Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) POATE
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 1356 pentru (SE) POATE.
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el ... de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eșantiioane și negăsind, malheureusement , niciodată ce-i trebuie. Bogată ca și săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracție, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manșon sau sub rotondă. Moftangioaica își oprește totdeuna cupeul d-a curmezișul stradei ... pentru bărbat și un secretariat pentru amic. A! să nu uit... Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. - Ah! ma chere, je ne puis la sentir! Savantul Important bărbat - bărbat serios. Membru în toate societățile culturale naționale și internaționale, preferă dintre ... unui suveran african de opiniile presei europene; când are oarecare talent și spirit, critica-l iritează și-l neodihnește ca pe o cochetă bătrână care se teme să nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
... Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana Sora Ana de Dimitrie Bolintineanu De când a ucis prin știre P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire Se ascunde cu-al ei chin. — ,,Soră Ană, Anioară! Să nu-ți vază fața ta! Gelozia ei omoară Tot ce-o poate supăra. Chipul tău e rupt din soare; Sânul tau din criniori, Păru-ți din a serii boare; Buzele-ți din foc de zori ... s-a zidit. Sora Ana, Anioară, Asfel roagă pe zidari — ,,Să-mi lăsați o ferestioară, În ferestrele mai mari, Ca să nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi-e atât de drag! Loc puțin eu țiu în lume, Rău puțin eu pot ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... Vin' tu, Mihule, Vin', voinicule, Să benchetuim Și să veselim, S-apoi amândoi Ne-om lupta noi doi". Ei cu toți s-adun, La masă se pun Și benchetuiesc Și se veselesc, Ploștile ciocnesc, Vesel chiuiesc. [12] Dar când au sfârșit De benchetuit, Masă de-ospătat, Vinul de gustat, Ianuș ungurean, Mihul moldovean Deoparte se duc La luptă s-apuc! Cruntă-i lupta lor, Că e pe omor. Cine c-a pica Nu s-a mai ... Cum mi se smucesc, Cum mi se trântesc Ca doi zmei, ca lei, Ca lei paralei. [13] Iată, mări, iată Că Mihu deodată În loc se oprește, Pe Ianuș sucește, Sus îl opintește, Jos încă-l izbește Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. Iar ungurii toți, Lui Ianuș ... grea Și zalele mele Cât îmi sunt de grele, Acela să vie Cu mine-n frăție Ca să vitejească, Numele să-i crească!" [14] Ungurii se-ntrec La pământ se plec Și-n zadar se-ncerc! Nici unul nu poate Să ridice-n spate Armele culcate Cu-aur îmbrăcate, Cu fier ferecate. ,,Voi, mișeilor, Haraminilor! Codrul mi-l lăsați, Jugul apucați Că nu sunteți voi ...
Vasile Alecsandri - Unor critici
... slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit? Și oare se cuvine, și oare-i cu dreptate De a schimba în crime a sale mici păcate?... O! critici buni de fașă, poeți ... Nălțând un imn la ceruri prin alte imnuri mii Ș-adăugând o notă l-a lumii armonii. Am scris eu multe versuri și poate chiar prea multe, Dar n-am cerut la nime cu drag să le asculte, Nici mi-a trecut prin minte trufaș ca să ... dulce decât mine? Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine. Apuce înainte ș-ajungă cât de sus. La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus. Iar voi, care asupră-mi săgeți tocite trageți, Cântați, dacă se poate
... prinde vreun tâlhar și ala spune: tot eu am făcut acu câțiva ani omorul din pădurea Corbenilor... Uite de ce și uite cum... 'Ai? DRAGOMIR: Se prea poate. GHEORGHE: Ce te faci atuncea cu nebunul?... DRAGOMIR: Care? GHEORGHE: Care a fost osândit degeaba. DRAGOMIR: Ai zis c-a murit ... ala, s-a isprăvit... ANCA (care a ascultat din pragul ușii, coboară; e plânsă): Cum adică? La zece ani un ucigaș poate veni să spuie singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce ... cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de ... femeie cu gânduri vechi?... Ș-apoi chiar așa... cum să mă iei? GHEORGHE: Ți-am spus... ANCA: Să mă desparț eu acum de Dragomir?... Nu ...
