Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTR
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 1540 pentru ÎNTR.
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... producerilor geniale nu ne-ar duce mai departe; ba chiar ar fi neplăcut să fac, după vechile calapoade încă la modă, paradă ridiculă de erudițiune într-o simplă noțită literară. La al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi ... firește, pretenții și exigențe. Ba mai mult: unuia și aceluiași singur azi îi place așa, mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată ... marfă caută, știe ce trebuie mușteriului cunoscut și credincios: ba îi merge chiar înaintea nevoilor; chiar i le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o ... stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă: un cuib de rândurici sub o strașină, în momentul când părinții, acățați de marginea cuibului, dau de ...
... pământ în apropierea focului, și-și aprinse cu liniște luleaua, iar hoții, devenind blânzi ca niște miei, abia îndrăzneau să se uite în ochii lui, într-atâta știa el să-i stăpânească. Codrean era nalt, frumos, însă de-o frumuseță sălbatică, la vederea căreia orice om se simțea cuprins de mirare ... cineva care să răteze titva Ceahlăului decât să răpuie capul lui. II Un om cu barba sură, c-o pălărie turtită îndesată pe ochi, îmbrăcat într-un suman zdrențăros și c-o traistă pe umere, mergea înspre Iași șovăind și șchiopătând prin colbul drumului, sprijinit de subsuoară pe o cârjă de ... o căruță cu un cal poposind. Calul era mic și îndesat, un cal vânjos de munte, împodobit cu canafuri și clopoței, iar în căruță ședea într-un cot un om rumăn la față, bine hrănit, cu mustețele subțiri, cu capul cam între umere, având mijlocul încins într-un șal de lână lat pănă pe subsuoară și peste șal cațaveică albastră cu blană de vulpe. — Dă la sărmanul, la ologul! zise cerșitorul ... ierte! Dă-mi măcar o bucățică de pâne, că n-am mâncat de trei zile. Omul cu cațaveica albastră încreți iarăș din sprâncene și căută ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la ... destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un ... bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de alăturea și mă așezară pe un scaun; foarfecele începură să sune prin pletele mele întocmai ca secera-n prin grâu și cât ... prinde când mă sluțesc. Astfel o dusei doi ani și mai bine în care timp mama muri, iar tata din ce în ce se gârbovea. Într-una din zile el mă chemă la o parte și-mi zice: — Măi băiete, eu ca mâni o să mă duc pe urmele maică ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos
... din scârbe, câtă putĂ©re nebiruită au arătat cu cĂ©le 10 rane, prin mijlocul lui Moisi. Așijderea și dreptul și mult pătimașul Iov, ca într-o clipă de ceas au pierdut nu numai mulțimea dobitoacelor, casele, feciorii, fĂ©tele și toată avuțiia ce avea, ci și trupul lui s-au ... a schimbării fĂ©ții lui Hristos, cu carea au dat mare ajutor apostolilor la nevoia necredinții, ce era să cază. Că văzând apostolii pe Hristos într-atâta lipsă și sărăcie, cât nici capul nu avea unde să și-l plĂ©ce și într-atâta smerenie de margine și într-atâta hulă, ce-i făcea jidovii, să turbura în cugetul lor, ca niște oameni proști ce era; și pentru acĂ©ia au început a ... ajutor de la Fiiul lui Dumnezeu, de la Hristos, carele cu adevărat le-au dat mare putĂ©re și mare ajutor. Că i-au suit într-un munte și s-au schimbat înaintea lor arătându-le lumina dumnezeirii lui (pre cât era cu putință să vază cu ochii omenești), luminând și ... au câștigat acei ce au ascultat pre cel mărturisit și au urmat lui, după porunca părintelui celui ceresc! Că adevărat, de s-au și pedepsit ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare şi munca-exerciţiu Munca creatoare și munca-exercițiu de Constantin Dobrogeanu-Gherea I Cunoscutul scriitor italian Guglielmo Ferrero, într-un studiu frumos asupra muncii intelectuale, ajunge la concluzia că munca intelectuală e penibilă și fiecare om stăruiește s-o înlăture. La această concluzie, care ... ori creator. Creațiunile colosale ale unui Newton, Kant, Kopernik, create printr-o extraordinară încordare de spirit creator, acum se învață și sunt ușor și aproape într-un mod automatic apropiate și de spiritele mediocre. Tot ce e cunoscut avum trebuie odată să fie inventat, creat prin munca creatoare și câteodată printr ... numai după grad — unul reprezentând mai ales un fel de muncă, altul alta. Sunt exemple fericite și excepționale când în același om se întrupează într-un grad foarte înalt amândouă felurile de muncă — astfel e, spre pildă, un sociolog genial care descoperă calea pe care merge și trebuie să ... în artă, în opera adevărată artistică, se cheltuiește aproape numai munca creatoare. A ști a deosebi între o muncă și alta, într-o lucrare artistică, va să zică a pricepe arta. A pricepe că arta e produsul muncii creatoare, în deosebi de munca ...
