Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... l duci la tatăl meu. De-a-ntreba unde sunt eu, Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei, în sus Și că-n apă m-am zvârlit La copila ce-am iubit." III Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-a secat Și copiii și-a aflat ... Și cu bradul s-au cuprins! . . . . . . . . . . . . . . . . Tună, Doamne, și trăsnește, Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată De-un fecior și de o fată. [1] În poveștile, în legendele și în baladele românești se găsesc o mulțime deidei poetice și de imagini răpitoare, precum inelul ce ruginește și aurul năframeice se topește în ajunul morții unui om. Pe lângă minunile din povești: palate decristal zidite pe munți de oțel, copaci crescuți până în nouri și purtând în vârfullor cuib de zână, herghelii de cai sălbatici ce ies noaptea din sânul mărilor ca săpască poienele codrilor, păsări măiestre ce aduc vești de pe ceea lume, pajuriuriașe ale căror cuiburi sunt în fundul pământului, zmei ce răpesc fetele deîmpărați, șerpi mari ...
Alexandru Macedonski - Castelul
... Alexandru Macedonski - Castelul Castelul de Alexandru Macedonski Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de vânturi, de soare și de apă, Iar vremea ce tot curge o șterge și o crapă -- Din ea rămas-a numai un leu, — un coif, — ș-o za. Sub bolți ... fire lungi și dese; Căminul zace-n umbră, posac, — iar de pereți Abia se țin ici-colo, din cuie să nu cadă, Portrete-ncondeiate în timpi de cruciadă, Ce sparg întunecimea cu ochii lor semeți. Un biet vătaf de curte, bătrân ca lumea veche, Povești tulburătoare îți spune la ureche El a slujit ... care nu gustau. Vătaful spune multe, și chiar, — băsmiri ciudate! -- Că-n nopți scânteietoare de crini îmbălsămate, Un tânăr, — zmeu năprasnic cu ochi ce sorb și mint, -- Pustiu adesea lasă pervazul cadrei sale În timp ce alba zână din apa de pe vale Sub lună-și stoarce părul în râul de argint. Castelul are multe povești ce
Vasile Alecsandri - Cântece de lume
... Vasile Alecsandri - Cântece de lume Cântece de lume de Vasile Alecsandri I Inima-mi e amărâtă, Zarea vieții înnegrită! De-oi trăi, n-am ce dori, N-am ce jeli de-oi muri! Inimă, fii răbdătoare Ca pământul sub picioare, Pân ce-i zace cu-al tău dor În mormânt nesimțitor. Ce-ți slujește de a plânge, De-a vărsa lacrimi de sânge Într-al lumii val cernit?... Valul trece neoprit! Taci, cumplita ... Duce-vei sufletul meu! II Avut-am odată-n lume Dor de fală și de nume, Dar acum vedea-l-aș mort Chiar și numele ce port! Avut-am odinioară Mamă dulce, dulce țară; Dar acum sunt rătăcit În pustiu nemărginit! Avut-am în fericire Un vis dulce de iubire... Unde-i, Doamne, visul meu? Unde-i raiul, unde-s eu? Amar mie! amar mie! Din cereasca-mpărăție Ce ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul Clavecinul de Dimitrie Bolintineanu Cum sub vise d-aur frageda junețe Pare la vederea minții omenești, A părut în sală, dulcea frumusețe, Sub grații cerești. Adunarea toată repede-ntorcea Ochii, cu plăcere, către dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea ... Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri ... cu-aceste vorbe-ntristătoare, Dureros suspin ,,Dacă și cerul încă-a voit Ochii-mi d-acuma să nu mai vază Chipul tău dulce ce mă-nviază, Decretul soartei fie-mplinit! Uită-mă-ndată! La ce vei duce Cu tine dorul unei simțiri Din care nu știi decât trudiri Și niciodată farmecu-i dulce! Vai! Pentr-un suflet ...
... unde-o fi... că nu-i de-aici din țară. Minciuna palidă-și topește glasul: O, nu-l primiți! Îl știu, e vestitorul De rău, ce face pe-atotștiutorul Și vede prăbușirea la tot pasul. E cel ce împotriva ta conspiră. Invidia în inima lui geme Și gura lui e plină de blesteme. Tu nu poți auzi ce vorbe-nșiră... Și totuși, zice regele, să vie! Dovadă că chiar la palat Minciuna Nu e biruitoare-ntotdeauna. Fac și monarhii câte-o nebunie... Privind ... dea o spumă de mărire, Ca pe-un copil te poartă și-ți arată Sclipiri și flori... Afla-vei tu vrodată Cumplita vremilor destăinuire?... Și ce speranțe se puneau în tine, Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale, Cu pâine și cu sare!... Osanale! Mântuitorul lui credea că-i vine. Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale! . . . . . . . . . . . . . . . Și ce credință trist-o să-i rămână; Că n-ai putut spre el întinde-o mână, Din greaua platoș-a trufiei tale! . . . . . . . . . . . . . . . C-acestea ... marea, când o biciuie tempesta. Se-nalță flăcări, brațe desperate, Spre ceru-ntunecat, pustiu și rece. Năprasnic vântul nebuniei trece Și spulberă noianul de păcate. ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă ... casei. Afară, un dric pompos cu șease cai, complicate colive cu nuci aurite și o întreagă armată de popi și de ciocli aștepta. Cupele îmbrăcate în doliu se înșirau și ele pentru fețele simandicoase. Iar sub ghirlănzi de flori și jerbii de verdeață, sub un funebru uranisc așezat în mijlocul salonului, chinuita viață
Mihai Eminescu - Când marea...
