Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI(PE)
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 1348 pentru ATUNCI(PE).
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... și a belelor-arte, pămînt proverbial pentru eroismul și abnegarea fiilor lui, iată în fine țara care dete lumei pe pateticul maestru Bellini, pe inventatorul școalei lirice și compatriotul tiranului Falaris, ce-și avea și el pasiunea sa muzicală, ba chiar școala sa fundată pe o teorie proprie a sa, și care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binișor, adică pînă se făcea roșu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în pîntecele ... învăță cele mai principale noțiuni muzicale, prin influința ce avea la viceregele al Siciliii, iar mai cu seamă la Nelson, primul admiral anglu ce ocupa pe atunci Sicilia, reuși în fine a dobîndi pentru protegiatul său un loc de stipendist în conservatoriul din Neapole. Acolo, Bellini, după ce studie mai ... să esersă bine la piano-forte și alte instrumente, la 1819 să consacră cu cel mai mare amor la studiul contrapuntului sever, avînd de maestru pe faimosul profesor Tritta, apoi pe Raimondi, iar mai pe urmă pe ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit ... tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut! ....................................... Scânteie marea lină, și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lunce prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn; Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate În fața lunei, care prin ele-atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii În cercuri fulgerânde ... se pleacă lin suflării A zefirului nopții și sună cadențat. Îi pare că prin aer în noapte înstelată, Călcând pe vârf de codri, pe ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
... i-a spus fiul său ceva; dar ea, temîndu-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic. Atunci feciorul bucătăresei și cel de împărat luară drumul înainte și se duseră zi de vară pînă seara, dar cînd fu pe la scăpătatul soarelui, auziră un zgomot și un urlet mare, apoi văzură o gîrlă mare de păcură aprinsă, aruncînd pietre pînă la înaltul cer. Feciorul ... toții și o să ne ducem la împărăția lui Făt-Frumos, iubitul tău. Doamna Chiralina ceru și dobîndi de la împăratul această voie și petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraș; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă și îndată se făcu dintr-însul o căruță cu doisprezece cai de foc; apoi, luînd pe doamna Chiralina c-o mînă și pe Dafin cu alta, sări într-însa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pîna-n seară, ca cuvîntul de poveste ce ... două cămăși mai subțiri decît pînza paianjenului și se îmbrăcă cu una dintr-însele. Nu trecu mult și se bolnăvi atît de greu, încît ajunse pe ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al ... hrube, de sub picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere, vroi să se scoale, se prăvăli pe o coastă și se răsturnă jos, trântind pe soldatul ce se plecase peste dânsul. Casca se rostogoli până lângă mine. Rănitul rămase pe pământ, zbătându-se, iar fața i se acoperi ca de un văl negru, ce se întindea cu încetul și pe jos: îi izvora sângele din cap. Toate acestea s-au petrecut cât ai clipi. Nici n-am avut vreme să mă înspăimânt. Aproape în aceeași ... cu drapelul și cu goarnele ce sunau, duios, o rugăciune. E o paradă, îmi spuse mama, care mă ținea în brațe, o paradă, știi, ca atunci când a venit generalul. Eu n-am crezut; căci de la fereastră am văzut sicriul purtat pe un tun, iar deasupra sicriului, casca. Și
... smochinele cu care noul oaspe îl îmbia cu atîta dărnicie. Tăcut și trist, cu capul lui alb adăpostit subt aripa cenușie, visa îndelung, aciuiat cînd pe ramurile întinse ale auritului candelabru, cînd pe prichiciul sobei, cînd pe prepeleacul de lemn, unde se legăna ca un echilibrist pe inelul aninat, visîndu-se poate prin somn pe o mlădioasă creangă în virginele păduri de unde fusese adus... Într-un instinct de libertate atunci, aprinzîndu-și irisul galbăn ca aurul subt alba pleoapă lăsată pe obraz, își întindea aripele în treflă și se avînta spre bucata de infinit ce i-o zugrăvea geamul, bătea cu deznădejde în nevăzutul zid, ce ... își plăti cu moartea accesul de sinceritate și de statornică recunoștință. Moi și neputincioase își dezlipi a doua zi biata pasăre ghearele de pe trapezul ei mișcător, unde visa, cu un zgomot surd, făcînd ca un amestec de cenușă și zăpadă, se rostogoli pe covorul vechi ; ritmat se mai leagănă o clipă deasupra-i bara pe care visase atîta timp și rămase neclintită: mîhnită crescu tăcerea împrejurul acestei morți necunoscute, și parazitul aciuiat în casa coanei Adela, nemaiavînd ...
... Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul ... masă au numai când e soare; Prânzesc pe cornul vetrii, ci-n zi de sărbătoare Când au și pot ca alții să ție zile mari, Atunci iau ușa tinzii și-o pun pe patru pari De fag, cari stau în fața odăii lor și cari Țin masa pe picioare. Trei scânduri, cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe laiț, fac slujba unui pat Mai gol și mai nemernic ca tot ce-i prin odaie; Și ghem făcut, pe dungă de scândură ce-l taie, Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie, Copilul înghețat. De calzi genunchi aproape lipiți stau obrăjorii; Ca paiele
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefață
... a lui Alecsandri ne-a spus așa de bine cum se făceau ziafeturile și curtea în vremea veche și ce rol important jucau pe atunci glasul și cobza lui: societatea înaltă de atunci, negustorimea și poporul se nebuneau după lăutari, cari le cântau de la naștere și până la groapă — la botez, la nuntă, la înmormântare, de ... de ahturi. În mijlocul acelei mode stupide, acelui curent de erotism trivial, de sentimentalism grețos și de galanterie ridiculă, cari au târât și mânjit chiar pe mulți oameni de spirit și de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale și traduceri, și o colecție de cântece și poezii la modă pe acea vreme. Minunatul poet și povestitor, care era în același timp un excelent cântăreț și cunoscător al Psaltichiei, publică acea colecție însoțind fiecare bucată cu ... unde se inspiră el a găsi acest titlu? Să-l lăsăm să ne-o spună el însuși în următoarele spirituale rânduri de critică, pe
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima pe atâta cât era bătrân, Căci pe cât în vârstă el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ... Ale tale vorbe, Basarab a zis, Îmi îmbată dulce sufletul închis. Ele mă răsfață ca visări plăcute De copilărie, de mulți ani pierdute, Pe atunci când viața luce fără nor, Ochiul fără lacrimi, gândul fără dor! Zici că să ne batem, să pierim cu fală? Oh! Vedeți ce dulce sufletul ... pleacă, aerul străbate, P-armia străină râură turbate... Soarele pălește... Gemete adânci, Surde, ne-nțelese trec din stânci în stânci. Coiful se despică; inima slăbește; Pe hârcile goale, sabia lovește; Sângele se varsă pe sânge-nchegat... Sufletele zboară... Cerul s-a-nnorat. Caii nechezează și turbează foarte; Oamenii se-mbată de sânge și moarte. Mulți s-apuc ... luptă și-n turbarea lor, C-unghii și cu gura se fărâm, s-omor. Astfel cum s-arată după vijelie Arbori, flori și ierburi rupte pe ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... nici vesel, nici supărat, căci tocmai bine nu puteam să-mi dau samă de ce se petrecea cu mine în ziua aceea. Numai când văzui pe tata răzemat de ușorul odăii, mâhnit, parc-ar fi rămas singur pe lume, simții atunci că mă taie la inimă. Însă m-am stăpânit și mi-am înghițit lacrimile care cercau să-mi năvălească în ochi, căci îmi era frică ... plecăm în jos spre Dunărea cu tot batalionul din Vaslui, și, dacă o vrea Dumnezeu să ne întoarcem sănătoși, îți voi fi eu nun; pănă atunci trebuie să mai îngădui, fătul meu. — Să trăiți, domnule căpitan! zisei eu întorcându-mă pe călcăie ca un șurub, și fără mai multă vorbă plecai spre casă. Tot drumul nu putui să deschid gura pentru a zice buna ... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era ... schimburile și
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... indiferente. A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui și pe care el cel dintâi ar fi respins-o. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepțiunea materială a cuvântului ... din lumea convențională era o supărare și o nepotrivire firească. Cine-și dă seama de o asemenea figură înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca ... care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obișnuite la asemenea stări, devenise lacom de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie să aibă soarta multor alte legende: să dispară înaintea realității. Și nici munca specială a unui redactor de ziar ... că această nevropatie se poate urmări în linie ascendentă. De altminteri, și în vremea în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său făcuse pe ...
... nu putuse ieși din mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât. Toata ziua mă plimbam prin grădinuță, dar pe colonel nu-l puteam zări. Mă hotărâi să mă scol dis-de-dimineață în cele câteva zile ce mai rămăseseră până la plecarea lui. A ... să călărească scară la scară, și-l întrebă. Acum eram aproape; am auzit bine întrebările și răspunsurile: Nu era nimeni acasă, nici o slugă? Nu. Pe unde l-ai văzut? Pe fereastră. Cum? N-am găsit pe nimeni să dau scrisoarea și m-am uitat pe geam, să văd pe cineva. Ce făceau? Stăteau la masă. Colonelul tăcu, apoi întrebă din nou: Când ai dat scrisoarea, ce ți-a spus duduca? Nimic, a ... înțeleg. Mergeam la moșia colonelului. Nu mai fusesem acolo, dar mi se spusese că nu-i departe de târg. Cine să fi fost însă acela pe ...