Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) RIDICA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 846 pentru (SE) RIDICA.
... în jos, ca brațul lui când mă apucă de după gât să mă sărute. De multe ori, în astfel de lucruri mici, neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou ... priveliștea unor vapoare mari cât niște cetăți, clătinate mânios de valurile unei mări înfuriate cum era Adriatica atuncea. Am privit câtva, dar pentru că furtuna se întărea, cerul se acoperise deodată de nori groși și de lângă cuirasate începuseră să se desprindă bărci ce aduceau pe marinarii învoiți în port, m-am întors înapoi. N-am apucat să fac nici un sfert din cale, și o ... ieșit în cale. Se înnoptase, un băiat aprinse lampa unsuroasă atârnată de mijlocul tavanului, și am cerut o cafea. Așteptam să steie ploaia, dar ea se întețea pe fiecare clipă, iar de departe veneau bubuiturile înăbușite ale valurilor ce se ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... m-asigur din vreme de un pat de clasa a doua dacă voi avea noroc să găsesc, fiindcă e totdeuna îmbulzeală și locurile se vând mai dinainte. Dar am noroc; din întâmplare, în ziua aceea, sunt puțini călători; locurile toate sunt libere; am să fiu singur într-un compartiment ... acela am fost buni prieteni. Câtă admirație îmi inspirase în ajun nu fusese nimica pe lângă ce trebuia să-mi inspire de acuma-ncolo. Cum se poate un om să-i ia atâtea! Fenomenal! Să las că știe pe dinafară toată muzica din Prințesa dolarilor și din Văduva veselă, cu cuvintele ... și că vizita aceasta are o mare însemnătate politică; că Alexandru Davila deschide la toamnă un teatru nou național în București; că, pentru moment, nu se face nici o remaniare în cabinetul Brătianu, fiindcă nu s-a putut ajunge încă la o înțelegere între cadrele vechi liberale și generoși ... Radovici în minister nu se poate face decât la toamnă; că magaziile economatului C.F.R. de la gara Filaret au ars până-n pământ, iar pagubele se ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... și chiar ofițeri în armată, funcționari publici; în fine sunt ceea ce, fără deosebire, poate fi orice cetățean român, ei sunt români și ca atari se bucură și dânșii de toate drepturile și private și publice de câte se bucură tot cetățeanul român. Care va să zică, Statul român avea tot dreptul să crează că a resolvat în sfârșit cestiunea israelită. Ce ... chestiunea israelită, odată resolvată strict după litera tractatului dela Berlin. Și agitarea aceasta nouă și-au întemeiat-o tot pe falsa insinuare că Statul nostru se conduce de principiul intoleranței religioase. Această nouă agitare, mai întâiu ascunsă, a început să iasă câte puțin la iveală, apoi să se producă fățiș și în fine să ia niște proporțiuni, dacă nu primejdioase, dar cel puțin ofensatoare pentru autoritatea Statului nostru. S'a făcut ... lângă lecții de toleranță religioasă și liberalism și lecții de limbă românească. Și Statul român să stea nepăsător față cu toate acestea ? Nu, asta nu se poate. Dacă națiunea noastră este prea curată ca să nu se teamă de întinarea balelor semitice; dacă poporul nostru este prea cu minte ca să nu răsplătească ingratitudinea israelită decât cu un suveran dispreț, - Statul român ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... ca să-și facă rândul ei. Încă-n floarea vieții sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o dimineață, te căiește, și oftează, Dar te ia frumos de mână, și te-aruncă ... și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un ... clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care vede zilele-i frumoase Strecurându-se întocmai ca fantasme legendari... Vede casa-i părintească și cu streșinile-i late Pe sub care ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc ... pătrunde Și-ncet el simte somnul că vine pe furiș De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniș. Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se culce, Dar somnu-i varsă-n creieri beția lui cea dulce, Și el, pe nesimțite învins, întunecat, Se reazemă de pușcă ș-adoarme clătinat. Deodată i se pare că vede pe-a lui mamă Ce vine, îl atinge pe ochi cu-a ei naframă Și-i zice: â ... clipă, viu, deștept, Pe dușmani îi străpunge cu baioneta-n pept. Din doi, unul c-un gemet oftează, cade, moare. Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare, Se-ncruntă, se răpede ca lupul crunt la Jder Și-i face-o brazdă largă la braț cu-al său hamger, Apoi ...