... întrebă: Ce ai, mătușă Vasâlcă? Bătrâna deschise ochii, parcă își aminti de ceva, se luă cu mâinile de cap și începu să și-l poarte într-o parte și-ntr-alta: — Capul, mai băiete, capul mă omoară. Apoi dădu drumul povestei, pe care-o spunea la toți ce-o întrebau ... și toată vremea cât asculta, ținea ochii închiși; iar când ridica în sus capul, îi deschidea, clipea des, ca și când i-ar fi intrat într-înșii colb. După ce sfârșea, se repezea la lădiță, scotea câte un praf, îl învălea în hârtie de țigară și i-l băga bolnavului, cu ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... carul: ba să-și aducă lemne din pădure, ba făină de la moară, ba căpiți din țarină, ba multe de toate. — Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăția noastră!... Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? Al meu ... ba de multe de toate... Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. — Șuguiești, măi omule, ori ți-e într-adins? — Ba nu șuguiesc, zise Dănilă. — Apoi dar, te văd că ești bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai găsit într-un chef bun; hai, noroc să dea Dumnezeu! Să-ți aibi parte de car, și eu de boi! Apoi dă carul, își ia boii, pleacă ... Hârți! încolo, scârți! încolo, carul se da înapoi. — Na! car mi-a trebuit, car am găsit! Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gânduri. — Mă!... asta încă-i una! De-oi fi eu ... rătăcit. După multă trudă și buimăceală, în loc să iasă la drum, dă de-un heleșteu și, văzând niște lișițe pe apă, zvârrr! cu toporul ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
... se corci și a se strica de tot: în sfintele biserici preoții și cântăreții aveau drept fală a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de ... mai greu din toate --de a nu fi duși în ispită. Câtă jale, zic, era să auză norodul aceste neprețuite și dumnezeiești cuvinte într-o limbă ce nu o înțelegea; și în vreme ce bietul copil îngâna aceste vorbe cerești, și părinții lui se îngâmfau de bucurie de pelticirea ... drept fală a batjocori așa religia, nevrând să înțeleagă ceea ce îl povățuiește ea, astupându-și auzul la glasul ei cel mântuitor, punând într-adins a le vorbi într-o limbă ce nu era a părinților lor și pe care nu o înțelegea! Când altădată ar fi putut mai bine a ... ...
... Gane Sunt acum 20 de ani, eram la Slănic și, drept să spun, cu toată frumusețea munților păduratici ce mă încunjurau din toate părțile ca într-o horă, cum zise poetul Vlahuță, mă cam plictiseam. Lume puțină și necunoscută, și timpul cam nestatornic. Într-una din zile, în urma unui dejun sănătos, căci la munte ai totdeauna o foame de lup, stam așa alene pe-o bancă, și după ... de urși? — Habar să n-ai. Ești cu Codreanu, adaose el cu un aer protector. — Și cine mai merge? — Apoi suntem șase, într-ales, toți buni de picior și meșteri la ochit, de cei care nu dau dos la față. Este vorbă că omul cum și-o face ... fi răsunat vreodată lovitura toporului sau trăsnetul puștii, căci pe atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul ... în așteptarea ursului. Mi-a trebuit și mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc a destăinui adevărul. Ne adunasem deci ...
... Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum ... cu nepoții ei, așezându-se, se înțelege, în locul cel mai bun, căci oricum și de dânsa îi era milă. Caii plecară în pocnitul biciului într-un nour de colb, și peste câteva oare, orașul după a cărui îndemânări duduca Balașa ofta în tăcere se vedea numai ca o ... pe apucate, dar greul vieții pentru duduca Balașa începu din momentul în care trebui să părăsească trăsura cu răzoare spre a se sui într-o căruță țărănească pe dricuri, care o scutura fără milă pe drumul bolovănos, cu toate perinile ce-și îngrămădise sub șăle. De la o vreme ... oilor și a ciobanilor. Însurățeii însă care pentru întâia dată în viața lor se vedeau la obârșia urdei și a cașcavalului, într-o lume cu totul sălbatică și necunoscută, dar care se înfrățea atât de bine cu sufletele lor, simțeau în inimă o adevărată sărbătoare. Cu privirea ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... ca ce drăcovenie o fi aia. Atunci întinse și el arcul, dete drumul săgeții și tranc! lovi drept în capacul crăcătiței, și îl dete jos. Într-aceeași clipeală, toată pădurea începu a hăui, de-ți lua auzul, și deodată se arătă înaintea lui șapte zmei, îl înconjoară, pune mâna ... el să fure pe fata unui împărat după care umblau ei să o răpească, și nu puteau. Fata aceasta se afla închisă de tată-său într-o casă, ale cării uși erau închise. TatÂsău o dată pe an o lăsa descuiată, și atunci, la o ușă sta de pază un ...