Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNAINTE DE ASTA / ACEASTA
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 297 pentru ÎNAINTE DE ASTA / ACEASTA.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu ... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame lățoase și cu fotoloage la picioare, șepci, chivăre, ciacuri și purcoaie țuguiate de puști și de sulițe. De la Pantilimon până la streaje numai corturi. Ofițerimea în fireturi, polcovnicii și prapurcicii bănănăiau de-a încâtelea, uluiți de vutcă și de rachiu, mustruluind, ca vai de lume, căzăcimea cu chipul scofâlcit și negricios. Pornise viteaz la viteaz, împărăție la împărăție. Muscalul, nici una, nici două, aducea plocon turcului, de peste nouă mări și nouă țări, vârf de suliță, ascuțiș de sabie și ghiulele mai mari ca mămăliga mocănească. Da' de ce voiau să se dovedească care pe care, asta n-au știut-o nici fețele boierești, darmite noi, sărmanii, topor de oase, vite de beilic, tobă de bușeli, creștini de jumulit. În mahalaua noastră abia se aciolase câțiva săteni, de pe la Sohat, Postăvaru, Pastramă și Rădovanu. Le mergeau ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... cu tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi spune lăutarilor să zică și cuparilor să umple cupele cu vin și-om lega frăție de cruce pe cât om fi și-om trăi. Și se sărutară feciorii de-mpărați în urările boierilor, și băură și se sfătuiră. Zise împăratul lui Făt-Frumos: — De cine-n lume te temi tu mai mult? — De nime-n lumea asta, afară de Dumnezeu. Dar tu? — Eu iar de nime, afară de Dumnezeu și de Mama-pădurilor. O babă bătrână și urâtă, care umblă prin împărăția mea de mână cu furtuna. Pe unde trece ea, fața pământului se usucă, satele se risipesc, târgurile cad năruite. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... scrie, că nici de viața domnilor, carii au fost toată cârma, nu alĂ©ge necum lucrurile denlăuntru să aleagă și pre scurt scriind și însemnând de la început pănă la domniia lui Pătru vodă Șchiopul și s-au stinsu, că de aciia înainte n-au mai scris nimenea pănă la Aron vodă. Nici este a să mira, că scriitorii noștri n-au avut de unde strânge cărți, că scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de niște oameni neașăzați și nemĂ©rnici, mai mult proști decât să știe carte. Ce și ei ce au scris, mai mult den basne și den ... agiunsu scriu, carii au fost fierbinți și râvnitori, nu numai a sale să scrie ce și cĂ©le striine să însemnĂ©ze. Și de acolo multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vrĂ©mea și anii, de au scris acest lĂ©topiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce vĂ©de ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot de ele dai cu ochii; tot pe ele le vezi fudulindu-se tot acolo în vârful dealului și seara după soareapune, când se potolește lumea și ... dureri scrâșnitoare, și parcă voia să gonească departe-departe gândurile negre și-ntunecate ca bezna adâncă a unei nopți fără nici o rază de lumină;ea vrea parcă să stingă de tot-de ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către ... ceva, din cele ce i s-au întâmplat. Tata-l fetei, împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie când îi văzu măcelăriți. Și cu socoteală că
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... 8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX Persoanele NAE GIRIMEA , frizer și subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU , ce-i mai zice și CRĂCĂNEL UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând ): „Și ... politicos ): Da, poftiți... Barba? părul? PAMPON: Nimic... IORDACHE: Atunci, poate, vă spălați la cap? PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de... IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată... pac! PAMPON: Ei, nu de măsea... sufăr de bătăi... IORDACHE: De bătăi ?... Știi cum le... PAMPON: Ei! Lasă-mă-n pace, omule; nu mă spăl la cap pentru că sufăr de bătăi ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de glorie și, lăsându-le în urmă, mă îndreptai către o capelă lăturală spre a examina icoana sfintei Ceciliei, ce zărisem de departe luminată de razele unei candele de argint. Îngereasca expresie a figurii, culorile melancolice ale obrajilor și mai ales duioșia tipărită în ochii acelei icoane îmi părură atât de măiestroasă, că mă apropiai de ea ca să văd de nu era vrun tablou al lui Andrea del Sarto, c[...]n toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă care fu mirarea mea, când citii în josul icoanei un nume ... numai, căci Cecilia s-a dus de
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriță... Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitat multe feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă strașnic! Contractul de chirie se rostea așa: "D. Ghiță Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi și pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari și un aluat; idem câte o mâncare serile". A doua zi după mutarea mea în casa ... cunosc până acum. Introdu-mă. - Mai târziu. Nu ești frumos (c'est peu dire!) și, deci, pentru a plăcea unei femei, trebuie mai înainte de toate s-o previi făr-a fi văzut, s-o faci s-admire caracterul și generozitatea ta, să-i apari ca un ideal ... cunoaște că n-ați studiat filozofia. - De ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige. — Ei, ei, ce n-ar plăti un flăcău la bătrânțile noastre! — Cât, de? cât? — Ihi, ihi, mult de tot! — Adică ce, nu te-ai mulțumi și c-o fată mare? — Ba, ce să zic, bine ar fi ș-o fată... â ... Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. — Bine o fi de ei, Neghiniță mamă... — Aș, binele focului! Săracii mor de foame, iar ei mor de mâncare. De săraci e rău că n-au cui să poruncească, și de ei e rău că trebuie să poruncească la mulți. Pe ceilalți oameni când îi minți te iau de guler și te judecă judecată dreaptă; pe ei îi minți și dau din cap; ba și mai și: ei știu că-i minți, și tac ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... Ceilalți îl privesc nemulțumiți, căci liniștea lui le insultă zgomotul și ușurința lor. Și mulți îl arată cu degetul, șoptindu-și: — Cine o fi acest domn care trăiește cu dușii de pe lume? — Nu știu... Mi se pare că e un străin. — Ce limbă vorbește? — Aș! nici una! — Ia privește la el ... ...