Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 489 pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE.
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... samovar și, întinzând mâinile învinețite de frig, le ținu câtva timp lângă samovarul fumegător spre a le dezamorți. — Of! Doamne, ce viscol e afară, zise ea. Mai că nu am fost îngropată de vie în omăt. Dar, în fine, iată-mă, m-am întors. Păcat numai că alergătura mea a fost degeaba, nedobândind nimică. — Și ce să facem noi acum? strigă copila ridicând ochii la cer, până în zi vom pieri de frig, mamă, căci am sfârșit lemnele de foc și gerul tot crește. — Vom împrumuta la vreun megieș vreo câteva vreascuri ... să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de câteva ori. Da știi tu, dragă, adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu cloÂpoțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia din pereți, din cauza furtunii. Dar mai la urmă ce ...
Mihai Eminescu - Înger și demon
... Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; El , în umbra lui fatală, stă-ndărătnic răzemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează. Pe un mur înalt și rece de o marmură curată, Albă ca ... lucie ca apa lină, Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenuncheată. Ce-ți lipsește oare ție, blond copil cu-a ta mărire, Cu de marmur-albă față și cu mânile de ceară, Văl - o negură ... și ochii lor Se privesc, par a se soarbe în dorința lor aprinsă. Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi, Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoși! Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș - Se iubesc... Și ce departe sunt deolaltă amândoi! A venit un rege palid, și coroana sa antică, Grea de glorii și putere, l-a ei ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
... Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin ... ți-a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat. În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-a strălucit! Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. Au trecut vremile ... e în așteptare… turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc; Și-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă  O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă ... surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea; Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată. În sublime revelații a misterului etern, Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă, Închin viața-mi cugetărei  un Pitagoras modern!" El reintră în ... multora Și mâncarea reciprocă e-a istoriei ființă. Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n vinul cald. Câte sufere?  ce-i pasă celui care nu e rac! Ce îi pasă păsăruicei ce muncește pe-un gândac Sau paingenul,
... lor, se închină, și Mincu bate iar în masă: — Încă un rând de trei! Șerbescu aprinde altă țigară și întreabă pe noul-venit: — Ce sunteți dumneavoastră? Petru Știucă pare încurcat, se-nroșește, se întoarce pe scaun și, în sfârșit, vorbește: — Nu sunt mai... mai nimic... Vedeți, am avut multe nenorociri... Aș fi vrut să rămân în gazetărie... dar, vedeți, nici în gazetărie nu-ți poți spune gândul lămurit... eu sunt pentru libertate... da, am făcut și conservatorul... eu vă cunosc de mult... din București... vedeți, fără ... te pomenești că și-o dă, netotul. Apoi îl ia pe Știucă de braț. — Ia ascultă, dragă prietene, se poate să iai o glumă în serios? Noi am glumit. Dar ce n-am da noi să avem o slujbă ca a dumitale... o slujbă onorabilă, frumoasă. Știucă îi pune mâna în piept și-l împinge: — Îmi dau demisia... ai înțeles?... Demisia! Artiștii nu știu ce să facă. Merg câteșitrei tăcuți. Mincu îl întreabă: — Încotro, nene Știucă? — La percepție... mă duc să mi-o dau. — Ce ...
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură
... cătră a sa miniatură Alvir cătră a sa miniatură de Gheorghe Asachi O, tu, pictură netedă A mânei lui Apele, Ce figurezi avidoma Icoana feței mele! O, mângâiere singură De amorata zină, De când o lege barbară De dânsa mă dezbină! Mergi-unde cu haritele Dulce-Amor domnează, Und-al meu cuget ș-inima De-apurure viază. Ascunsă sub aripele Lui Cupidon, mergi iute; El ... de mânele Doritei doamne mele Și te-or privi luminele Acelor vie stele. Pre tine vor să mângâie Mii fericiri dorite; De sărutări adapă-te, Ce mie-mi sunt oprite. Încunguirată-n negură De un suspin fierbinte, Martoră-i fi de gemete, De tristele cuvinte. În acel sân al crinului, Când te-i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... se topește, și fusul zbârnâie și plutește parc-ar avea aripi. O! ciută zglobie, tu ai să ții casa c-un fus... Dar tu, Oană, ce ispravă mi-ai făcut? OANA: Mai am puțintel și le nălbesc. Prea multe. Și nu mă plâng că sunt prea multe, dar pentru că sunt multe mă pui pe gânduri... REVECA: Mă băiete că porți părul bălan ca plăieșii , ce spui? Ce gânduri? OANA: Nu vedeți ce de fâșii? Și încă trei cămăși de in, dale doamnei, să le rup pentru slăvitul domn ăl mare... ILINCA: Fa Oană, ție ți ... vrednic ca Oana. (Scapă sabia într-adins.) Oană... (Oana ridică sabia, i-o dă și dă să-i sărute mâna, dar n-o ajunge.) Să mă cobor la tine, ori să te-nalți la mine? Privește drept în dreptul ochilor mei. A! tu plângi, Oană? Și de ce? Aide... vino încoace... bătrâna mea prietenă. Pe creștetul tău să cadă sărutatul voievodului ca ploaia peste holdele verzi. (O sărută în creștet.) Destul ați lucrat. (Face semn să se ducă. Fetele se duc binișor și în ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... de dascălul bisericii și purtau pe fața lor următoarele cuvinte scrise cu slove chirilice: „Afurisit să fie cu tot neamul lui și să ardă în jăraticul iadului acel care ar găși acest zmeu căzut și nu l-ar aduce în ograda Sfântului Ilie.“ Zmeul sforăind purta acest blestem pe deasupra orașului, fiind pândit de toți băieții mahalalelor, și când i se întâmpla să ... striga Porojan cu glas triumfător; și, în adevăr, trăgând șfara lui încâlcită de acea a zmeului, acesta în curând cădea în mâinile noastre. Ce bucurie!... Nici o comoară nu putea plăti acea izbândă. Tovarășul meu, pe lângă aceste dispoziții de știință strategică, mai poseda și aplecări artistice; el suna ... din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
... Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce ... revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el Cornul și-l îmbie, Să-l audă-n somn acel Ațipit sub glie; Și-un atât de dulce zvon Dintre stânci pătrunde, Parcă mortul postilion Din mormânt răspunde. Repede porni la drum Goana cea nebună ...
... Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce ... revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el Cornul și-l îmbie, Să-l audă-n somn acel Ațipit sub glie; Și-un atât de dulce zvon Dintre stânci pătrunde, Parcă mortul postilion Din mormânt răspunde. Repede porni la drum Goana cea nebună ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și ... Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de ...