Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CINE
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 1066 pentru PE CINE.
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un ... pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc ... privire s-o-ntoarce spre mormânt, Dac-a vieții-mi triste făclie osândită S-o-ntuneca, s-ar stinge de-al patimilor vânt, Pe aripile morții celei mântuitoare, Voi părăsi locașul unde-am nădăjduit; Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are, Și a mea pomenire acelor ce ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
... cu ghionturi și fel de fel de alte maltratări... odată o prietină a mers cu îndrăzneala până chiar să-mi tragă palme, și, pe onoare, degeaba... cine știe ce i se păruse!) cum zic: de la „mă" de odinioară, am ajuns acum la „nene" — și totdeuna cu mult respect ... am zis: — Pe urmă, firește, ne mai trebuiesc mintea și puterea care, din toate celea risipite-n lume, să ne pregătească materialele... — Și pe urmă? — Pe urmă... pe urmă, ne trebuie neapărat meșterul cizmar, amicul nostru Florian, care din toate, cu dibăcie, să ne facă o pereche de ghete elegante. Și zicând acestea ... 2 d.a., mă-nființez la S.P.M.D.R. Acolo, damele din comitet, cu viceprezidenta în frunte, mă primesc foarte amabil. Sala este arhiplină. Mă sui la tribună, pe o estradă, cu spatele la un perete pe care sunt reprezentate cele nouă Muze în pitoreștile costume naționale românești. Daca știam mai dinainte, veneam și eu în costum de ciobănaș doinaș, cu trei ... oboselii spiritului prea încordat, un moment de amețeală. Aplauze călduroase îl revivifică.) ... Mai mult decât atâta nici Aristotele nu cred să fi putut spune... Și ...
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... nevasta ce ți-ai ales. Bine că ți-a dat Dumnezeu în gând să-i aduci o credincioasă ca mine, care să fie pe lângă dânsa, căci altminteri, cine știe cum era să te îmbrobodească și să-și râză de dumneata. Se mânie fiul de boier când văzu o astfel de batjocură, și ca ... să scape de câra ei, fiul de boier puse de tăie scândurile, făcându-le țăndări mărunte. Iară spurcata astupă toate găurelele casei și puse scândurile pe foc de arseră. Totuși două scânteioare se strecură pe coș și picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mielușel ce creștea și el ... nostru și să-i mănânc drobul. - Fugi d-acolo, nevastă, îi răspunse el, ce stai tu de vorbești? Unde s-a mai văzut pe lume un miel așa de frumos? Cum să-l tăiem? Mai bine să aducem pe toți vracii să-ți dea leacuri care să te facă sănătoasă. - Leacul meu ăsta este, îi mai zise ea. Daca nu vrei să tai mielul ... și, arătânduÂle aceste unelte, îi strigă cu un grai duios. Cum văzură copiii aceste lucruri, odată se repeziră la dânsele; și fata puse mâna ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului ... Și-n biserică i-a dus Și-n două racle i-a pus, Racle mândre-mpărătești Purtând semne latinești. [2] Și pe dânsul l-a zidit În altar, la răsărit, Pe ea-n tindă l-asfințit! Iar din el, frate,-a ieșit Un brad verde, cătinat, Pe biserică plecat. Și din ea o viișoară Înflorită, mlădioară Ce din zori și până-n seară Pe biserică s-a-ntins Și cu bradul s-au cuprins! . . . . . . . . . . . . . . . . Tună, Doamne, și trăsnește, Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată De-un fecior și de o fată. [1] În poveștile, în legendele și în baladele românești se găsesc o mulțime deidei
... o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan ... loc vin bun, știi colea, phiu! om juca cărți cu alți frățiori, om fuma din lulele lungi cât ziua de azi și ne-om uita pe ferești la duduci! Se-nțelege că fără... — Se-nțelege. — Mă mir cine dracul te-a călugărit pe tine, blestematule Ieronime? — Mă mir cine dracul te-a călugărit pe tine, părinte? — Cine? Dracul. S-ar înșela cineva crezând că toate ușurințele călugărilor aveau vreo însemnătate. Așa numitele lor blăstămății erau niște copilării, cu toată libertatea vorbelor cu ... mare, ce ducea la oraș. II — Contesă, voi face pe ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... îmbărbătându-se, apucă pe un drum și merse până dete de niște palaturi cu totul și cu totul de aramă. Nevăzând nici pui de om pe care să-l întrebe câte ceva, intră în palat, ca să vază cine locuia acolo. În pragul ușei îl întâmpină o fată frumușică, care zise: - Mulțumesc lui Dumnezeu că ajunsei să mai văz om de pe tărâmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, îl întrebă ea; aici este moșia a trei frați zmei, care ne-a răpit ... și fete de împărat de pe tărâmul de unde ești tu. Atunci el povesti în scurt toată istoria cu merele, cum a rănit pe hoț și cum a venit după dâra sângelui până la groapa pe unde s-a lăsat în jos la ea. și o întrebă ce fel de oameni sunt zmeii aceia și dacă sunt voinici. Ea ... de om de pe tărâmul cellalt; și, văzând pe fiul de împărat ce-i ieșise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ți rămâie oasele pe
