Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN AFARĂ
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 757 pentru DIN AFARĂ.
... Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându ... îl făcuse dânsul, lasă urme. Într-o zi simți că piciorul stâng îi amorțește, că de-abia îl mai poate mișca. Cum luase altădată sabia din cui, ca s-o încingă pentru întâia oară, așa luă din colț bastonul gros, cu mâner de aur, în care avea să-și sprijine de-acuma bătrânețile. Nu-i plăcea să steie locului; se târa cum ... trebuie să fie, și când servitorul intră să aprindă lampa, de-abia putu îngâna să-l lase prin întuneric... Încetul cu încetul amorțirea îl cuprinse din nou. Apoi îl munciră vedenii ciudate... Deodată se văzu călare în învălmășagul de la Smârdan... Calul căzuse, dar nu se putea ridica. Își amintea totuși ... ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura-i toată ... nalță, zboară către zori. II. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea pe-afară Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La câmp e baltă mlăștinoasă Și codrul doarme întristat. Sunt triști ... cu pas de măsură, Sosește ca explorator... Și plouă... plouă...-n bătătură, Pustiu... Departe pleacă-n zbor. Tot plouă, plouă, inundează... Mai vin și ape din zăpezi, Umflate apele spumează, Torente curg din codri verzi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu e strop. Și soarele o ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i ... Se-nalță, zboară către zori. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La câmp e baltă mlăștinoasă Și codrul doarme întristat. Sunt triști ... cu pas de măsură, Sosește ca explorator... Și plouă... plouă...-n bătătură, Pustiu... Departe pleacă-n zbor. Tot plouă, plouă, inundează... Mai vin și ape din zăpezi; Umflate, apele spumează, Torente curg din codrii ve'zi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu e strop. Și soarele ...
... vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a ... de-a rândul! Și-acolo, într-al treilea sat Bătu-n ferestre la o casă — Ei, vezi, și să te miri ce spun: din om întreg te fac nebun, Și din voinic, neom te lasä. Ei spun așa ca s-a ținut Cu văduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia — Și-a fost apoi, că nici n-am vrut Să știu de ea. Și ... știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și-așa răpus Zăcea pe țol cu ... Căci nu putea să-și miște, bietul, Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt Și glasul, ca pe muți lăsându-l; Iar noi
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... Domnea odinioară un domn viteaz și sfânt, Un Ștefan! leu năprasnic a cărui largă gheară Rupea cumplit dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, De sceptru, de moșie, de neam și de popor, Iar țara, muma ... viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din splendidă cunună, În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!... Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind, Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind ... apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În toate! DESPOT Om fericit! Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit. Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe. Tu stăpânești în pace mulțime de orașe. Ești cap, ești om de cârmă ...
... pleoapă în jurul unui ochi licăritor și apoi covîrșitoare și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi ... știi că poți fi un fluture de foc cu incandescente aripi, o fantastică ființă făcută dintr-o umbră de aur luminoasă, o ciudată ființă urzită din clare transparențe, un capriciu al naturii zămislit din fosforescențe și iradiări, o diafană imagine scăpată dintr-un creer de zeu într-un minut de fericită inspirație, că poți să alergi liber, să bați ... ce-i o putere și el, un concurent, o mîndrie ce caută să se afirme necontenit și izbutise să le stîngă, reînsuflețit de mîndrie, ieși din nou, și, făcîndu-și scînteia fluture de foc, își întinse aripele și zbură urmărit de toată cohorta neputincioșilor, lăsînd din cînd în cînd să-i cadă fărîmiturile de jar în negrele fărașe ale celor cel urmăreau... Și o goană începu de atunci, un vîrtej nebun ... ...
... câini de Alecu Donici Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat, Ce din ogradă an în curte s-au luat Și carele acum la o fereastră-n casă, Șezând pe un covor de cele mai frumoase, Afară mândru se uita. — Jujucă: ce mai faci mata? Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) — Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc ... atât de mic, în ce te bizuiești? — Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte și joc ca omul în picioare! Din
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... codrii Bâcului (căci de lungă vreme nu se mai vorbește în Moldova de ei!) și mai mulți vor fi care nu știu ce însemnează părul din mijlocul satului. Codrii erau odată așezare de apărare ca plăieșia munților, salbă de zmarand a Basarabiei, precum Basarabia este cuibul răscoalelor din țară, moșia celor Novaci de răul cărora urdiile tătărești nu se puteau înturna în Bugeag cu prada din Țara Leșească și cuibul voinicilor din cântecele vechi. Codrenii erau mândri și nu purtau numele nănașilor lor. Cântecul zice: S-a aflat la Movilău, De Codreanul cela rău!... Părul ... ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este ... a mamei, în dulcea limbă a poveștilor, care au întipărit icoane drăgălașe și poetice în închipuirea copilăriei, aș fi putut spune că povestea din lună: e tonnella Danaidelor, tradițiune ovidică, augmentată de tradițiunea ebraică a rezbelului fratricid, Capitul al IV--lea ...
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... Mihai Eminescu - Povestea teiului Povestea teiului de Mihai Eminescu — Blanca, știi că din iubire Făr’ de lege te-ai născut; Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire! Îmbrăcîndu-te-n veșmîntu-i, Lepădînd ... o ține, Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. Calu-i alb, un bun tovarăș, Înseuat așteapt-afară, Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. Dar prin codri ea pătrunde Lîngă teiul vechi și sfînt, Ce ... glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai tare, Mai aproape, mai aproape; Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea, sunînd din valuri — Sus în codri de pe dealuri Luna blîndă ține strajă. — Ca din farmec Ea tresare, Și privind uimită-n lături, Vede-un tînăr chiar alături, Pe-un cal negru e călare… Oare ochii ei o mint, Sau ... o ascunde, Și așa de-ncet răspunde Cu o voce dulce, slabă. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei
Panait Istrati - Chira Chiralina
... nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ... repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și voind s-o bage în buzunarul proprietarului, el o scăpa pe de lături. Biata cutie, care era din metal nichelat ori din carton presat, cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii ... gard și luându-și pentru moment înfățișarea-i rară, de sfială și subjugare în același timp, zvârli în nasul lui Adrian: — Da, sunt necinstit! Din nenorocire, Adrian, sunt necinstit! Și zicând acestea, el voi să-și reia drumul, dar Adrian, cuprins de un fel de frică, îl apucă de reverul ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... îmbrățișa în totul principiele de drept public ale lumii moderne. Asfel, tratatul dela Berlin, a reclamat dela Statul nostru a ridica din Constituția sa impedimentul din cauză de deosebire de cult la câștigarea cetățeniei române. Statul nostru a recunoscut cât era de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor ... față cu Statul nostru ? Acei oameni străini cari, adăpostiți aci la noi de furtunile și mizeria de aiurea, n'aveau încă drepturile de cetățenie. Și din ce pricină această furie semitică ? Din dorința de a căpăta acele drepturi. Nu; încă odată: daca nu și-ar găsi lucrul explicare în tradiționala impertinență bibilică, atunci nu ar ... în curând această conferență își va începe lucrările. Ei bine, acei străini adăpostiți la noi cu omenie, lucrau, în înțelegerea și cu ajutorul unor coreligionari din străinătate, la a face să se ridice iarăși fața cu Europa chestiunea israelită din România, și cu intenția anumită a unei nouă revizuiri a articolului 7. S'au agitat spre a se strânge ... ...