Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFLA
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 986 pentru AFLA.
Ștefan Octavian Iosif - Daine din Litvania
Ştefan Octavian Iosif - Daine din Litvania Daine din Litvania de Ștefan Octavian Iosif Dor de țară Aș vrea s-adorm, să dorm mereu, Și n-aflu loc în nici o parte. Și dor mi-e, dor de satul meu, Și satul e-așa departe. Ș-aș vrea să merg, să merg mereu, Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină, Grădină mîndră-n satul meu, Acolo aș găsi hodină. Acolo vîntul pe-nserat Adie dulce și suspină, Ș-aș tot dormi netulburat Sub flori de cimbru și sulfină. Sămănătorul , 26 octombrie 1903 Dor de mamă Și cînd mă scol de dimineață De-mi spăl cu rouă ochii mei, Mîndruța-i galbenă la față Și plînși sunt ochișorii ei. — Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? De ce suspini tu noaptea-ntreagă? Ești supărată de ceva? — Și chiar de nu sunt supărată, De dor, bădiță, mă usuc; Dă-mi drumul numai înc-o dată Acas' la mama să mă duc. — Dar pîn' la casa mamei tale, Mîndruțo, cum o să te duci? Răsuri și maci crescură-n cale Și nu știi încotro s-apuci. — Ruga-mă-voi ...
Ștefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre
Ştefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre Eroică hotărîre de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Am doi prieteni, doi ștrengari, Pereche n-au în țara toată. Cînd ne-ntîlnim, la zile mari, Toți trei, apoi, o facem lată. La crîșmă-n colț — e loc știut — Ne-am întîlnit deunăzi iarăși, Și-am chefuit și-am petrecut, Ca niște vechi și buni tovarăși. Dar între dînșii s-a iscat O mică ceartă — literară, Și nu știu cum s-a întîmplat Că se făcură foc și pară. De altfel, e un obicei Al lor, de cîte ori se-mbată... Dar azi erau ștrengarii mei Mai îndîrjiți ca niciodată. Eu știu să beau și să petrec Și cred că-i cea mai bună artă ; Aștept, și ceasurile trec... Ei nu mai contenesc din ceartă. Deci, chipurile, să-i împac M-amestec nechemat în sfadă, Dar pîn' să prind de veste, zac Întins pe trotuar în stradă. Mă scol și, spre rușinea mea, Mărturisesc, pornesc spre casă. Ei spargă-și capul dac-or vrea, De-acuma prea puțin îmi pasă ! Dar cînd, în urmă, am aflat Că vechii, bunii mei tovarăși În lipsa mea s-au ...
Ștefan Octavian Iosif - Grenadirii
Ştefan Octavian Iosif - Grenadirii Grenadirii de Ștefan Octavian Iosif , traducere de Heinrich Heine Din Rusia doi grenadiri se pornesc Voioși să-și revadă iar Franța, Dar când au intrat în hotarul nemțesc, Atunci își pierdură speranța. Atunci au aflat dureroasele știri Că gloria Franței s-a stins: Înfrânte, zdrobite sunt marile-oștiri Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile iarăși! A zis celălalt: — Un vis fuse tot, Și moartea mi-ar fi mult mai bine! Am însă nevastă, copii, și nu pot Să mor, că-s pierduți fără mine! — N-am zor de nevastă, n-am zor de copii, Un dor mai frumos m-a cuprins; Cerșească pe drumuri ori facă ce-or ști: Cezarul, cezarul meu, prins! Curând, o, prietene, mort voi zăcea: Ascultă-mi un singur cuvânt! Cadavrul cu tine în Franța mi-l ia, Mă-ngroapă-n al Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc ...