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... străvezii. Afară e o vreme câinească; plouă ca prin sită și bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu pași grăbiți. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie și intră în cârciumă. — Bună seara. — Bună seara, d-le Iancule, răspunde negustorul de la tarabă. — E cineva d-ai noștri ... nu l-a putut combate decât cu rachiu de izmă fiert cu piper. Oricând îl încearcă la încheieturi, cu nimic altceva nu i se poate alina. Obosit de atâta carieră, s-a retras cu o pensioară de treizeci de lei, ca infirm din cauză de serviciu, și ca ... încheieturi. Băiatul din prăvălie a înțeles aceasta si aduce numaidecât, fară comandă, rachiul de izmă cu piper. D. Tomița salută politicos pe camarazi, se așază lângă ei tăcut și dă repede pe gât o doză; apoi se scutură din umeri: parcă s-au mai alinat înțepăturile reumatismului. De aceea, pacientul se mai înseninează la față și intră în conversație: — Ați văzut banii ăi noi? — Sărăciile de tinichea?... Uite-le, zice cucoana. — Coană Zamfiro ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele ... oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba gângania. Unde să mă așez ca să rămân liniștită?â€� Atunci în față i se ridică deodată casa, locuința stăpânului grădinii. „Sus, acolo, trebuie să fie bine... dar e prea înalt.â€� Să se ridice cu cumpătare. Întâi zbură pe vârful unei gherghine; de acolo, pe-un copăcel, pe-un călin; pe urmă, pe iedera dimprejurul balconului. În sfârșit ... toate, toate. Și ea? Seama ei pe lume?... În clipa aceea gâza prinse cu ochișorii o semene a ei zburând pe sus, căutând poate un loc de scăpare ca și dânsa. Dar nici n-apucă bine să se uite la ea, când, ca o săgeată, o rândunică ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă de se leagă Amorul de vrun bătrân, Să mă crezi că nu-i de șagă, Leagă-l de gard și-i dă fân. Toată mintea-și prăpădește ... să urmeze zăbavă între vizitele mele. DRĂGĂNESCU. Toată nădejdea mea-i la tine! (Iese amândoi; Stănică intră.) Scena III STĂNICĂ: (singur) . Iaca, bre! cuconașii iștia se duc, parcă se tem de cuconiță. Doamne! cât îi de amarnică azi! nimic nu-i mai place. Am închiet-o de trei ori și tot s-o rupt ... cutie, Zău așa-i de pupuică, Însă geaba! n-a să fie Niciodată frumușică. O fetiță de la țară N-are-atâte fesfesele, Se gătește la izvoară Cu ghioci și viorele; Nu ca aste târgovețe Ce se dau hojma cu humă, Încât seamănă-a lor fețe Vâzdogi bătute de brumă. Eu nu știu de ce nu-și tocmește o fată ... STĂNICĂ: (cetește) . "Principesa mea! De este adevărat că siete corta e grosă..." C-niță, parcă nu-i cinstit lucru ce spune el aice? CALIOPI: Așa ...
... să plece cu șeful... (Bate tare-n masă.) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca'va s'zică?... Dă-mi o halbă... (Niță și Ghiță se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi cine este amicul.) Amicul (ciocnește halba cu paharele amicilor și bea): Pardon... un moment. (Pleacă.) G.: Cine e amicul? Îl cunoști? N ... a-mpăcatără; trebuia să se-mpece, n-avea-ncotro! dacă mâncăm împreună, ca'va s'zică! știi, vine de stă cineva vizavi la masă... nu se poate! A stat ei serioși cât a stat, și mă făceam și eu serios, și zice șeful: "Pardon, mașer, v-am călcat ... Să vă trăiască! A.: Mersi! G. (dă să bea, îi răsare și pufnește): Nene! (Cu multă căldură): Nene! Lasă-mă să te pup! (Se pupă cu magazionerul.) Ești mai dulce ca mierea! (Râd toți.) Mult aș vrea să cunosc pe șeful și pe soția d-tale! (Cu duioșie): Ce ... făcut nimic... A.: Cum, n-am făcut nimic? N.: Noi gândeam... A.: Cum, nene? Apăi daca nu-i era frate bun, se ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii
... Ion Luca Caragiale - Liberalii şi conservatorii Liberalii și conservatorii de Ion Luca Caragiale Sunt în România două partide, care se exclud unul pe altul: liberalii și conservatorii, roșii și albii, radicalii și reacționarii. Deși nimeni nu tăgăduește că aceste două partide în adevăr se exclud, părerile în privința lor se deosebesc. D. C. A. Rosetti, cel mai competent om în materie de lupte politice, e de părere că partidul conservator, alb sau reacționar ... însă se întorc de prin străinătate o mulțime de tineri, care știau multă carte, aveau multe aspirațiuni frumoase, dar nu cunoșteau țara. Ei cer să se facă schimbări în așezămintele țării și aveau tot dreptul să facă această cerere, deoarece, în adevăr, era trebuință de anumite schimbări. Din nenorocire însă acești ... cu Misail, Pătârlăgeanu, Holban, P. Ghica, etc., Bălcescu, Câmpineanu ori E. Rădulescu niciodată nu s'ar fi luptat. Liberalii de odinioară voiau niște lucruri, care poate că nu se potriveau cu starea în care se afla societatea română; din nenorocire s'au vârît însă printre dânșii niște oameni, cari nu erau deopotrivă cu dânșii, oameni, cari voiau niște lucruri, ce ... ...
... pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a se fuduli Ă tout propos [1] cu un prieteșug ce nu le-a fost nicicînd acordat! Laudele acelora îi inspirau d-a dreptul ... perechi Acele zîne ce străbat Din timpurile vechi; ......................... Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfînt Și noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pămînt!" Se poate o mai mare și mai îndreptățită îndrăzneală? Și iată ce gîndea mai apoi despre mulțimea „amatorilor" și „cunoscătorilor": „De-oi urma să ... același om. Era liniștit, trist, sfios și, o probă mai mult că devenise iar cuminte, era cam rușinos, avînd conștiința deplină de tot ce i se întâmplase. Acum încalte, nu mai poate încăpea vorbă, era în completă mizerie. Iată ce scria el către un amic — scriptura este excesiv de îngrijită, pare că s-ar fi temut ... popularitatea aceasta? ...