Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIN URMARE
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 291 pentru PRIN URMARE.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar din leagăn și a falselor promisiuni prin care speranța ne amăgește pînă la mormînt. Priveam cu o mare venerațiune pe bunii părinți, pe carii, dupe sanctitatea ce-mi inspira internul monasterului și ... zice tradițiunea; iar pe marginea de jos era scris cu mîna sentința următoare: „chi dura, vince“, adică „cine vrea poate“ sau prin persistență ambițiosul ajunge la scopul propus. Aceasta fu de ajuns ca să gonească din inima mea religioasele impresiuni de mai nainte. Privii mai cu luare ... pontifului actual și acela al lui Sixt al V-lea. Acest portret, care mă deșteptase atît de repede din frumoasele mele gîndiri, văzîndu-l și prin alte chilii, îmi ațîță curiozitatea de a ști care era cauza ce făcea pe bunii părinți a-i da preferința pe ...
... din spatele ei, se vedea peste zid în curtea de recreație a școlii. Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocoea curtea repețind pe de ... seminarist trece către curtea din fund... Dar dacă ferestrele or fi tot închise?... Nu - și n-apucă să ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la picioare... Asta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o ... oprește înecat. Ea îi șoptește: "Vino, te așteaptă!..." Atunci... nu e chiar asta! El se lasă să-l ia de mână și să-l ducă prin întuneric încetișor. O scară strâmtă... încăperi întunecoase... iar câteva trepte. Voinicul merge machinal, lăsându-se târât ca un copil somnoros de mâna femeii. La fiece ... sunt lângă o ușă - care îndată se deschide. E lumină înăuntru - lumină albastră... un albastru molcom și leneș... Femeia care l-a condus prin întuneric îl împinge binișor în lumină. Coloana cedând se apleacă, cu toată greutatea trupului puternic de douăzeci și trei de ani, în albastru... și ușa ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... ori cutare particularitate a vederilor mele, ci le atacă în totalitatea lor, deci lui datoresc cel dintâî răspuns. Dl Bogdan începe articolul său prin expunerea teoriilor estetice și critice ale lui Taine și Brandes. Și începe cu expunerea acestor teorii pentru că, după d-sa, Taine și Brandes m ... fiecare artist, ca și fiecare epocă artistică, îl are. Această calitate principală și generatrice, odată găsită, toate celelalte calități decurg din ea și se explică prin ea. Despre această parte a teoriei și metodei lui Taine, dl Bogdan nici nu pomenește. De ce? Pentru că, în câteva pagini din ... ori genială e opera artistului. Al patrulea. Odată știind ce anume impresii, idei, simțăminte ne va sugera o anumită operă artistică, critica trebuie să analizeze prin ce mijloace artistul, cu opera-i artistică, ne produce acest șir de impresii, imagini, idei, simțăminte. Dacă e vorba, spre exemplu, de o poemă, aici ... după opinia noastră: de unde vine creațiunea artistică, ce influență va avea ea, cât de sigură și vastă va fi acea influență și, în sfârșit, prin ce mijloace această creațiune artistică lucrează asupra noastră." Un om în adevăr nepărtinitor ar putea mai curând să-mi facă observație că cererile mele, pe ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... resimțit totdeauna o vie atragere. Îl vedeam zilnic aproape, nu muzeul fiind singurul loc unde îl întâlneam. În plimbările ce începusem a relua prin oraș, de teama oboselii, făceam lungi popasuri la o prăvălie unde se degustau capodopirele unei vechi rachierii neerlandeze. După RuysdaĂ«l, Van-Brouwer și Van ... să vorbească de toate, cu asemănări din trecut, cu apropieri și amănunțiri ferme-cătoare de câte ori i se întâmpla să povestească de călătoriile lui prin ținuturile străvechi ale Răsăritului, sau prin ostroavele pierdute ale oceanului liniștit, unde domnește primăvara veșnică. Atât am putut afla din viața lui: că văzuse multe, cutreierând mări și țări și că ... multe, prea multe chiar, pentru anii lui, fiind fost cu putință să fi amestecat ce văzuse cu ce citise, sau să fi privit cele văzute prin
