Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI SIGUR

 Rezultatele 281 - 289 din aproximativ 289 pentru FI SIGUR.

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... repede și mă vedeam în curând silit să depun armele. Mă lăsau puterile. În acea seară, eram în așa hal de sfârșeală că n-aș fi crezut să mă pot scula nici să fi luat casa foc. Dar deodată mă pomenii cu mine în mijlocul odăii, în picioare, uitându-mă speriat la ceasornic. Mi-adusesem aminte că eram poftit ... smântână și ardei verde fu sorbit în tăcere. Niciunul din meseni nu ridica ochii din taler. Pirgu, îndeosebi, părea frământat de o mâhnire neagră. Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică ... meu, mă ferisem să intru-n cârd cu oricine, așa că din restrânsul cerc al cunoștințelor mele, alese toate pe sprânceană, Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din ... vorbire, el rămăsese apusean și om de lume până în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... casele de-alături... Ridică ochii în sus și văzu la cea mai apropiată fereastră vecină, care era deschisă, perdelele mișcându-se ca și cum ar fi fost cineva ascuns îndărăt... Ce-o fi? Să vedem... Seminaristul s-aplecă și luă ghemotocul: era ceva înfășurat înăuntru... Voi să-l desfacă. O înțepătură... Un ac cu gămălie! Ce păcăleală proastă ... de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia și floarea, cercetă de jur împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din școală cele petrecute, și fugi înăuntru fără a mai cuteza să ridice ochii la fereastra unde se mișcau perdelele. Bolnav ... de atâta sârguință. Dejunul s-a isprăvit... Acum școala este iar deșartă. Silitorul seminarist trece către curtea din fund... Dar dacă ferestrele or fi tot închise?... Nu - și n-apucă să ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade ... noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... stânga ; - cătră Gheorghe. ) Eu zic că nebunul nu era vinovat; degeaba l-a băgat douăzeci de ani la ocnă! GHEORGHE: Știi c-ar fi ciudat - că s-a mai întâmplat așa lucru... să te pomenești că prinde vreun tâlhar și ala spune: tot eu am făcut acu ... omor... nu-i așa că dacă vine singur peste zece ani și se mărturisește, nu mai are nici o pedeapsă?... GHEORGHE: Cât e nu știu sigur, dar știu că e un termen: dacă trece ala, s-a isprăvit... ANCA (care a ascultat din pragul ușii, coboară; e ... tu. Știi tu cum trăiesc eu?... Știi tu ce am făcut eu pentru femeia asta?... Că mai bine îmi frângeam gâtul până să n-o fi întâlnit!... Dacă nu era femeia asta îndărătnică, eu eram astăzi altfel de om! Tu nu știi ce s-a petrecut între mine și ... o zâmbind; de atunci și până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta și cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă. GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine. DRAGOMIR: Mai bun!... De unde știa ea din ziua întâia că n-o să fiu și eu poate ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... niciodată. Ei nu înțelegeau că hâtrii arendași făceau comerț din acea vânătoare. Dar, cum se vede, așa a fost lumea și așa va fi în toate apucăturile ei omenești, după cum zice proverbul francez: Le monde est une pipĂ©e OĂ¹ lon est tour-Ă -tour chasseur et gibier1 ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

... vezi!... A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului; gândeam și eu: poate c-o fi stând coate-goale prin partea locului, - bunioară vorba dumitale. Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!" Cum auzii eu ... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. Cum m-a văzut, - că trebuie să fi fost schimbat la față, cum sunt eu când mă necăjesc ( își mângâie favoritele ) - cum m-a văzut, a sfeclit-o... A ... și umflu!... Și dacă nu-i ajungea, să-mi tai mie favuridele! ( își mângâie favoritele ) IPINGESCU: Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape; să fi poftit la mine la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cât îi mai lipsea. JUPÂN DUMITRACHE: A avut noroc! mare noroc a ... istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ține la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aș fi avut pe el, mi-ar fi ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... p-ai lor umeri sicriul luminatului mort, alții ținând pe mâini plioapa, pe care stau încrucișate sabia și buzduganul domnesc; îndată apoi, călcând cu pas sigur și apăsat, venea văduva răposatului, Doamna Chiajna, pe al cărei chip, în veci încruntat, nimeni nu putea dovedi păsurile inimii sale; părul ei începuse a ... și gârbovit al tânărului, un zâmbet de dispreț le înflori pe față, și Badea cluciarul adăugă râzând: – Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea ... ca de un farmec dinaintea acelei zâne aromite, și vinele-i băteau cu iuțeală, și suflarea-i se revărsa din sânul său, pare c-ar fi vrut să împartă cu dânsa viața ce în pieptu-i se îndoise. Cu-ncetul, tânăra copilă își veni-n simțiri; ochii ei albaștri clipiră sub ... fecioară ce curând se pierdu ca o umbră și, strângând pe pieptu-i marama ce-i rămăsese în mâini, jură că viața-i întreagă va fi închinată îngerului acestui vis încântător. Din minutul acela, el ce se hrănise cu laptele dușmăniei, el ce visase numai crunte răzbunări, el care, auzind moartea ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... cap, și inimi la toți aprinde, Ard de plăcere, tremur, doresc. Ce mare și teribilă la angeli încercare! Pe cine frumusețea-i nu l-ar fi tulburat? O filie d-arhangel, născută-n cugetare, O femine în spirit! Frumosul încarnat! Răpindă, grațioasă, plăpândă,-amăgitoare, Și umede și rumeni dulci buzi de ... Satan! se nalță, pică Satan! din sferă-n sferă, și-n haos urlă — AN!!! Cu mult este mai mare căderea spirituală, Și nu pot fi cuvinte a se asemăna Cu oricare cădere ce e materială, E mică-asemănare concret a se-arăta. Când aste întunerici de ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... ar putea-o numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri ... prețuiască și din care nimeni nu învăța ce era de învățat -nici o cărare, nici un semn luminos nu se arăta sufletului artist care ar fi vrut să afle încotro e adevărul. Atingerea cu Apusul așternea doar o poleială, o îngânare de artă și de cultură la suprafața vieții noastre. Și ... și aceasta spre deosebire de altă comună, Văcărești, așezată lângă Târgoviște, locul de naștere și proprietate a marilor Văcărești. seamă că n-o fi fost vro bucurie . O nouă gură de hrănit — iată ce însemna pentru bieții părinți și acest nou-venit, care putea foarte bine să nu ... timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci s-ar ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că ... n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci ... Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis. Or fi știind oare pacinicii locuitori de pe acest ostrov din ce vremi de vijelie au rămas zidurile năruite, valurile de pământ și cele patru metereze din ...

 

<<< Anterioarele