Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUA REPEDE

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 354 pentru LUA REPEDE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... baronul Trott și alții. Un italian, de numele căruia nu-mi aduc aminte, care petrecuse în Moldova cu nădejdea vană de a strânge repede avere, în povestirile lui amestecă amărăciunea dezamăgirilor lui personale; consulul Wilkinson, afară de câteva generalități, e in exact; unul singur, un neamț cu ... Europei noțiuni precise, elocvente, însă nu în destul de întinse. Dl Girardin a dat probă de un mare tact, de observație fină, limpede, repede ca gândul și adevărată, dar domnia-sa a petrecut prea puțin printre noi, ca să poată vedea contrastul orașului nostru bizar. Moravurile, obiceiurile ... Battu. Puținele lucruri care privesc Moldova — cu părere de rău o mărturisim — sunt neexacte. S-ar părea că cei opt cai care purtau repede pe dl La Battu prin principate, l-au împiedicat să vadă ceva, și frica de friguri, alungându-l din Iași după puține zile, l-a ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... care el o iubea atâta! Spre a-l dezvinovăți de lenevire, să ne fie, dar, iertat de a da o idee repede despre viața sa. A. Hrisoverghi s-a născut în lași, la 27 februarie l8ll; el era al doilea născut din patru ... îndrepta în căile patriotismului și a civilizației! În vremea acea plină de nenorociri pentru biata patria noastră, tânărul Hrisoverghi începu a lua cele întâi principii de limba grecească veche, de la un dascăl din Chișinău, anume Constantin. Învățătura sa fu superficială; dar aceasta nu fu din vina ...

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... domnul meu, de atâtea ori, că numai amiciția adevărată poate să fie legătura dintre noi. Ce ceri mai mult?... Ce vrei de la mine? adaugă repede. — Ce vreau, zise el c-o tristă blândețe, ce vreau? Dar nu vezi tu cum sufăr? Spune-mi numai că mă iubești — spune ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei ajungând și până la Maramurăș. Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; alții s-au pogorât pre Dunăre în jos. Și așa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopoei. Atunce s-au ales dintr-înșii boiarii carii au fost de neam mare. Și puseră banoveți un neam ce le zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) și-i așăzară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Și așa fiind, multă vrĂ©me au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

Nicolae Filimon - Schiţe trase din viaţa şi scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi de Nicolae Filimon Celebrul maestru Verdi, devenind atît de mult popular prin frumoasele sale opere muzicale, socotim că n-ar fi de prisos pentru publicul nostru a avea oarecare noțiuni asupra vieții și scrierilor sale. Luînd de autoritate pe biograful său Bernani, arătăm că el se născu în anul 1814 în orașul Busseto din ducatul de Parma. Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care, după cum zic unii, nu erau lipsite de oarecare valoare, se însărcină a iniția pe junele Verdi în primele elemente ale muzicii. Peste puțin timp lecțiunele lui Provesi deveniră de neajuns acestui geniu îndrăzneț și viguros, care începuse a devina cele mai abstracte și mai minunate secrete ale artii. Atunci ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... face cura. Tot metodul se cuprinde în două articole: 1. A bea câtă apă se va putea mai multă; 2. A lua baie la Lobogo, sau la Șaroș, sau la Elisaveta, sau la Lazăr. Aceste sunt cele patru basinuri din Borsec. Puteți alege pe care v-a ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

Vasile Alecsandri - Despot Vodă Despot-Vodă de Vasile Alecsandri Legendă istorică în versuri - 5 acturi și 2 tablouri Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 3 ACTUL I - TABLOUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL II 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 5 ACTUL II - TABLOUL II 5.1 SCENA I 5.2 SCENA II 6 ACTUL III 6.1 SCENA I 6.2 SCENA II 6.3 SCENA III 6.4 SCENA IV 6.5 SCENA V 6.6 SCENA VI 6.7 SCENA VII 6.8 SCENA VIII 7 ACTUL IV 7.1 SCENA I 7.2 SCENA II 7.3 SCENA III ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>