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri omorul ... stânga Chiajnei, două copile, ceva poate mai în vârstă decât frații lor, dar îmbrobodite în marame negre, ce le ascundeau cu totul obrajii, dovedeau numai prin suspine și prin plânsori năbușite adânca lor durere. După tânguioasa familie, alaiul se prelungea cu toți oamenii casei, amestecând, cu sunetul jalnic și slăbănogit al tobelor, văietările lor ... vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
... Rău ți-ai aruncat cu bobii foarte, Când însuți nu știuși de-a ta soarte!" Dup-aceasta el pornește iară Cu cetașii săi prin gloate De lăieți și goleți tăindu-să-afară, Dar' nu-i cu putință a străbate, Că de toată partea cu năvală Golățimea pe ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... să crează, ea, atât de obijnuită să captiveze și să stăpânească publicul cu glasul ei frumos, cu ținuta și gesturile ei nobile. Apoi îi trece prin gând că este o cabală, pentru care trebuie să fie recunoscătoare Mariții „Blondiiâ€� (Costandineasca) cu care era certată la cuțite... Dar cheful publicului merge ... culmea încordării tragice, și cu pumnii-ncleștați vrea să se repează asupra sclavei importune. Publicul simte că-i explicație la mijloc și se oprește ca prin farmec din râs, ca și cum o singură palmă năbușise toate gurile-ntr-o clipă. — Nu mi-ai poruncit să viu după dumneata că ...
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
... De doi ani nu l-am văzut, și când gândesc că poate peste-un ceas am să-l strâng în brațe... parcă- mi furnică ceva prin inimă... ochii mi se păinjenesc... și-mi vine sughiț... (Cu dragoste și ștergându-și ochii.) Iorgule! dragul moșului!... Gugulea moșului!... cât necaz a mâncat ... niște zaharicale, dragul moșului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iași, ca să-i cânte: “Frunză verde... “, pentru că pe-acolo, prin academiile din Sadagura, nu cred să mai fi auzit cântece de-a noastre de cele bătrânești... Măcar că și pe-acolo or fi ... DAMIAN: S-alergi iute să-mi dai de știre. IFTIMI (în parte): Mă duc la crâșmă peste drum, doar l-oi vedea mai degrabă. (Iese prin fund.) SCENA III DAMIAN: Mai pe dos om n-am văzut de când sunt și, slavă Domnului! sunt de multișor. Toate lucrurile le spune și ... cafe. Mai deunăzi îl trimit în târg să-mi cumpere de zice parale tabac, și el îmi aduce pipăruși roși... SCENA IV DAMIAN, GAHIȚA (intrând prin fund mânicasă) DAMIAN: Cine vine?. A!....Cucoana Gahița Rosmarinovici!...Sărut mâna, cucoană Gahițo. GAHIȚA (dându-și vânt cu evantaiul): Bonjour, mon cher arhon ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea ... zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând ... mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în ... ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepându-se, mi se părea, să fie politicoase față de toți și în același timp distante. Ușurința cu care se strecurau prin lumea multă, siguranța gesturilor și totuși singurătatea lor mă impresionau, și atunci o ambiție m-a străbătut: cunoștința lor — nu mergeam mai ... jucăria întreagă. Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurându-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea ...
... dea Dumnezeu în tot ceasul! II Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor. Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar ... vreme ce bătrâna și Ana găteau cârciuma pentru ziua de duminică. Duminică în zori bătrâna primenea copiii, se gătea de sărbătoare, mai dădea o raită prin împrejur, ca să vadă dacă în adevăr toate sunt bine, apoi se urca în teleagă. Ana și Ghiță îi sărutau mâna, ea mai săruta o ... pană subțirică. Numai câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlțâia moara părăsită, locul îi părea lui Ghiță străin și pustiicios, și atunci el pipăia prin întuneric, ca să vadă dacă Ana, care dormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn, și s-o acopere iar. III Cât țin luncile, ele sunt pline de turme de porci, iară unde sunt multe turme, trebuie să fie ...