Dimitrie Anghel - Dureri ascunse
... și mor topite de visare, Mai sunt și ochi ce plâng în noapte și-adorm când soarele răsare, Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai știe? Cine-a-nțeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie? Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor ... i grădina. Pe-un ram, sfioși, visau asară Doi trandafiri ca doi prieteni, și azi vîrtejul de petale Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale... Ca ei, ții minte, stam alături...Dar tu nu poți să mai ții minte: Ochii închiși nu mai visează și foile ce mai ... viața re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri. Așa mor florile-n neștire, așa-și sting ochii buni lumina Și-n preajma vieții care râde, cine-ar gândi, privind grădina, Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie! Cine
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... venit?... Tocma la el mă gândeam și eu, la Costică Panaite. — Domnule, zice al treilea; asta este ceva care să o spui ori la cine, nu te poate crede. La cine credeți că m-am gândit eu acuma, când ai întrebat dumneata întâi: „Frate, ce s-o fi făcut Costică?" — ?... — La Costică, domnule ... poate, de opt ani... Dar e curios lucru, domnule, cum să ne aducem aminte de el, așa... Și toți trei prietinii tac și stau mirați pe gânduri. Câtă vreme nu vorbesc, gândurile lor umblă departe pe cărările pe cari ei le-au bătut odinioară în tinerețe, întovărășiți de Costică Panaite; și cu cât mai mult umblă acele gânduri, cu atât le reînviază în ... franc birjarului, și se-ntoarce cătră prieteni, cari iar îl sărută. Se așază toți la masă în culmea veseliei. — Mă, Costică!... știi tu la cine ne-am gândit noi toți trei adineaori?... de cine am vorbit noi acuma până să intri tu? — De cine? — De tine. — Ei, aș! — Zău, de tine. — Parol? — Parol! — C-eșt' copil? Nu mai trebuie să spunem că sosirea ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... Bătrâna? Nu!... Ne așteaptă... Doamne! Doamne!... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din ... albe, de ți se părea că e o hârtie sclivistă ori o batistă spălată și-nălbită în două sute de ape. Și care călător trecea pe acolo, ori pe jos, ori călare, ori în căruță, cu un cal, cu doi, cu trei, ori cu oricâți să fi fost, că era drum umblat și bătut ... dar mama ei Ilinca nu râdea; ea își întorsese privirile de la copila ei; ea nu vrea să se mai uite, să privească, să vază pe copila ei. Îi era teamă, îi era frică, îi era milă și o durea văzând
Ion Grămadă - O noapte de groază
... în casă, am încuiat, cam devreme, ușa cu zăvorul, am tras parul de-a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de cu vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe roate, pe care-l puneau să-l tragă mâța. Stam așa, pe gânduri, și împleteam, ascultând cum turbă viscolul, căci se pornise, după ce a înnoptat, o viforniță strașnică, de nu se vedea lumea. În ... te-năduși, iar picioarele ți-s grele ca de plumb. Am vrut și eu să strig, dar puteam să bag copiii în boli și, apoi, cine m-ar fi auzit în pustietatea asta? Câinele mănăstirii, însă, un câine ciobănesc mare și flocos, pe care-l dezlegam noaptea, nu-și afla loc, acum, așa lătra și se zbătea, sărind să rupă tâlharii din gang, pe care-i auzeam cum se apără suduind. Sluga, și așa surdă, dormea somnul drepților în grajdul vitelor, pe ...
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză. Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor ... consulul englez, și după sfătuirea acestuia el desfundă una din balerci și o expuse la soare în timp de două săptămâni; apoi invită din nou pe amatorii indigeni ca să guste marfa. Perfect! strigară ei cu entuziasm, și umflară balerca pe sus... Adevărul este că untdelemnul nu mai era bun nici chiar pentru lămpi, dar căpătase izul local... Astfel este patria lui Cid Campeador în privirea ... de Pușkin? — Negreșit! — Vă înșelați, domnule MĂ©rimĂ©e; acesta e un cântec poporal de la noi. lată versurile: Arde-mă, frige-mă, Pe-un cărbune pune-mă! De mă-i pune pe-un cărbune Ibovnicul nu ți-oi spune, De mă-i bate cu o vărguță Peste ochi și peste țâță, Tot m-oi duce la portiță ... suferințele nu stinseseră cât de puțin briliantul spiritului său. Într-o zi MĂ©rimĂ©e îmi arătă o sabie de Damas cu litere arabe incrustate ...