... nouri, prin vânt și prin unde O rază de aur se toarce ușor Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde Prin vânt și prin nor. Ce caută raza din ceruri venită, Din galbena steauă ce-aleargă prin cer, Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită Und-razele pier? În fundul cel umed al mărei turbate, În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar, Lucește o steauă în piatră schimbată, În mărgăritar. E-amantul a stelei ce palidă trece Și-aruncă prin nori a ei rază de nea, E-amantul căzut dintre stele, ce rece În
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La România (Hasdeu)
... suflet drojdii de venin, De zece ori sărmana țară, Rămasă-n voie la străin, D-abia putând să mai respire, Mereu lovită de călăi— De ce te plângi c-a-ta peire Îți vine de la fii tăi? O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Trecut-au vagabunde gloate Prin ospătosul tău ogor, Și ți-au lăsat ... i bine: Cunoaște-ți laptele din sân Și din năpârcele străine Alege puiul de român! Nu blăstăma victima frunză, Ci scutur-o de negrii gâzi: În foi să nu se mai ascunză Cumplita droaie de omizii O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Deschide cronica străbună La anii marilor nevoi, Când soartea fulgeră și tună ... Românul geme-n bătătură Pe când străinii chiuiesc Și urlă cântece de ură, Sugând pământul românesc! Iar tu, o scumpo Românie, Tu nu știi singură ce zici, Lovind,pe fii-ți cu mânie În loc să bați pe venetici! O nu și nu, iubito mamă! Acei
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... care, supuse legilor, au știut a prețui dorul și ostenelile oblăduitorilor lor, a-i iubi și a-și încredința în mâinile lor a lor soartă; pentru care le-am recomandat în veci celor ce doresc a-și vecinici a lor slavă și fericire. Strămoșii voștri, românilor, din marea și vestita Romă vă sunt pildă la ... buna guvernare, Pe cea rea o fac spaimă, Satan pustiitor. Lira-mi dulce suspină plăcuta pomenire, Zefirii p-a lor aripi o duc în veselii; Fiori sunt a ei coarde la fapte de-ngrozire, Și sunetul ce scoate e vifor, vijelii! Virtutei eu dau viață, o fac sfântă ființă, Templu-i ardic, altare, și o-ndumnezeiesc; Iar răutatea, groază din neagra locuință ... la glasu-mi înviază, Și faptele lor toate p-urmași însuflețesc. Târgoviștea e templu l-a mea călătorie Și p-ale ei ruine în pace mă așăz, Și lupte fără număr pă-ntinsa ei câmpie Și biruințe-atâtea în fața mea le văz. În tainica-mi privire, în ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
... a mea ființă; Căci voi numai la lume priviți cu îngâmfare, Ca când ar fi eternă a voastră moștenire, Iar la pământul negru, ce-l călcați în picioare, Priviți cu defăimare, ca la o mârșăvie; Eu ți-oi spune misterul, ca el să-ți fie armă, Ție și altor oameni ce moartea înfioară, Când n-aveți fapte bune, Ascultă dar, amice: "Acum sunt multe secoli, dar să le număr nu pot, Când Atotziditorul m-au plăsmuit ... oameni făr’ de cuget, Mă spurcă, mă încruntă cu-a fraților lor sânge, Și apoi mor ca tigrii, cugetul nemustrându-i, Și mistuiesc în mine afurisite oase"... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aici glasul cest dulce, ce îmi șoptea pământul Și-mi încânta simțirea, se curmă de suspinuri... Dar mai apoi îmi zice: "Spune bieților oameni Să-și podobească viața cu fapte ... lui zile le voi umple de bine, Dându-i belșug, avere din sânurile mele; Și a lui rămășiță cu drag o voi ascunde În sine-mi ca o maică mormântul podobindu-i Cu flori mirositoare; și etern a lor suflet Ca pruncul neculpabil va locui în ceruri. Dar celor făr’ de lege, ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... drum larg petrecător, Precum când trece, se-ntoarce asudatul muncitor Și, făr-a căta odihna, cosește neîncetat, Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat, Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci ... piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți. Însă în zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ...