
Vasile Alecsandri - La Veneţia mult duioasă La Veneția mult duioasă de Vasile Alecsandri La Veneția mult duioasă Duios zboară gândul meu, Când, în noaptea-ntunecoasă, Pe simțirea-mi dureroasă Se abate dorul greu. Astfel pasărea rănită De un șarpe otrăvit Zboară, zboară obosită Și s-abate amorțită Lângă cuibu-i înflorit. O! Venețio mult măreață! Cine a putut gusta A iubirilor dulceață În poetica ta viață Vecinic nu te va uita! Te iubesc în a ta jale, În veșmântul tău cernit, Și în gondolele tale Ce se pierd printre canale Ca un vis neisprăvit. Te iubesc cu dor fierbinte În frumosul tău trecut Și-n aducerea-aminte Ale dragostelor sfinte Ș-a ființei ce-am
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... vei fi al lumii frumos, iubit odor, Să fugi în lumea-ntreagă de-al luncii zburător, Căci el țintește ochii și dorurile sale Pe oricare ființă cu forme virginale, Pe dalbele copile, a dragostei comori, Ce-s jumătate fete și jumătate flori, Pe zânele născute în atmosfera caldă, Ce ...
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
... mea iubită! Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în întuneric sub cerul fără stele , Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele Și gem cu-a noptei vânt! Ah! mult amar e ...