Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STA PE VINE

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 1085 pentru STA PE VINE.

George Coșbuc - Blestemul trădării

... O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ce cască largul gurii Au pe coif, și parc-au strâns Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varro tu, oștirii tale Și-au făcut pe-August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinț al celor morți De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porții ... auzind cum vin barbarii, Ușa tainiții-o deschid Și tresar legionarii; Ei din bărbi, din păr, cu mâna Iuți își scutură țărâna, Ies, aleargă, sar pe zid. Sub un râu de creste roșii Albe coifuri strălucesc, Și-n amestec furioșii Respingând pe cei de-afară Cad și mor, se nalță iară, Rane fac și le primesc. Zăngăt însă n-are-arama Când se bate scut de scut ... Și că-i unul Dumnezeu! Cei trădați, ei dorm în pace! Vouă-al morții dătător Partea asta nu vi-o face! Voi când ați văzut pe-o seamă Că ...

 

Anton Pann - Împrumutul

... mîine. Bietul om iară să duce La casa lui să-l apuce. Bogatul, cum îl zărește De plecare să gătește. Pînă a suit pe scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum ... și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; Iar el, fără a-i răspunde, Intră pe loc oareunde. Acestalalt biet rămase, Dar tot n-a vrut să se lase. A treia zi merse iară, Stătu la ușă ... dînsul iară. Acesta iar cum îl vede (Sătul la flămînd nu crede), De ciudă-i venea să crape, Să mira îar cum să scape, Plecă pe loc de acasă. Cellalt iară nu să lasă, Mergînd p-alături să plînge, Giubeaua la piept își strînge, Calcă noduri și noroaie Ș-îi spuse ... de necazu-i o apă. Deci la acest făcut bine Sorocul după ce-i vine, Trece o zi, trece două, Văzînd că trece și nouă, Pe loc la dînsul să duce Să-ntrebe căci nu-i aduce. Acesta, cum îl zărește, Acasă nu zăbovește, Pleacă

 

George Coșbuc - Coloana de atac

... răsărim pe deal deodată. Ne văd păgânii, sar pe zid, Potop de foc spre noi deschid. Dar noi prin foc o rupem iute, Crezându-ne pe sub redute. Și nu eram! Vedeam de sus Că altfel e de cum ne-au spus, Că pân-acolo-i lungă cale, O râpă-n ... însă-a și plecat Și ne-am făcut cu toții cruce: Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce! La vale,-acum, pe râpi curând Un rând e mort, mai moare-un rând. Cad bombele-n pământ și scurmă Și altele mai vin pe urmă; Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n iad! Și-un plumb veni cumplit cu zborul Și fără glas căzu maiorul. Atunci un ofițer înalt, Cu spada-n vânt, iar celălalt, Trăgând mereu din carabină, Săriră-n front ... Cu pumnii dăm, mușcăm cu dinții, Și piept la piept ne zvârcolim, Străbatem repezi și răzbim. Închid de veci nizamii gura, Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura. Ieșim apoi, ca duși de vânt, Pe fața negrului pământ. ...

 

George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc)

... În muzeu (Coşbuc) În muzeu de George Coșbuc Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrând, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre, Stând pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg; și-mi fu Drag pe-atunci. O vezi și tu: Eu și cu Dalvine roaba, Fost-am de-un etrusc isteț Peste lac în luntre-aduse. El sub lavițe-avea ... altunde-n vrun muzeu. Am pierit, și ea și eu, Când din văile vecine Au venit arcașii goi, Mulți și tari, zvârlind tăciunii. Au scăpat pe luntre unii Dintre-ai noștri, cei vro doi, Însă cei mai mulți pieriră. Și de-atunci, pe fund de lac Și-astăzi părți din mine zac. Iar pe câte le găsiră Le-au adus aici, punând Ciob la ciob ca să mă-nchege. Ah, dar ce pot înțelege Câți îi văd pe-aici trecând? Văd și ei o oală spartă Dintr-un lut sărac și prost: Eu, ce-ntr-alte vremi am fost Ultima putință-n artă ... lături m-ai împinge Ca să cad și să mă sparg! Cât m-a-nduioșat ulciorul! Și-aș fi vrut să-i fiu ...