Ștefan Octavian Iosif - Nimfele
Ştefan Octavian Iosif - Nimfele Nimfele de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Floare-albastră , 10 ianuarie 1899 Bat valuri plescăind în țărmul Pustiu, și luna-i sus, pe mare... Pe dună zace cavalerul Cuprins de leneșă visare. Ies albe nimfe din adîncuri, Un văl ușor e a lor haină; Crezînd că doarme dus voinicul, S-apropie de el în taină. Întîia stă, i-admiră coiful Cu penele strălucitoare, A doua și-află joc cu lanțul Și ciucurii la cingătoare... Și, fulgerînd din ochi, a treia Îi trage spada sclipicioasă: Proptită-n spadă mi-l privește Și-i rîde-n față, drăgăstoasă. A patra drăgălaș s-alintă Pe lîngă el, șoptindu-i glume: — O, de-aș putea să-ți fiu iubită, Drag făt-frumos din altă lume ! A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret, el nu deschide ochii, Se simte-așa nespus de bine: Sub farmecul tăcut de lună Se lasă răsfățat de
Ștefan Octavian Iosif - Novăceștii
Ştefan Octavian Iosif - Novăceştii Novăceștii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție La orînda-mpărătească De la marginea pieții Vezi lumină printre loduri Pînă-n faptul dimineții ; Venetici din lumea toată Fac popas acolo sara... Dairaua se mărită Cu cimpoiul și ghitara... Trei voinici ficiori de lele Tăbărît-au pe-nserate ; Dairaua cu cimpoiul Și ghitara tac speriate... Țarigradul mi s-ascunde Îngrozit, iar împăratul Dă poruncă să-ntărească Straja peste tot palatul... Forfotesc iscoade multe Ca să afle, să scornească : Cine-s preaciudații oaspeți De la crîșma-mpărătească ? Pasămite să-i întrebe Nu cutează nici un crainic... Gîfăind se-ntoarce-n goană La palat trimisul tainic : — Înălțate împărate ! La Agnița crîșmăreasa, Trei străini descălicară Și de-abia-i încape casa, Ca-ntr-un fund dogit de clopot Tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii Se cutremură pămîntul ! După mese s-așezară Cîteșitrei și, largi în spete, Între umeri fiecare A cuprins cîte-un părete. Nouă buți de vin goliră, Și-ncă tot mai cer să beie, Iar Agnița crîșmărița N-are vin să le mai deie ! — Duce-vă-ți pe loc de-i spuneți Să le-aducă băutură Și-i ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Sonete antimusicale
Ştefan Octavian Iosif - Sonete antimusicale Sonete antimusicale de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție I Ah, pentru-a suta oară iar „Traviataâ€�! În dreapta iarăși Marșul din „Profetulâ€�! În stânga, „Walzertraumâ€�! Iar, sus, poetul Cum vreți să dee manuscrisul gata?! Dar dac-ar fi să scriu „Mahabarataâ€�? Eu care nu-mi pot scri măcar sonetul? Nu mi-ar ajunge nici cât trăi bietul Bunicu-meu, bunica și cu tata! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc.., Ah, pentru ce nu sunt un diplodoc: Ce proașc-aș da cu coada prin orhestre... De nu vrei să m-asvârlu pe ferestre, Fă, Dumnezeul meu, un hocus-pocus Și schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! II Pe-un afluent al râului Iordan Stetea a Ierichonului cetate Cu ziduri tari și turnuri crenelate Ce-a fost de mulți asediată-n van. Dar nu mi-aduc aminte în ce an Veni în fruntea unei mari armate Un șef de orchestră Josua, sau poate Un alt ales al neamului jidan Și când văzu că nu-și ajunge scopul Nici cu berbecii, nici cu târnăcopul, A ...
Ștefan Octavian Iosif - Stai și-asculți sub ramuri...
Ştefan Octavian Iosif - Stai şi-asculţi sub ramuri... Stai și-asculți sub ramuri... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Stai și-asculți sub ramuri albe Cum departe geme vîntul Și privești la cer prin ceața Care-nvăluie pămîntul. Vezi și crînguri, vezi și cîmpuri Triste și pustii, departe: Iarnă-n suflet, iarnă-n fire, Iarnă afli-n orice parte... Însă crăngile se scutur Fără veste. Abătut, Crezi că valuri de zăpadă Peste tine au căzut. Ah, nu-s valuri de zăpadă ! Tresărind din vis, te sperii: Plouă flori mirositoare, Joacă razele puzderii. Farmec fioros de dulce ! Iarna se preschimbă-n vară, Fulgii se preschimbă-n floare, Inima iubește
Ștefan Octavian Iosif - Stropi de nectar
Ştefan Octavian Iosif - Stropi de nectar Stropi de nectar de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Când Minerva, ca s-arate Prețuirea pentru-alesu-i Prometeu, din cer i-aduse De nectar o cupă plină, Spre a-și ferici pe oameni Și spre-a le sădi în suflet Simțul artelor frumoase; Sprintenă-și zori ea pasul, Nu cumva să prindă veste Jupiter; și cupa de-aur Șovăi și pe pământul Verde câțiva stropi picară... Iute-albinele-i luară Urma, și sorbiră harnic; Fluturul s-află în treabă Ca și el un strop să fure; Chiar năsâlnicul păianjen Lunecă și supse strașnic. Norocoase-au fost acestea Și-alte gingașe gângănii, Căci împart cu muritorii Astăzi deopotrivă cea mai Mândră desfătare —
Ștefan Octavian Iosif - Thogrul și străjerul
Ştefan Octavian Iosif - Thogrul şi străjerul Thogrul și străjerul de Saadi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904. Thogru = un principe al turcilor ( n.a ) Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă, Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă Cum zgribura, învinețit de ger, Îi zise, căci era milos din fire : — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul : A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării, Căci ai dormit în raiul desfătării, Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut, Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut ! Ce-i pasă caravanei care scapă De-aceia ce-n nisip își află groapă ! Un blînd noroc te leagănă în somn, Ai călăuză bună și ești domn, Nu te oprește dealul, ...
Alecu Donici - Calul și călărețul
Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face