Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MI

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 2579 pentru MI.

Constantin Stamati - Crucelița soției mele

... eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce ... să mângâi dorul, acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu-mi, la inima ce arde, Pe dânsa eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade ... ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se cumplita, soția mea amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ce ți-au șoptit? Au doar pe al său înger ruga să mijlocească, Ca Domnul să-i primească sufletul pocăit Și-n cer ... să se întorloace și suflețelul său Cu-al meu din împreună. Ah! de ar fi atuncea de patul meu aproape, O rudă, un amic să-mi ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

... la Sestos, locaș dezmierdător, Ascultă preoteasa pe Hero-namorată Și vin în ajutor! Această lungă noapte Leandru meu nu vine! În dar veghez în turnu-mi și farul am aprins! Sufla pe mare vîntul, și prin întunecime Ast far de vînt s-a stins! De ce nu vine încă ... ‑ “Sub mirtii ce se-nclină pe tempiul Cythereei, Eu, Hero, preoteasa și favorita zeii, Cînd soarele dispare în aburi de rubin. Pe harpa-mi de ivoriu cîntam un imn divin; Văzui trecînd la templu Leandru-ntîia oare, El îmi păru mai dulce decît frumosul soare, D-o patimă arzîndă ... mi fu coprins; Luptam a stinge focuI, dar focuI fu nestins! Rugai pe Cythereea să vie-n apărare, Dar ea vărsă în sînu-mi ... bălaie nu vei mai răsfăța! Zei cruzi, oh! de la Hero, ce în durere geme, Primiți drept sacrifice profundele blasfeme! Voi ați vărsat în sînu-mi amorul fericit Și voi loviți pe Hero, zei cruzi, căci a iubit!â€� Așa se plînge Hero pe turnul dupe mare, Și, mai ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia

... brazi se pierde. - "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!" Domnul îl sărută și cu bucurie: - "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție? Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea; Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!" - "Doamne! nu ... așa parte; Plângerile țării brațul mi-a-narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soțioară, Află că eu însumi sunt o fetișoară!" La aceste vorbe junele frumos Coiful își aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu ... Domnul se răpeste de mândrețea ei. - "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?" - " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție Unui din ostașii care-mi place mie? Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc; Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc." Domnul fiu s-aruncă l-ale ... jur pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!" La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la față ca o rozișoară: - "Dacă vei iubirea-mi

 

George Coșbuc - Șarpele-n inimă

... ei; Veneau tustrei, Și-am stat puțin, și ce mai vrei? N-am voie nici atât, eu nu? Dar ce crezi tu, Și ochii să mi-i scot de-acu? Ai răsărit ca din pământ — Ei, Doamne sfânt, Îți sunt nevastă, soră-ți sunt, De nu mă lași din ochi ... viu? Ce cat în prund? Ce flori ascund?" Ești mamă tu, ca să-ți răspund? Și-uitându-te și-n jos și-n sus Scrâșnind mi-ai spus: „Săracă fată!“ și te-ai dus. Săracă! Dar de ce să fiu? Pe suflet viu, Cu nici o vină nu ... așa mereu, Că-mi fu cu greu, Și ce-ți puteam răspunde eu? De-aș fi jurat pe-un rai de sfinți, Tu, printre dinți, Mi-ai fi răspuns la toate: minți! Că și ce nu-i și nu-i, tu vezi! Te-nveninezi, Și toate câte-ți par le crezi ... n-ai putea S-acrești mai rău viața mea! De-s rea, tu bate-mă să zac, De-ți e pe plac — Dar nu-mi

 

George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)

... cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A ... Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am ... fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în piept Că viața-mi moare! XLII Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul ... ...

 

George Coșbuc - Mânioasă

... obraz: Eu mergeam la plug în laz, Și, când trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,     Nu-mi răspunde! Și-o întreb, și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! Vreau de-aici să rump o floare! Ochii unui înger scump Au albastrul de cicoare, Și cicoare ... rump Mai știu eu ce-aș vrea să rump! Că-n amiazi venind pe vale, Întâlnii pe Lina-n cale: Fragi i-am dat, ea mi-a zis: Na-le! Ți-am cerut eu ție fragi? Ochii ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a ... Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii,     Umblă ochii! Ca la șerpi, îi umblă ochii, Și mă mir ce i-am făcut! Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribeag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag Mai știu ... Lina pe furiș, ca dorul, Pășea-n degete pridvorul Și la mine-n prag venea, Mamă-sa cât ce-adormea. Azi ard hainele pe mine, Mi ...