 

Emil Gârleanu - Cocoșul

... Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește ... un întins de apă care-și înalță o margine tot mai sus, prelingându-se pe cer, ca sorbită de-o putere a văzduhului. Pe urmă, oglinda aburită de până acum pare că răsfrânge un foc depărtat, se face lucie, poala cerului prinde ființă parcă, și lumina începe să se ... umbră casa de la cealaltă margine a ogrăzii. Aerul se înfioară; cocoșul răsuflă fericit, apoi își udă pliscul în mărgăritarul de rouă de pe frunza cea mai apropiată. Lumina încremenește o clipă. Cocoșul își caută cu ochii tovarășele, le zărește, și în gândul lui le judecă pe ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei. Din vale vine, abia târându-se, un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de pași de la cotitură, el zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheuna încet. Sanda se întoarce cu firul și iarăși se arată la cotitură. Câinele ... cu mâncări rele. Vai ș-amar! Nu se mai aude nimic de el. Despre alții tot mai vine câte-o veste. Dar el n-are pe nimeni decât pe bietul acesta de câine, care piere de foame. La acest gând, Sanda privi împrejur. Scormon era tupilit la picioa- rele ei. Ea începu să-l ... în voie bună a sosit la Măciniș fără chiar să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși ... e copil, e flăcău, de douăzeci și trei de ani... Cine?... 0 femeie! Bolnavul sare din pat, iese din dormitor și fără să mai anunțe pe cineva, după cum cere regulamentul, iese pe poartă. Pe dina intea caselor vecine, el își pololește pasul și trece peste drum ca să poată apuca toată fațada dintr-o singură căutătură. Ferestrele de la ... fereastra e închisă, perdelele lăsate la loc și lumina stinsă. Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăște să se-ntoarcă-n dormitor... Se trântește pe brânci în pat, își reazimă inima, în care simte o strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, și pe

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de ... adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriți... Veniți să vă blagoslovesc. (Fetele se apropie sfioase.) Împrejurul meu... așa... așa... ca ierburile crude de pe bătrânul turn al Sucevei... Da... da... sărută mai bine, nu te sfii, Ilinco... mai bine, fata pârcălabului Dajbog... Da... da... pe rând... Ileană, erai mică când pieri Hrâncu... Și tu, Oleană, ai să vezi pe tat-tău Duma. (Toate sărută mâna domnului. Țugulea nu se mișcă, încremenit.) Dar tu? Tu ești stană de piatră? Ai sabie? A? Bine ... te-nalți la mine? Privește drept în dreptul ochilor mei. A! tu plângi, Oană? Și de ce? Aide... vino încoace... bătrâna mea prietenă. Pe creștetul tău să cadă sărutatul voievodului ca ploaia peste holdele verzi. (O sărută în creștet.) Destul ați lucrat. (Face semn să se ducă. Fetele se ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la ... în învălmășagul de la Smârdan... Calul căzuse, dar nu se putea ridica. Își amintea totuși că atunci se sculase repede, și, cu toate acestea, acum sta întins jos... Dar bine, pe ofițerul turc îl străpunsese într-o clipă, știa bine asta; dar acum acesta îl răpusese, îi apăsa genunchiul pe piept, ținându-l jos, în glod... Îi căzuse sabia, însă mai avea revolverul; se căută la coapsă și, ciudat, simți printre degete cearșaful ce-l ... subțire ca cearșaful, întins ca el. Câteva crâmpeie din trecut iarăși i se luminară în întunericul odăii, fulgerări repezi, ca și cum cineva aprindea chibritul, pe rând. Se înăbușea. Închise ochii, avu adevărata presimțire a sfârșitului. Dar în clipa aceea, în liniștea adâncă a odăii, veni ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... cuconii socrii cei mici, și noi ostenitorii, poftim, mă rog, la nuntă". Cu aceste cuvinte el toarnă din ploscă vin în pahar și-i cinstește pe toți cei de față. Așa umblă vorniceii pe la toate rudele și pe la toți cunoscuții. Între acestea mirele se pornește la mireasă cu căruțele și cu toți nuntașii, înainte merge el călare cu vorniceii, iar după dânșii ... Și la împarat s-o dăm. Pornim Și venim Pe fața pământului, Pe aburii vântului, Bând și chiuind Și din pistoale trăgând. Caii cu rând Pe nări flăcări lăsând Și nechezând, Și din unghii scăpărând -- Păn-am sosit Și v-am găsit. Acum ori floricica să ne-o dați, Că nicăieri ... opt boi Și șapte vaci, Și apoi să rabzi și să taci. Ține, socru-mare, Îți dau plosca, Ia astă rădăcină uscată, La șezut crăcănată, Pe-aicea lată, pe-aicea lată. Ia închina, soacră, o dată, Să nu o săruți tare, Că și căciula din cap îți sare. Să o săruți mai binișor, Să ... aruncându-l în sus; când ajung la ladă, frații cei mici și surorile miresei (dacă îi are) se iau de mâna și nu-l lasă pe

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă umflu în pene ca un curcan. â ... era tocmai grea; căci ședeam zece zile la cazarmă și douăzeci acasă. Ce m-a încurcat mai mult a fost reglementul pe care a trebuit să-l învăț pe de rost ca Tatăl nostru. Noroc că știam câteva buche de la dascălul Chiriac din sat. Iar celelalte datorii ale slujbei: ,,La stânga, la dreapta ... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era ... schimburile și pe

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>