Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARIPĂ
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 493 pentru ARIPĂ.
Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă,  și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor  ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Kamadeva Kamadeva de Mihai Eminescu Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, L-am chemat în somn pe Kama — Kamadeva, zeul indic. El veni, copilul mîndru, Călărind pe-un papagal, Avînd zîmbetul fățarnic Pe-a lui buze de coral. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, cu săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. Puse-o floare-atunci-n arcu-i, Mă lovi cu ea în piept, Și de-atunci în orice noapte Plîng pe patul meu deștept… Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei
Mihai Eminescu - Locul aripelor
Mihai Eminescu - Locul aripelor Locul aripelor de Mihai Eminescu Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur, Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut. Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping  Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea ești tu, copilă! Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz, Să deschei corsetul ista... ...
Mihai Eminescu - Miradoniz Miradoniz de Mihai Eminescu Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când deasupra, streșina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt. O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat  O vale-adâncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el  O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi  Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău  în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc ...
Mihai Eminescu - O călărire în zori
Mihai Eminescu - O călărire în zori O călărire în zori de Mihai Eminescu A nopții gigantică umbră ușoară, Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin; Iar rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturînd. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n ...
Mihai Eminescu - Oricâte stele...
Mihai Eminescu - Oricâte stele... Oricâte stele... de Mihai Eminescu Oricâte stele ard în înălțime, Oricâte unde-aruncă-n față-i marea, Cu-a lor lumină și cu scânteiarea Ce-or fi-nsemnând, ce vor  nu știe nime. Deci cum voiești tu poți urma cărarea. Fii bun și mare, ori pătat de crime, Același praf, aceeași adâncime, Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea. Parcă mă văd murind... în umbra porții Așteaptă cei ce vor să mă îngroape... Aud cântări și văd lumini de torții. O, umbră dulce, vino mai aproape  Să simt plutind deasupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede
Mihai Eminescu - Phylosophia copilei
Mihai Eminescu - Phylosophia copilei Phylosophia copilei de Mihai Eminescu Glasul plăcerei dulce iubit Cheamă gândirea pe a mea frunte, Ce zboară tainic ca și o luntre În oceanu-i nemărginit. Stelele toate angeli îi par, Angeli cu aripi strălucitoare, A căror inimi tremurătoare Candele d-aur nouă mi-apar. Falnică-i pare legea Creării, Lumi ce de focuri în lumi înot, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei și renvierei. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi, Fără ea nu e de a trăi, Fără ea omul ca stins se duce. De-aceea nu voi ca eu să fiu Pală idee-a Dumnezeirei, Șotă copilă a nesimțirei, Foc mort ce pare a arde viu. Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume O frunte albă să o dezmierd Și-n ea gândirea mea să o pierd, Cum pierde-un Ä�co pribeagul nume. Să-ncunun capul unui iubit Cu vise d-aur în rai țesute, Până ce ginii necunoscute Mi-ar rumpe lanțul d-a fi
Mihai Eminescu - Preot și filosof
Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
Mihai Eminescu - Preot şi filozof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu) Pustnicul de Mihai Eminescu Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii  Lumini de-o ceară ca zăharu  o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii  virgine  Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori  Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice?  Avulsul Ce apele plângând ...