Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN EA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 2045 pentru DIN EA.
... se răstea: Fă dar cum vei face, Fă precum îți place, Fă de capul tău, Cum vei ști mai rău! Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fată fără minte!... Iubea-și Fira fata, Încât era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară Și d-aceea ea De necaz plângea Când mi se gândea, Cum că-i lucră fata Cum nu lucră alta! Și d-aceea sta Și se cugeta Și trăia ... ntristat, Nice supărat, Atunci nu te are Dragă, cum îți pare Ție, că te are! Ana-ntâi râdea, Căci bine știa, Că de-ar muri ea, Ionel ar plânge Până ce s-ar stânge. Dar Fira din greu Îi zicea mereu: Că Ionel glumește Însă n-o iubește. III Anei nu-i plăcea Mă-sa ce zicea, Deci se tot gândea, Moartă ... p-aci fata Lumina s-o stângă, Pânza să o-nfrângă, S-arăte la lume, Că nu-i moartă-anume, S-arăte la țară, Că ea-i vie iară. Dar pre când voia Giolgiu-a sfâșia Iată vai de ea ...
... bine. E cald, dar deprinsă e fata la ger și la arșiță. Cu brațele goale, cu poalele aninate în brâu și cu ștergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei. Din vale vine, abia târându-se, un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de pași de la cotitură, el zărește o clipă pe Sanda, se ... văi și trei dealuri: cale scurtă-n tinerețe: cine o face în voie bună a sosit la Măciniș fără chiar să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în ... zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de ... albă și netedă, poteca îngustă. Jos, unde se pierde în dosul spinișului îndesat, Pascu vede o femeie venind grăbită în sus. Scormon merge drept la ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor Priveau la acel soare ce li-a lucit cu dor. De-odată împăratul din tronul lui se scoală Ca regele pustiei din stânca de granit; În curte oastea sună cântarea triumfală. Poporul o aude mișcându-se 'miit. Din muri, din stâlpii netezi, stindardele de fală Desfășurate tremur la sgomotul ivit. Lui glasul îi tremură... dar răspicat și blând Vorbe mărgăritare le 'nșiră tremurând. «Vremea ... vieți-s deșarte, cari mărețe. «Dar el din a lui munte în veci nu se coboară, Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi, Ca nu cumva măsura, cu care el măsoară În lipsa-i să se schimbe... și el, întors din văi, Silit ca să înceapă din începutu-i iar Să nu poată s'oprească gândirea celor răi. Și cine - enigma vieții voește s'o descue Acela acel munte pe jos trebui ... a coborât Ca trupul meu să 'nvie cu flacăra-i curată, De ce-un geniu coboară în corpul cel urât, De ce orice ființă ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
... Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și înguste din epocile noastre, Destule generații în scutecele voastre Le-ați înfășat, și ele, tot prunce au rămas Al secolului nostru cu secolul din urmă Voi sunteți compromisul spre-a face un nou pas;... Făcutu-l-ați?... Răspundeți, căci secolul se curmă Și celălalt de-acuma ridică ... văd fără de veste, Îmi vine câteodată să mă ascund, să fug, Sau singur, fără milă, smintit, să mă distrug, Să nu mai văd lumina din cerul plin de soare, Și haina vieții-n zdrențe s-o lepăd la picioare! Sărmani copii ce încă la sân de scumpe mume Zâmbiți acestui ... ca să intrați ca mine În cercul unui haos de inimi în ruine, Închideți ochii voștri; ...Muriți; nu mai intrați; Veniți curați în lume, ieșiți din ea curați! Ce?... Plânsul mă îneacă și nu mai am putere Să-năbușesc în mine accentul de durere Când mumele m-ascultă c-o tristă-ncremenire ... vecinic, Sunt mulți care lumina cerând-o l-al tău sfeșnic S-au ars, ș-ale lor inimi ca niște urne sfinte Păstrează-abia cenușa ...
Alexei Mateevici - Munca noastră
... o obștie, atunci este cu putință munca rodnică pentru fericirea și traiul liniștit, îndreptățit al norodului nostru. Asta va fi atunci ținta întregului neam moldovenesc din Basarabia și numai asta va avea-o el în vedere. Ca o tovărășie de oameni care năzuiesc la dreptățile norodului, ale țărănimii și ale lucrătorilor ... să ne dăm socoteala ce-am făcut ș-am văzut în anul care trece și la ce trebuie să ne așteptăm la altul. Asta este din partea noastră cea mai bună prețuire a anului, care ne va fi de învățătură pe viitor. Anul ce se sfârșește nu trebuie să ... a trăi o viață mai omenească, mai în rând cu lumea. Fără îndoială, munca începutului, munca noastră a fost foarte grea, dar totuși ea a fost pusă în temelia acelei vieți noi, care-o doresc moldovenii deșteptați. Încă și mai grea s-a arătat munca ... de aceleași păreri, de polițai și câți și mai mulți au avut nu o dată izbândă ș-au cam împiedicat mersul înainte al mișcării noastre. Din toate acestea noi, firește, putem să tragem multă învățătură. Pe de o parte, în lupta noastră viitoare noi trebuie să ne ferim de toți acei ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit ... de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, Radu al II-lea avu trebuință să reteze o parte din munte. Așezată la o înălțime ca de 100 picioare, apărată în față de o măreață stâncă ce se pleacă deasupră-i, ocolită de zidiri vechi ... care se întind pe marginea prăpastiei, și încoronată de turnuri, această zidire, privită din vale, seamănă unul din acele palaturi din veacul de mijloc, una din acele cetăți feudale, din care baronii și cavalerii înfruntau puterea absolută, absoluți ei înșiși în proprietățile lor. În stânca de care pomenirăm și care se înălță îngrozitoare la spatele ... ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ... numea în taină “celălalt Stavruâ€� se arăta rar și numai pentru el. Totuși, într-o zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său — un grec bătrân și tăcut care-i furniza zahărul și lămâile — el văzu deodată apărându ... gard și luându-și pentru moment înfățișarea-i rară, de sfială și subjugare în același timp, zvârli în nasul lui Adrian: — Da, sunt necinstit! Din nenorocire, Adrian, sunt necinstit! Și zicând acestea, el voi să-și reia drumul, dar Adrian, cuprins de un fel de frică, îl apucă de reverul ...
... moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii ... Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O să pierdeți cârma țării ș-or să vină alți stăpâni. Deci, pârjol și jaf ... Du-o unde vrea să meargă! Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă, Iar când frâul tău îl strânge, de-ți trosnesc dinții din gură, Te oprește: să răsufle vrea scârboasa pocitură. Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns! A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți ... pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii ...
... le da. Turcii casa-nconjurau Și-n casă buluc intrau, [11] Iară sora lui Ghemiș Punea salbă și beniș Și-ntre turci se arăta Și din gură cuvânta: ,,Turcilor, spahiilor, Nu dați vânt săbiilor Pân-a nu mă plăti eu De Ghemiș, fratele meu, Cu o palmă ce mi ... Armăsarul necheza, La Ghemiș zburând venea Și-n genunchi el se punea. Ghemiș iute-ncăleca Și spre Dunăre pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pân' sosea la cela mal! ↑ În poveștile poporale există o ființă fantastică ce se numește Statul-Palmă-Barbă-Cot , adică cu ... mare nenorocire pentru un om, prin urmare e o foarte crudă ocară cuvântul de calic . ... Cu toate acestea, până la domnia lui Ioan Sturza calicimea din țară era oarecum privilegiată prin hrisov domnesc, și poseda în Iași un foburg numit mahalaua Calicimii. Ea avea dreptul de a lua parte la cortegiul înmormântărilor. Breasla calicilor era reprezentată la aceste triste ceremonii prin oameni aleși din sânul ei, și care purtau toiaguri groase de ceară zugrăvită cu flori și poleită. Toiagurile însă erau atât de groase că de-abia doi oameni
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe genunchi, și privea la roata morii dus pe gânduri; ea dezghioca mazăre în poală și alunga, din vreme-n vreme, găinile de dinaintea lui. În ogradă ardeau focuri vioaie: soldații își fierbeau mâncarea în căldări. Prin amurgul vioriu, se zărea satul Abbiategrasso ... una, cu două! Și, ca și cum i-aș fi ghicit gândul, îl întreb așa, în șagă: - Ei, ce suntem noi, signore? - Na, apoi italieni din Lombardia, ori din altă parte, căci Italia-i mare, nu-i așa? Degeaba încercăm noi să-l încredințăm că suntem români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi ... cântă de frumos Giovannina!… Fata aduse mandolina, se puse pe un scaun și stârni câteva acorduri, neștiind cu ce să-nceapă. - Cântă-ne ceva din gură, și acompaniază-te de mandolină! Ea plecă puțin capul pe umăr, se uită așa, în deșert, ca și cum și-ar aminti ceva, apoi își pironi ochii ei de foc într ... ...
... boii simt, după cum e purtat plugul de coarne, că puterile stăpânului au mai slăbit: — Hăis, Joian, tată! Iar la glasul lui, răspunde, ca din niște dumbrăvi înflorite în adâncuri, ciripitul gâdilitor al ciocârliei... E cald. Pământul parcă fumegă. Grumazul lui Duman prinde să lucească de sudoare; jugul îl frige ... picioarele tremurând, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron mai acum câtăva vreme. Îi e sete. Dar din urmă glasul aspru acum al stăpânului nu-i dă răgaz. Bouleanul e deprins, mai așteaptă încă ceva; și nu întârzie mult: o vargă i se ... înfipt în creștetul cerului și de acolo dogorește văzduhul. Țarina e încropită, ca și cum ar fi turnat cineva pe deasupra apă fiartă. Boulenii răsuflă din greu. Împrejurul gâtului simt, ca o zgardă de fier, urma jugului scos. Plugarul le-a dat o mână de coceni, din care ei abia aleg câte unul. Un prichindel de copil i-a adus și omului de mâncare: o bucată de mămăligă cu ceapă ... uită la dânsul, și de la dânsul își poartă privirea la umbra ce o aruncă el singur pe pământ, la umbra care parcă se topise ...