... dânsa, încât mă credeam cel mai nenorocit om de pe lume. În zadar îmi cântau ciocârliile deasupra capului, în zadar Balan care pricepuse și el, se vede, durerea mea căuta să mă lingă pe obraz în chip de mângăiere, în zadar se așterneau dinaintea mea fânațele înflorite și lanurile de grâu, în zadar îmi curgeau păraiele limpezi de-a curmezișul drumului chemându-mă parcă anume ... învârtind mămăliga, ghilind pânză la părău, sau făcând oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această din urmă închipuire, ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori pe cealaltă Măriucă, cea cu oblojele, și atuncea focul se aprindea iarăși viu în inima mea. Într-un rând strigătul cel obicinuit viziteiesc: tbrrrn... îmi răsună în urechi și nadiceanca se opri dinaintea unei crâșme. Era soarele pe la miazăzi și căldura nesuferită. Balan scotea o limbă de-un cot. Constantin viziteul îmi zise că avem ... țiganului care-și rânjea dinții și se
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... că, cu niște ochi de două ori mai mari decât cei ce poate-i avea de obicei, cu o față lungă și speriată și neputându-se lămuri de unde și cum răsărisem noi așa ca din pământ, se uită la noi, măsurându-ne cu privirea-i zăpăcită, de sus până jos și îndesându-se tot mai tare spre perete, ca și cum ar fi voit să scape de o vedenie supărătoare. Biata femeie, strâmtorată astfel și buimacă de somn ... sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și miazănoapte. La dreapta se întinde un șir de coline cu povârnișuri dulci și acoperite cu sămănături, fânețe și ciritei ; la stânga colinele se schimbă în dealuri, și, mai departe, între apus și miazănoapte, dealurile devin munți, al căror lanț umple întregul cerc al vederii din partea aceea. După ... care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... pîlnii prin care se turnau cu de-a sila lichidurile în gura celui însetat de justiție, mînușa de piele care udată de apă se strîngea uscîndu-se pe urmă, înfășurînd tot mai strîns degetele închise în tăieturile făcute și umplute cu sare, din dosul palmei, am văzut-o și pe ea, și ... care vine pe nesimțite și cea care întîrzie, viața care se strînge într-o flacără bruscă și aceea pâlpâitoare, deasupra cărei, din vreme în vreme, se toarnă picătura nemilostivă de untdelemn și se apleacă rînjitul bestial al călăului spre a putea vedea prelungindu-și suferința și a reîncepe agonia. Pe lîngă toate acestea visător ... îndrum în pustiu, fac cei dintîi pași pe alba zăpadă și urmez înainte, privind la tovarășii mei, care fac același lucru, îndurînd robia coloanelor care se vor acoperi de litere, de negrele semne, de înfiorătoarele hieroglife ce sunt primii pași după care se vor lua atîția, ca să nu meargă nicăiri. Foi după foi cad, cu inconștiența copacului le fac să tremure și să joace în lumină, le ... vreme, ca un osîndit ce sunt la veșnica și silnica muncă. Și în ceasurile calme în ceasurile bune, cînd vești nu sunt, cînd cataclisme nu ...
... Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrimează și de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoși, cei săraci se simt bogați și cei nenorociți se socotesc fericiți. Mara, deși creștină adevărată, se duce și ea câteodată la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine în fața lui Dumnezeu. Că icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată ... vin sutele și se adună miile pe locul cel larg din fața mănăstirii, acum e secerișul Marei, care dimineața iese cu coșurile pline și seara se întoarce cu ele goale. De aceea se închină Mara și în fața icoanei, apoi își ia copilașii, pe care totdeauna îi poartă cu dânsa, îi dă puțin înainte și le zice: "Închinați ... târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și se plânge c-a rămas văduvă, și apoi se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde. "Tot n-are nimeni copii ca mine!" își zice ea, și nimeni nu poate s-o
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... tractatul de Andrianopol și negreșit că va fi luat în seamă de congresul Vienei. Patrioții din Moldo-Valahia aveau toată dreptatea de a se rezema pe acele tractaturi când, în anul trecut, cereau arme Turchiei și Europei ofițeri pentru ca să se armeze împrotiva armiilor năvălitoare ale Rusiei și să mute teatrul războiului chiar în sânul Basarabiei. Ei vroiau să puie în lucrare dreptul de a ... hotărârea soartei lor în loc să o aștepte ca acum din mâna străinilor. Ei ar fi dat de o parte rolul de nemișcare ce li se impune totdeauna și pentru care, mai târziu, li se fac nedrepte mustrări. Citesc într-o scrisoare ce mi-a trimis unul din cei mai vrednici patrioți români: „Noi, românii, avem dreptul ... “ Chestia unei armii românești are mai multă importanță decât s-ar putea socoti; nu însă în privire că ea ar putea vreodată să se împrotivească armiilor rusești sau altor armii vecine. Principatele nu sunt în stare de a avea viață decât, precum Belgia și Svițera, prin ajutorul ... ...
... III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre ... a te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinuiești când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrân mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei stăteau în uliță; Onufrei, numărând metaniile ce le ținea în ... el, zise ea roșie ca focul. — Vrei s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se ...