Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRECE (O APA)

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 474 pentru TRECE (O APA).

Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite

... este: Pe copiii-mbrățișați, Într-un leagăn alb culcați, Trista mamă i-a-ngropat Lângă ea, lângă palat, La fereastra din grădină, Sub o tufă de sulcină. Iar din leagănul de flori Răsărit-au până-n zori Doi brazi gingași de o seamă, Ca doi gemeni dintr-o mamă, Ș-au crescut, crescut-au iară De la zori și până-n seară, Pân-au dat să se lovească De fereastra-mpărătească... Frățioare, frățioare ... Când pe fața apei line, Unde-a cerului lumine Se prevăd, se oglindează Și în taină scânteiază. Biata mamă-ncet suspină Și cu-o floare de sulcină Ea dezmiardă-ncetișor Fața micului izvor, Ș-apoi stă, și tot privește, Apa când se limpezește, Care stele mai întăi Au să ... cel rai cu vii lumine, Dar nici raiul nu e lin Ca al mamei dulce sân! Ah! copii, la sânul meu Coborî-v-ar Dumnezeu! O! minune! sus, în cer, Două stele iată pier! Și cu zborul de săgeată Prin văzduh iată-le, iată Că vin iute și voioase, Lăsând urme ... să numere-a lor frunză? Cine poate-avea aflare Câte valuri sunt pe mare, Câte raze sunt în soare, Cât parfum e într- ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

... scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din ... ochii lor de piatră ; ramurile copacilor funebri se mișcau murmurînd ; cerul își pleca veșmîntul lui albastru și împăciuitor, dar nimic nu oprea mîna răufăcătorilor. Coșurile o dată pline din adumbritul țintirim de la Belu, din pămîntul celui de la Sfînta Vineri, din acela de la Ghencea ori de la cel ce ... lor soioasă, și apoi tîrgul întreg a răsunat : "Hai la albăstrele, hai la levănțică, hai la trandafiri..." Și florile morței au trăit așa o jumătate zi, apoi gologanii au plouat și coșurile luate cu asalt au umplut trăsurile, au împodobit roțile, au înghirlandat vizitiii și bicele, au împopoțonat caii ... de sînge, seninul albăstrelelor, fărîmături de cer albastru, petalele trandafirilor, purpură sfîșiată ; toate la un loc, căzute jertfă din plăcerile trecătoare ale unei nebunii de ...

 

Emil Gârleanu - Calul

... Mânca pământul sub copitele lui, simțea că i se aprinde ceva înăuntru, că ochii îi ard și că limba îl frige; trupul îi era numai o apă, gura — numai o spumă de sânge. Iar în fuga nebună, ierburile îl biciuiau și i se încolăceau ca șerpii de picioare. De la o vreme se simți sleit de puteri și se opri. Un nechezat parcă îl chemă dincotrova; dar când văzu că dușmanul e tot pe spatele lui ... veneau alții, simțea zbuciumările celui de pe el, dar nici unul nu-l ajunse. Târziu, când se opri la un adăpost, în crupă îl ardea o usturime grozavă. O tăietură de sabie îl crestase adânc. Mâinile stăpânului îi spălară rana ușor, o legară și-l mângâiară îndelung pe coamă. Trecu și războiul. Întors acasă, își luă locul în grajd, mulțumit de liniștea dimprejurul lui, de lumina ce ... se arunce. În urmă primea loviturile de vergi și se punea să mestece, liniștit, nutrețul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Într-o seară, după multă vreme, calul cel tânăr întinse capul, cu ochi cercetători, către bătrânul lui tovarăș. Acesta a stat ...

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... CRIVĂȚUL ZORILĂ MURGILĂ DASCĂLUL MACOVEI TOMA MĂRICA SAFTA CRAINICUL LUI PAPURĂ STOLNICUL LUI LĂCUSTĂ PAHARNICUL LUI PÂRLEA UN GENIU AL DOILEA GENIU UN URS ALB O PASĂRE MĂIASTRĂ POPOR, OSTAȘI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE ACTUL I Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure, în stânga o căsuță între copaci uscați, în dreapta, spre fund, un lac. SCENA I DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruță ... dar noi stăm de vorbă și ziua trece. TOMA: Și soarele ne prăjește. ȚĂRANII: Și sămănăturile pier. ȚĂRANCELE (văitându-se): Pier, pier, păcatele noastre! Ce-o să devenim?... O să ne moară copiii de foame! MACOVEI: Tacă-vă ciocul, gaițelor!... decât ați urla, mai bine v-ați apuca să faceți descântece de ploaie. MĂRICA ... să mergi la nunta lui Statu-Palmă. BABA RADA: Ba am alungat o pisică neagră care se băgase pe coș la oala cu smântână. PEPELEA: O fi fost duhul necurat? BABA RADA: Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... S-o rog pe mamița lui Bubico... Scot o țigaretă, mă ridic și dau să m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc să fac bine o mișcare, și Bubico scoate capul lătrându-mă mai furios decât pe conductor; latră și chelălăie și tușește și... - Bubico - zice cocoana - șezi mumos, mamițico! "Lovi ... dobitoaca pe brațe; d-abia-l scoseseră ea și Papadopolina și soldatul ofițerului din gura dulăului. Ce să-l vezi?... tăvălit, leșinat și moale ca o cârpă. Zic: "Vai de mine! moare băiatul!" Stropește-l cu apă! dă-i cu odicolon la nas!... Ce-am pătimit, numai eu știu... Două săptămâni a zăcut... Am adus și doftor. Da-n sfârșit ... respir. Afară, noapte neagră ca și ideile mele. - Bine faci! să mai iasă fumul de țigară, zice cocoana. Intrăm pe podul Prahovii... Mă-ntorc, iau o bonboană, i-o arăt lui Bubico, care s-apropie de mine bâțâind frumușel din coadă. "Pe memoria lui Plutone și a fidelului său Cerber! zic eu ... ntorc cu fața spre cocoana și, prezentându-i mânile goale, strig exasperat: - Doamnă! Un răcnet!... A-nnebunit cocoana! - Repede, doamnă, semnalul de alarmă! O duc la semnal și ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

... voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochiu care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel ... tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o ... ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strânge-n două șiruri, așezându-te la coadă, În vro notă prizărită sub o ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel ... tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o ... ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strânge-n două șiruri, așezându-te la coadă, În vro notă prizărită sub o ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftul român

... să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată ... Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! * Eu: Dar domnii X... Y... Z... n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari... și în sfârșit despre onestitate... de! Un amic (tăindu-mi ... Mofturi! * Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor! Doctorul (foarte liniștit): Mofturi ! * Librarul: Iată o carte nouă, foarte interesantă. Un june cult (dând cu dispreț volumul la o parte): Moft! * Un ipohondru: Ar trebui mai multă îngrijire: doamne ferește! să nu ne pomenim la primăvară cu ciuma! D. primar (foarte serios): Mofturi! * Un ... autoritățile... prin abuz de putere, se întâmplă prea de multe ori să comită... Un ministru: Mofturi! * Un tată de familie: Am auzit că de la o vreme se-ntinde printre o seamă de tineri din București niște apucături oribile. Un altul cu mai mulți copii (râzând): Mofturi ! * X...: Mâine seară e ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... se ferește de sfezi, de gâlceviri, Și la-ntâmplări de-aceste scăparea-i este fuga, Deși de-nțelepciune povățuit se pare, La voi, la oameni, trece cu nume de fricos; Iar altul ce e gata de sfadă-n orice ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind a face răul în cel mai mare grad, Deși ... din vechime încă Se dau pe ghiață iarna cu hacuri la ciubote; Apoi legând-o-n aur, în toc de marochin A dedicat-o falnic nerodului Damet; Ce petrecând-o-ndată din scoarță pân-în scoarță Nimic n-a văzut altă decât a ei gravure, Plătind pre autorul c-un: Foarte ... tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri. Istoria mea toată n-am când a-ți povesti, Dar ce ... ...

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți­logofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ... mânie fiul de boier când văzu o astfel de batjocură, și ca să o pedepsească, luă de soție pe țigancă, iară pe fosta lui nevastă o făcu slujnică. Biata femeie văzu bine nedreptatea ce i se făcu: dară neavând încotro, tăcu și răbdă cu nădejdea în Dumnezeu că-și va revărsa ... la una ca asta, că mie mi-este drag, îi răspunse fiul de boier. Văzu țiganca că de astă dată nu i se prinde vorba, o întoarse la viclenie. Se făcu bolnavă. O săptămână încheiată își chinui bărbatul cu gemetele ei. &Într­o noapte se făcu că răsare din somn; și dacă o întreba bărbatu-său, că ce i s-a întâmplat, ea îi răspunse: - Am visat că unde venise o descântătoreasă și unde îmi zicea că dacă voi să mă fac sănătoasă, să cer de la tine să tai mielul ăla al nostru și să ...

 

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani

... nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ce crucea o purtară. Din peșteri, din pustiuri, săraci, disprețuiți, În circ, amfiteatruri, puterea înfruntară, Pe purpura română credința așezară, Și-nvinseră pe idoli în Capitol slăviți, Așa ... gemânde veniseși ajutor, De asprele ursite nu ar fi fost curmată, De-ai fi văzut tu ziua în ceruri însemnată, Arold al deznădejdii sălbatic călător, O nouă epopee, poemă strălucită, Creștină Iliadă pământu-ar fi-ncântat. Ca trâmbița-nvierii de suflet presimțită, A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat ... a Oltului oștire, Și semne de frăție, dovadă de iubire Le-a dat ea îndestulă în ziua de omor. Căci nu gândiți, o umbre de lume depărtate, Că locul morții voastre e luptelor străin; Oștirile creștine de cruce însuflate, Adesea se văzură aici împreunate Sub Uniad românul, sub ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>