 

George Coșbuc - Vântoasele

... George Coşbuc - Vântoasele Vântoasele de George Coșbuc Să ne ferească Dumnezeu Și-audă-ne din cer cuvântul! Mi l-a-nghițit acu pământul, Și-atâta om aveam și eu! Mi l-am întors în pat cu mâna, Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci — Și mi ... brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu Necuratul treabă. Pe mal dincolo nu-l văzui Să-și tragă cizmele-n picioare. Fugea de-a razna pe răzoare Desculț ... el ca să-l însor, Și el, văzând că-i tot dăm zor, S-a lepădat de ea cu buna. Și-acolo, Doamne, mi l-au dus, De ne-a stricat tot rostul vieții!... Și-l așteptam la horă, bieții, Și, galbeni-ceară, când ne-au spus ... ce-a fost și ce-a facut, Și nu-i puteam ghici nici gândul! Îi dase ceasul rău în drum! De nu-mi

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... întunericu-l pătrund. Neclintită ca de piatră, EpifĂ nia se-nchină La icoanele-nnegrite, care stau în umbra fină, Pe peretele din fund... — Vezi-mi inima-ntristată, Maică preacurată, Și de sus mi-o luminează Cu cerească rază! Că un demon, plin de ură, Liniștea mi-o fură, Demon rău, trimis de Domnul, Să-mi alunge somnul. Dă-mi credință neclintită, Pavăză-n ispită, Și când dorul mă frământă, Dă-mi puteri de sfântă! Că-mi închin durerea ție Pentru vecinicie, Și viața mea ți-o-nchin Pe pământ. Amin. Liniștea nețărmurită iarăși sufletul i-apasă, Ce pustiu și ce tăcere ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

... fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă ... nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de ... trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai vieții și fii ai bucuriei! De mi-ar fi iertat astăzi a-ncepe să trăiesc, Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune, La un loc adunate, cu voi să se-mpreune, Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc ... pentru-a lui slavă și omul s-a născut! morților beau uitarea existenței lor pământene. Nădăjduiesc într-însul; el poate să-mi arate Un drum fără primejdii, cărări nesemănate De asupriri nedrepte, de curse viclenești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din frunza-ntunecată a pădurii vecine, Se întinde o umbră

 

Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință

... da încredințare Că unirea o crez sîntă, c-o voi cere cu-nfocare; Căci mărindu-se pămîntul, lefile poate vor crește; Însă prinț strein nu-mi place, căci nu știe românește; Și cînd slujbe îi vom cere el de loc n-o să privească De sîntem boieri sau ținem de vro ... a-l alege; Și așa cu chipu-acesta de loc nu e de mirare Daca chiar și nouă rîndul ne-o veni din întîmplare. Autonomia-mi place, o voi cum e scrisă-n carte, O cer pentru țara-ntreagă, dar și pentru mine-n parte; Adică orce cazuri să urmez eu ... a-mi face. Cît pentru guvern și forma-i cea constituțională, Căci, vorbind drept, nu știu bine ăst cuvînt ce va să zică, Daca, cum mi-a spus un dascăl cu destulă pricopseală, Un guvern în constituții e supus la socoteală, Daca adunări sau cameri pot vorbi făr-a ... români ce mă-nțelegeți, Puteți fără de sfială la Divan să mă alegeți, Căci să nu fiți la-ndoială, vă voi face treabă bună, Și-mi veți mulțumi odată daca-mi ...

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că ... lucruri mai bune și mai frumoase? — Măi... da' bun ești de gură! — Și de gură, dar și de lucru. — Ei bine, tu mi-ai înșirat verzi și uscate; ia stăi să-ți spun și eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, cleștele, vătraiul și nenumărate unelte și mașini ... ai mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meșteșugurile, noi le-am adus în lume; că bogățiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit și ț-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoții mei să fie mai ciopliți decât mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu vă fuduliți și nu uitați obârșia voastră ... să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură, care fără zimți, adecă niște cioarse de nici o treabă. C-apoi atunci iarăși ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>