Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru D. VREME
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 478 pentru D. VREME.
... și au în capul lor o mulțime de definiții , formule și cuvinte despre a căror adevăr nu se îndoiesc niciodată, căci n-au vreme de-a se îndoi. îi numesc ai cuvântului pentru că înțelepciunea lor consistă în cuvinte, în cojile unor gândiri pe cari memoria lor ... și iar începu a ciocăni cu degetelei lui lungi, încât mâna lui îmi părea un paingăn mare, care joacă tremblante . — Iartă-mă, d-le Doctor, zisei eu încheindu-mi surtucul dinainte, dar mie-mi pare că aria aceasta care ai fluierat-o am mai auzit-o undeva... și ... să vă 'ntreb … — Aria asta ai auzit-o în capul d-tale, zise el, pe când ștergeai ciubotele lui Beethoven . — Mă iartă, d-le, dar nici n-am avut onoarea de-a cunoaște pe Beethoven . — Ce știi d-ta, dacă l-ai cunoscut sau nu. Eu îți zic că l-ai cunoscut... Eu îți zic că i-ai șters ciubotele, și basta . ,,Ce ... care-a murit înainte de atâția ani, iar o idee imposibilă este ca ceva să fie și să nu fie tot în aceeași ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ... și într-o clipă sunt la tine. Eu mă duc să caut pe unde să ieșim la lume, și cum să ne chivernisim. Calul, vedeți d-voastră, era năzdrăvan. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă și se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul și cutreierase pământul ... cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat de se dezbrăcă îndată și îl împinse în baie de se îmbăie. Când ieși d-acolo, ce să vedeți d-voastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur, și-i crescuse de bătea pulpele, încât nu te îndurai să-ți iei ochii ... mijlocii; iară legătura cea mai mică ce avea flori numai boboace, cari acum se deschideau, o dete fetei celei mici. Cum dete florile, o tuli ...
Mihai Eminescu - La aniversară
... înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi a Egiptului se numea Tolla. El se numea pe atunci Bertrand... tempi passati ... Când își propuneau să-și zică tu , mureau de rușine, și-și ziceau serios, după lungi lupte sufletești: "Dumniata"; când stabileau diplomaticește să-și zică d-ta — atunci tu — tu din greșeală, și iar din greșeală, ș-așa mai departe. În fine ajunsese la portiță. — Elis! tu ... nu ... de piatră de lângă portiță... Ea-i întoarse spatele și-și mușca unghiile... el se uita în omăt. Prost lucru! Ar fi putut sta multă vreme așa. Nu știu... În sfârșit... ea... în sfârșit... domnia ei a fost aceea care — așa încet — c-un pic de mânie ... că mă iubești — spune-o! dar nu cu două înțelesuri, nu ca atunci la bal... drept! spune! — Da! zise ea foarte rece — d-ta știi că eu te iubesc, sigur. Da. — O, astă răceală! Tu mă omori, Elis! Vorbește-mi, zise el rugător, cum știi tu câteodată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... NEAGA, STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA și ȚUGULEA MOGHILĂ. (La ridicarea cortinei toate lucrează.) IRINA: Cum, cum? FIRA: Ei, așa... Zic, se duse, se duse, până dete d-un balaur... JOIȚĂ: Mai încet, Hera. Dai peste țeavă... De un ce, Zamfiro?... Și tu, Lisandra, bate mai domol... Na! iar ai încurcat firele... LISANDRA ... Huru, și postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, și i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Și s-au stins și Hrâncu, și Huru, și Dajbog, cu toți boierii mari și mici, bătrâni și tineri, până la unul ...
Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României
... milă. De lasă să piară cu silă Un luciafăr luminos, Ce pînă să nu răsară, Spre apus îl mînă iară Un nor prea întunecos ! Și d-erea ca să apuie Norilor să se supuie, Pentru ce, dar, s-a ivit ? Pentru ce iar să se-ntingă Spre apus, și ... ce l-a atins ? Mai pe urmă, cu ce vorbă Ast pahar, vai, el să-l soarbă, Și să fie hotărît Așa-n vreme prea puțină, Să lipseasc-a lui lumină Și să piară amărît ? Ah, stihiilor în fire ! Ce prea rea nenorocire Ce teatru prea ciudat ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... și mie o poezie de dumneata. Eminescu s-a executat numaidecît. Era o bucată dedicată unei actrițe de care el era foarte înamorat... D-abia mai țiu minte. Știu atîta, că era vorba de strălucirea și bogățiile unui rege asirian nenorocit de o pasiune contrariată... cam așa ceva. Poezia ... l-a regăsit pe excentricul fugar și, mai cu binele, mai cu de-a sila, l-a luat acasă, și d-acolo l-a trimis la Viena. Am văzut mai tirziu: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este...â€� Eminescu ... și încoroneze succesul, militarul s-a dus acasă și, fără să lase măcar o vorbă, s-a împușcat. Peste mai multă vreme, cînd am vorbit cu Eminescu de trista împrejurare a militarului, el mi-a răspuns rîzînd: — Mai bine! ăla era mai ... pe toate cărările. Generații întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Șerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, și o bucată din care să scoți un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet! Ferventul budist este ...
Iacob Negruzzi - Heinrich Heine
... Iacob Negruzzi - Heinrich Heine Heinrich Heine (Christian Johann Heinrich Heine) n. 13 decembrie 1797 , DĂ¼sseldorf d. 17 februarie 1856 , Paris Poet german Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Heinrich Heine (1797 — 1856) Poezie Traduceri de ...
Ion Luca Caragiale - Românii verzi
... și îndrepteze defectele și cum să-și cultive calitățile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele și să le ponigrească sau d-a dreptul să le tăgăduiască altora calitățile. Prin urmare, un neam trebuie să aibă veșnic groază de celelalte, deoarece existența unuia n-are ...
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică și tigrul
... o cărare. De sus de pe ghindaru unde era urcată, Pisica socoti Că poate a-l îngrozi; Și făr-a pierde vreme se adresă îndată La tigru ce trecea, Fără a o vedea: „Ia stăi, mă rog, puțin, jupîne de pe jos, Care te ... Răspunse tigru meu; iar daca au avut Vrun merit cunoscut, Ceva dumnezeiesc, Atunci eu te căiesc, Și pentru starea ta de milă sînt pătruns, Căci d-or fi cîte spui, zău, prea rău ai ajuns.“ Deși mulți au zis-o, eu tot o mai zic: Slava strămoșească pe strămoși ...
... din trăsură. Am trecut un sat, două sate, mai multe păraie, mai multe lunci, fără să pot rosti un cuvânt; numai câte un oftat din vreme în vreme îmi ridica pieptul. Nu știu dacă Constantin viziteul va fi înțeles ceva, văzând răpedea mea schimbare, dar știu atâta că nu-mi mai păsa chiar ... ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu să sărim în ajutorul lui. Paguba nu era mare, căci abia se mai ținea în ițele ei învechita haină a lăutarului ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei româneşti Antologia epigramei românești de Cincinat Pavelescu Antologia dlor N. Crevedia și Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ținută editorială la Cartea românească din București, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluțiu de la România literară. Oricâte lipsuri ar avea, antologia are și un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte ...