Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIATRĂ
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 554 pentru PIATRĂ.
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
Ion Luca Caragiale - Ouăle roşii Ouăle roșii de Ion Luca Caragiale Cronică veche (Până către sfârșitul veacului al 14-lea când a ars mănăstirea Sf. Pafnutie, se găsea acolo, într-un dulap, la păstrare — scrisă, probabil, de vreun călugăr cârpocitor de slove, cum erau mulți pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui FĂ©kete LĂ¡ioș, cu prilejul Paștelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conținutul acelei cronice arse s-a păstrat însă prin tradiție, din generație în generație, de către călugări, și mai târziu a fost, după o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii veneau nobilii curteni și copiii de casă, care țineau, unii coiful contelui, iar alții coada rochiei contesei. Și după ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... n zbor. Tot plouă, plouă, inundează... Mai vin și ape din zăpezi, Umflate apele spumează, Torente curg din codri verzi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu e strop. Și soarele o slabă rază Când o mai pierde printre nori ...
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată Pomada fermecată de Ion Luca Caragiale Multe pomezi pentru creșterea părului pierdut s-au încercat în deosebite veacuri, totdeuna cu sinceritate și niciodată cu succes, amăgind astfel necontenit iluziile bietei noastre omeniri. Dar geniul cutezător al omului nu a desperat. Cu nestrămutată încredere într-un “viitor mai mare, mai bun, mai frumosâ€�, el a urmat fără preget să caute ce-i trebuia — pomada fermecată — și iată că, în fine, providența i-a încununat cu prisos strădania seculară, dându-i acum de curând ceva mai mult decât el ar fi îndrăznit să-și închipuie a spera. Acesta este de aminteri un obicei cunoscut al providenții: după ce vreme îndelungată îți pune la încercare răbdarea, tocmai când, zdrobit, începi a crede că ți-ai sleit toată energia în zadar, îți scoate generoasă înainte o strălucită răsplată. În antichitate, Arhimede, făcând regulat băi reci, află legea greutății specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai târziu, în secolul XV, genovezul Columb, căutând Indiile, dă peste ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... zbor. Tot plouă, plouă, inundează... Mai vin și ape din zăpezi; Umflate, apele spumează, Torente curg din codrii ve'zi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu e strop. Și soarele, o slabă rază Când o mai pierde printre nori ...
Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai bine De pietre sparge-ți lira ș-apoi sufocă-n tine Fugoasa-ți inspirare și-al tău nebun avânt. De-acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea! — Acolo sacerdoții cu toți vor aținti. — Ideea ta pământul în lung și-n lat să-ncingă, Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă- ...
Marius Marian Șolea - Cântec de amurgire
Marius Marian Şolea - Cântec de amurgire Cântec de amurgire de Marius Marian Șolea Din volumul de poezii „Pașii de sub simțâ€�, Editura A 92, Iași, 1997. Între ruine, zeii se întorc să plîngă sub marile porți prin care intrase odată și lumea și-n oameni se-ntorc... nu îi mai alung, ci mă duc împreună cu ei, iar zeii îmi spun că tot aici, între oameni, s-au întors ca să moară... nu îi ajut, nici nu-i conving că exist, nu le cînt pietrele, nu-i las să răspundă întrebărilor mele. le spun să moară încet, încît să nu se afle și, surprinzător, mă ascultă. în urma lor o rochie zdrențuită alunecă de pe coapsele
Marius Marian Șolea - Desenul de sub culori
Marius Marian Şolea - Desenul de sub culori Desenul de sub culori de Marius Marian Șolea Gleznele tale, ude și reci, îmbătară luna, iar lumina ei cade în spirală, ocolind perfect crestele unor valuri pitice. și ele se apleacă pe sub mersul tău, gemând redate nopții și întâmplărilor ascunse. eu te privesc și nu te pot lua din această natură perfectă și tu tot te duci prin apa docilă să strivești lumini sub tălpi ce acum stăpânesc vechile arhitecturi ale mării. nici un gest nu te apropie de mine, dar, undeva, tot trebuie să te îndrepți, iar eu sunt peste tot... rochia cu pliuri vaporoase, care cad peste coapse tot așa cum a căzut mai de mult o idee peste piatra care urma a fi făcută topor, a oprit poezia... și ea, pornind din nou, trece cu greu în urma țesăturii ude până la genunchii nemijlociți nicicând de rugăciune. te voi duce la diguri și te voi judeca… împreună cu bitumul care ne scrijelește carnea, vom opri, pentru o vreme, iluziile mării. acum, poezia șchioapătă laolaltă cu luna, iar inima mea se spală de inima ta în niște ape ciudate, umplând gropi precise, făcute ...
Marius Marian Șolea - Mă înalț printre stele care cad
... pentru rostire este cenușa sufletului meu, rămasă din trăiri în care n-a fost Dumnezeu. cu inima ascunsă în timp, adorm într-o piatră uscată de durere, rostogolită din vatră. cîndva, mai toți veți merge-n urma mea cum merge privirea în urma unei stele care își refuză lumina ...
Marius Marian Şolea - Peisaj Peisaj de Marius Marian Șolea Noaptea ca un vițel biblic rumegă prin parcuri gravitația frunzelor de aur. întunecată si caldă se duce spre oraș să lingă printre blocuri lumina de la geamuri. nu plînge nimeni de foame, de frig și nici de suflet, toți s-au ascuns în somn sau se iubesc. în acest oraș ciorile ornează-atît de bine parcul și se aud ca niște globuri lovite între ele. alte păsări au rupt gîndul înainte ca imaginea lor să mai poată țipa. tăcerea precede, tăcerea urmează și a acoperit acele pietre din pavaje ca o lavă. trec oameni și urmele lor sînt cuvinte spuse la nădejde. sentimentele se pierd ca niște căței imaturi care nu-și mai simt casa. la noi doar soarele nu are
Marius Marian Șolea - Un sentiment
Marius Marian Şolea - Un sentiment Un sentiment de Marius Marian Șolea Rămășița urmei mele în cuvînt nu va spori ruina, nici nu va șterge praful de pe săbii. va ridica pe mîini doar pelerina sfîșiată și-apoi cu alte pietre o va acoperi. iar tîmpla zării nu va fi împinsă, nici neajuns, nici moarte nu va desolemniza momentul urcării pe scară a păsării cu aripile frînte și picurate cu ceară. doar graiul ei va mai mușca urechea nopții și-o stea va coborî în lacuri la priveghi. cîte un copil grăbit își va întoarce capul și va lovi cu bățul oglinda în care se mai strîmbă
Mateiu Caragiale - Mărturisire
... Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara ...