Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂCI
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 1686 pentru CĂCI.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri
... mă nevrĂ©dnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoințe. Drept acĂ©ia las să laude alții lucrurile lui cĂ©le ... să ceară, cu rugăminte, ajutoriu de la Hristos, ce dormiia: Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Eu însă nu mă minunez nici pentru turburarea mării, pentru căci fiind o stihie nestatornică, așa îi iaste pururea din fire, când să fie lină și când să se turbure, nici pentru turburarea apostolilor, pentru căci ... ne-o învață ninevitĂ©nii, când au scăpat de periciunea, carĂ© de spre partea lui Dumnezeu le-au fost spus prorocul Iona. Toț aceștea, pentru căci s-au rugat cu un glas și cu un gând și au cerșut de la Dumnezeu ajutoriu, s-au mântuit. Zice sfânta Scriptură: Și să ...
... pahare; Conștiința și-o îneacă ienicerii în uitare, Însă tot se mai întreabă câte unul mai bătrân, Care cuget îl ascunde Osman-aga în serbare, Căci în ochii lui de vultur strălucește o scăpărare, Fulger repede, dar roșu ce trădează pe stăpân. Vrea sub sabie să treacă vre un neam în ... 1] cu sfială pe Osman îl înconjoară, Înaintea lui s-apleacă, își duc mâinile la piept; Le e teamă și o grijă nențeleasă-i înfășoară, Căci în fiecare suflet el privirea și-o coboară, Cercetare ce străbate ca săgeata-n țintă drept. Lungi urări din orice parte izbucnesc răsunătoare, Toți serbează ... că-n lume o putere predomnește neschimbată; Că în Domnul mântuirea când o cauți o găsești, Dacă vrei să te iubească trebuiește să-l iubești, Căci a lui mărinimie nu te lasă niciodată. Spun de jertfele prin care îndrumatu-s-a Cristos, Pentru-a-nfrânge ... pe un mistreț; Vasul geme sub povara de cadavre spintecate, Sunt respinși din nou cazacii, dar au inimi încordate, Vor să-nvingă sau să moară, căci pe viață nu pun preț; Se reped cu cinci, cu zece, tot mai mulți, mai plini de ură, Unii urcă, sunt ca tigri ce s ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu ... și la moșneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica și sărbătorile ... găina la casa lui, și cucoșul nu mai avea nici o trecere; ș-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste. Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și ... casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ți sunt, că, orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost și mila părintească la mijloc!... dar prin străini ...
... steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a murit. Iar chipu-i  cel din urmă în lungul șir de regi  Sub vălu-i ca pe-o umbră ... tuturora, Venii să chem de trei ori pe rege-n gura mare Și dacă nici acuma din umbră-i nu răsare, Să-ți oferim coroana, căci legea ne prescrie Ca peste-un an nici tronul deșert să nu rămâie, Nici văduvă coroana de tâmpla cuvenită". Pe un tripod s-aduce cățuia ... ta privire voințele-mi sunt sterpe, M-atragi precum m-atrage un rece ochi de șerpe, Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc, Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc". El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere ... i șade luna sfioasă, zâmbitoare... Din sale depărtate pătrunde zvon de armă. Prin el cimpoiul scitic pornește dulcea-i larmă, Trezind greoiul ropot de danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a valma Se-nvârt și ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... și o să repareze în anul acesta aceea ce toată lumea știe că a greșit în anul trecut. Dar nu fu precum speram, căci dumnealui răspunse. Și ce răspuns? În loc să ne demonstreze nouă și publicului cititor că cele înșirate în articolul nostru sînt calomnii și neadevăruri, în ... să esprimă celebrul scriitor, eram în drept a ne aștepta la o combatere plină de espresiuni nobile și bine cumpănite; dar ne amăgeam, căci celebrul scriitor fără nume, uitînd că condamnase licența, făcu ceea ce mediocritatea noastră n-a cutezat a face: pîși peste licență ... de la Paris, vom vedea că cu subvenția ce dăm noi nu putem pretinde lucruri mari“. Și aci se amăgește domnul cel fără nume, căci cînd am luat pana în mînă să scrim pentru teatru, am îngrijit, după obiceiul nostru, a avea nu numai știință esactă despre subvenția ... ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecți din insula Hioților [2] . Să le fie de bine această fericire, nu-i invidiem, căci ar fi păcat de Dumnezeu să învidieze cineva pe Don Quijote cînd își înfige lancea în morile de vînt sau cînd își declară ardintele sale ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... ți ajute să vii cu izbândă bună. Aleodor plecă. Și cum mergea el gândindu-se și răzgândindu-se cum să-și împlinească sarcina mai bine, căci își dăduse cuvântul, se pomeni pe marginea unui eleșteu și o știucă se zbătea de moarte pe uscat. Cum o văzu, el se duse să ... Frumos, decât să-ți încarci sufletul cu mine, mai bine ai face să-mi legi aripa, ca mult bine ți-oi prinde. Aleodor îl ascultă, căci era băiat viteaz și de treabă, și îi legă aripa. Când era să plece, corbul îi zise: - Ține penița asta, voinicule, și când vei gândi ... mele? - Ce să voi, mărite împărate, îi răspunse el, iată sunt trimis să-ți cer fata. - Bine, băiete. Dară mai întâi trebuie să facem legătură, căci așa este obiceiul la curtea mea. Ai voie să te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a rândul. Dacă fie-mea ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. Luă și dânsul niște haine, numai să nu zică nescine că ... apă. Dară se opri, și nu făcu nici o mișcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simți că, de aci înainte, fără dânsa nu va putea trăi. Se puseră la vorbă, și nici ei nu știau ce vorbesc. Aci începeau una ... de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el își tot întorcea capul și se uita. Noroc că i se scurtase calea și ajunse acasă, căci, de ținea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi. Dacă ajunse și găsi pe toți ai lor ... cu vorbe în doi peri și cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nuÂi deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură și înghiți ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... calvini. Pe nobilii sau nemeșii, cari mai rămăseseră cu credință în legea românească, dar și pe ceice se făcuseră catolici au reușit să-i calvineze, căci altminteri aceștia și-ar fi pierdut dreptupile boierești. N'au reușit însă cu poporul dela sate căci numai în puține locuri s'au calvinit țărani români deveniți apoi unguri. Domnitorii unguri ai Ardealului (dela 1526 până pe la 1700) nu s'au ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... vârf Purtând prietenie, s-aveți venin în suflet. Deci lasă-mă, dă-mi pace. PERIERG: Nu ai nici o dreptate Acest fel să mă judeci, căci încă nu mă știi. Când mă-i cunoaște bine, când gându-mi vei afla, Atunci nu vei mai zice că oamenii sunt una. Al nostru ... PERIERG: Apoi putut-ai oare în vreme așa scurtă Să împlinești porunca ciudatului stăpân? Științi de-ajuns cules-ai să-i spui, să-l veselești? Căci mie mi se pare că sute de ani trebui Să poți pre om cunoaște; atâte sunt de multe Năravuri, caractere și patimile lui. SATIR: Pre ... a voastre, oriîncotro te uiți, Nu vezi nimică altă decât sujet de râs. Eu știu că nu-ți dă mâna să te unești cu mine, Căci cel ce pătimește de boala gălbnărei, Tot felul de colore lui galbene îi par. Greșita-vă părere pe care o ați supt Cu țâța din ... fără treabă? După îmbrăcăminte Și după-nfățișare îmi pari de muncă bun? De ai cumva plecare la mine să slujești, Nu vei avea mult lucru; căci eu am trebuință De-o slugă credincioasă și cu purtări cinstite. Mă crede că de mine vei fi prea mulțumit; Să-mi spui însă de ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... și știu a prețui bunătățile cu care l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc și să-l ascult, căci el e simplu și frumos în înfățișarea lui; căci e curat, înțelept, vesel și poetic în graiul său. Îmi plac obiceiurile sale patriarhale, credințele sale fantastice, dansurile sale vechi și voinicești, portul său pitoresc ... vârtej spăimântător în care călătorul are prilej de a-și vedea capul frânt de zece ori pe ceas; dar n-aibă frică el, căci, deși drumurile sunt rele, deși caii sunt mici, deși hamurile sunt slabe, deși, într-un cuvânt, primejdiile sunt multe, postașii români sunt dibaci, sunt voinici ... ce acoperă locul nașterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaște cu primăvara! El întinerește cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep cu frunză verde . Lui îi place să se rătăcească prin ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe umerii mei, ca melcul cocioaba. Dar e îndrăgostită, căci pentru dragoste nu e nevoie de minte, de frumusețe sau de bani. Am simțit-o că trăiește numai din gândul la mine, că singură s ... curiozitatea pentru frumos, pe care o socoteam inepuizabilă. Rugăciunea mea de acum câteva zile mi se pare fără sens, sau eu acum sunt fără sens, căci neașteptată era tulburarea care mă stăpânește. Încerc să mă gândesc precis la Irina, ca să pot găsi explicația probabilă (lăsând la o parte vreo fatalitate ...