Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL FEȚEI
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 1014 pentru AL FEȚEI.
Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)
... e o ființă din ceruri. Între cărțile vechi și noi ce s-au tipărit pân-acum în țările românești, cea mai populară este micul poem al lui Arghir și al
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să fi avut mai puțin, pentru micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după izbucnirea nebuniei ... care a redactat Timpul, înălțimea de vederi ce apare în toate articolele lui, puterea neuitată cu care în contra frazei despre naționalismul liberal al partidului de la guvern a opus importanța elementului autohton sunt o dovadă pentru aceasta. Cu o așa natură, Eminescu găsea un element firesc ... Dar dacă ne-ar întreba: a fost nefericit Eminescu? Am răspunde cu toată convingerea: nu! Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era, prin urmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plângerea mărginită a unui egoist nemulțumit cu soarta sa particulară ... și a demagogilor înșelători avem a face cu un simțimânt estetic, iar nu cu o amărăciune personală. Eminescu, din punct de vedere al egoismului celui mai nepăsător om ce și-l poate închipui cineva, precum nu putea fi atins de un simțimânt prea intensiv ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... bătrân sau vreo fecioară profită a vechilor germani, dacă caleșcele strălucite, pline de femei elegante, nu ți-ar arăta că ești în secolul al nouăsprezece. El-Prado a Madridului merită asemene a se numi una din cele mai frumoase primblări a Europei. Când ... încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine ... Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor agiei și măgarii băieșilor, mărginită de o parte cu valea Cârligului, de ... va mai fi, va trece și se va uita, ca cedrul Libanului, ca floarea câmpului, sau, dacă vroiți comparații mai puțin biblice, ca fostul club [al ] vânătorilor, sau ca Societatea istorico-naturală. Mai aud încă și alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... sfeșnicele, de la cele de aur până la cele de pacfon, cu zambile în feluri de fețe... și un miros!... Țiu minte cum un nepoțel al mamei Zamfirei, văduva lui Papaiani, arnăut domnesc la pensie, a greșit odată, și, în locul sfeșnicelor umile ale bunică-si, a luat ... o caută de mult, și care vine de departe să dezlege vraja de gheață cu farmecul unei sărutări de foc... el, tânărul și zburdalnicul copil al lui Paște-împărat; el, minunatul făt-frumos April, cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagăna, o mângâie ... voi, sfinte vremuri ale copilăriei, când credeam? când totul mă făcea să cred? "Cred tocmai că e absurd!" așa a zis ilustrul fiu al sfintei Monica, el însuși sfânt, stâlp neclintit al bisericii, sfântul Augustin... Asta va să zică a crede; ... nu ca Toma geamănul, numai după ce pipăi și pui degetul. Da, credeam... și ... afundăm, când mi-ați luat credința mângâietoare fără să-mi dați nimic alt în schimb decât scepticismul deprimant, îndoiala distrugătoare, țipă și sufletul meu ca al ...
... creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra ... puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la ... vrăjmașul negru se proptise, gata de luptă. Găinile se opriră; înțeleseseră că aveau ceva de privit. O scăpărare, și s-au repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în ...
... George Coşbuc - Aghiotantul Aghiotantul de George Coșbuc Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și te miri că mă clatin în scară! Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut? Vai nu, ci ... eu alergam la redută, prin văi, S-ajung cu porunca la vreme. Mușcase cu gura pământul de chin, Și strânse pământul în mână; Întreaga sa față și părul său plin De sânge-nchegat cu țărână. Luându-l în brațe mi-l dusei apoi La umbră sub poala pădurii, Spălându-i pe ... așteaptă mâhnit Și-n drumul meu ochii și-i zbate, Departe de unul ce poate-a murit Mințit de nevrednicu-i frate! Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și când te-am bătut eu pe tine? Dar iată-l, blăstămul trădării-a-nceput Și plata cea ...
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)
... Și sufletul acela din oricare mișcare, Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii? Ci unde-e copilina vorbire inspirată, Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân, Exoticu-alabastru, rujoarea colorată De rumenul serafic pictorului străin? Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce: În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu ... Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu; Ș-al tău portret aievea, real voi reproduce Și-l voi via cu focul furat de Prometeu. Ai cugetat vrodată, ai admirat în sine Metalica oglindă a ... imeneu, Cu buclele-ți aurii beteala împreună Forma aureola unei copile-zeu. Și chipul tău atuncea mi-a inspirat cântarea Ce-nvoacă serafimul, al meu consolator. Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea, Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator. Sunt secoli de atuncea ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... în cap, de face trebuință. Proprietarul, era adevărat, avea un ochi de sticlă. La urma urmei, de ce nu și-ar fi pus și Turculeț al meu? Tot aveam să mă duc a doua zi în oraș; i-am spus: — Bine, Turculeț băiete, să-ți punem și ochiul ... car, cu cizmele înalte, de iuft, în ale căror crețuri aducea aninate câteva paie tocmai din Urziceni. Am ajuns și am intrat în prăvălie. Turculeț al meu și-a scos pălăria, s-a plecat la ușă să nu se lovească, a venit până în mijlocul ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... pământu-a-nconjurat. A ei urmă-n tot locul rămase însemnată; Dar ațintat străbate, ochiu-i zavisnic cată, Ochește și alege al luminării loc. Amar zâmbește, sună fiarele-apăsătoare, Pune-un picior statornic, gheara-i omorâtoare Sugrumă, desfrânează, doboară, pune foc. V Anii posomorârii, robiei-ndelungate, Gemete ... tine răsări. Vitejii Miezii-nopții ai lor ochi ațintară Pe drumul unde dreptul și crucea le-arătară Și p-aripile slavei aicea au zburat. Cu-al lor de martir sânge, cu brațul plin de fală, Au înecat ei iazma și spaima infernală, Și tu lumii cu pacea în mâini te-ai ... ce detunară cu jugul și robia, Pe fruntea ta-nsemnată citiră soarta lor; Românul, ce pierduse și drept, și datoria, În zâmbetul tău vede p-al său apărător; Serbia-n el cunoaște patria, Dumnezeul; Tu ai deschis Bosforul și tu nalți caduceul Ca să vestească lumii comerciul cel bogat. O, fiică ... semnul judecății va trâmbița mărire, Când vremea se va strânge din vecinicul său zbor, Când veacurile-ntoarse și stând în mărmurire Destinse vor răspunde l-al lor judecător Ș-orice minut atuncea va fi în cercetare, Zi ce renaști noroade, spune-mi: atunci pe care Vei arăta-mplinirea astor voinți cerești ...
Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt
... pândește Un negru balaur. Frumoasă fetiță, Cu lungă cosiță, Cu mândru colan! De dânsul n-am teamă, Căci am pe-a lui seamă Al meu buzdugan. O! tânăr semețe, Cu blânde mândrețe, Cu ochii de foc! Balauru-i mare Și milă nu are... Stai, ah! stai pe loc. Luceafăr ...
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
... Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară! Să nu-ți vază fața ta! Gelozia ei omoară Tot ce-o poate supăra. Chipul tău e rupt din ...