Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARĂTA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 719 pentru ARĂTA.
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Mihai Eminescu - Între nouri și-ntre mare
Mihai Eminescu - Între nouri şi-ntre mare Între nouri și-ntre mare de Mihai Eminescu Între nouri și-ntre mare Zboară paseri călătoare  Cum nu pot și eu să zbor Să mă iau pe urma lor! Și departe de la maluri Trec corăbii peste valuri, Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în depărtare. Cum nu am aripi să zbor, Să mă iau pe urma lor! Că m-aș duce, tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce, Peste undele cu spume, Peste mare, peste lume; Ș-aș vedea cum trec cu toate, Rânduri-rânduri arătate, Înnegrirea malurilor, Strălucirea valurilor, Stolul rândurelelor, Tremurarea stelelor  Poate că mi-ar fi mai bine, Poate te-aș uita pe tine. Alei puică, alei dragă, Cumu-i frunza cea pribeagă E viața mea întreagă, Căci dragostea ta mă strică De nu m-aleg cu nimică; Viața trece, frunza pică, Trece fără mângâiere, Ca izvorul de durere, Trece și se prăpădește, Arde și se mistuiește, Fără noimă, fără rost, Bine-ar fi, să nu fi fost. Vai de-acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie-a lui ce- ...
Mihai Eminescu - Adio (Eminescu)
Mihai Eminescu - Adio (Eminescu) Adio de Mihai Eminescu De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele, Să mă îmbăt și de scântei Din stele, Când degerând atâtea dăți, Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți La geamuri. O, cât eram de fericit Să mergem împreună, Sub acel farmec liniștit De lună! Și când în taină mă rugam Ca noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aduc Aminte. Căci astăzi dacă mai ascult Nimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demult Poveste. Și dacă luna bate-n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sunt veacuri. Cu ochii serei cei de-ntâi Eu n-o voi mai privi-o... De-aceea-n urma mea rămâi -
Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe)
Mihai Eminescu - Cântec de nuntă (Goethe) Cântec de nuntă de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Mihai Eminescu Hochzeitlied de Goethe Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă Â Dar slugile, averile dusă. Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălaie, În vechiul crevat și în paie. Și cum el de voie-i așa ațipea, Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească oricât și va vrea... De-ar avea vo fărmioară, cum n-are! Dar iute!-un pitic se arată deodat C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă voire-ar! ...
Mihai Eminescu - Cărţile Cărțile de Mihai Eminescu Shakespeare! adesea te gândesc cu jale, Prieten blând al sufletului meu; Izvorul plin al cânturilor tale Îmi sare-n gând și le repet mereu. Atât de crud ești tu, ș-atât de moale, Furtună-i azi și linu-i glasul tău; Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe Și-nveți un ev cum poate să te-nvețe. De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine Te-aș fi iubit atât  cât te iubesc? Căci tot ce simt, de este rău sau bine,  Destul că simt  tot ție-ți mulțumesc. Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, M-ai învățat ca lumea s-o citesc, Greșind cu tine chiar, iubesc greșala: S-aduc cu tine mi-este toată fala. Cu tine da... căci eu am trei izvoară Din care toată mintea mi-o culeg: Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară A lumii visuri eu ca flori le leg; Mai am pe-un înțelept... cu-acela iară Problema morții lumii o dezleg; Ș-apoi mai am cu totul pentru mine Un alt maestru, care viu mă ține... Dar despre-acela, ah, nici ...
Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm  e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne  Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis al meu căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos Cu nopți senine-n stele, cu soare auros. În sâmburii durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți- ...
Mihai Eminescu - Doină (Ce stă vântul să tot bată)
... privești peste grădini? Nu mai sta de tot ofta Și în gând nu mă mustra: Că atunci te voi uita Când nu s-or mai arăta Lângă mare râurile, Lângă drum pustiurile, Luna și cu soarele Și-n codru izvoarele. Vei avea de suspinat, Când vei ști că te-am uitat ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel Bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...