Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL SUFLETULUI
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1047 pentru AL SUFLETULUI.
Alexandru Macedonski - Zi de iarnă
... la munte pân' la baltă Numai crivăț ce te saltă; Numai cer posomorât Peste câmpul mohorât. Bătătura e pustie De belșug și veselie, Și de-al verii cântec viu Orice suflet e pustiu. Sus la stânele din munte Pe zăpadă își fac punte Lupi prădalnici și mișei... Vai de turmele de miei. Pestetot numai zăpadă, Ce ... pădurea troienită Nu e cracă nenflorită, Dar în loc de ghiocei Pretutindeni e polei. De prin coșuri iese fumul Ce mereu își trage drumul Sub al iernii cer senin... Vai de cei fără cămin. Prin orașe umblă-n sănii Fel de feluri de jigănii Ce-năuntru nici nu-ncap De samur ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și ... Spre plopul ce plânge, prin noapte porni. — ,,Tu, care-ntreci vântul prin marea-ți iutețe Și-ntuneci lumina cu-a ta frumusețe, Al soarelui fiu! O, cal dalb, mă-nvață ce pot face doare Să capăt amorul căpriței-fecioare, Îmi spune, să știu!" Dar calul nechează. Săpatele stânci ... albe, cu sânge picate, O rouă de lacrimi tăcută s-abate În cursul umbrit. Ca valul sub focul cerescului soare, Sub mantia-i d-aur al său sân tresare De vise răpit. — ,,O, rară minune", străinu-a strigat, Văzând-o dormindă pe fragedu-i pat. El pasă spre ... bine?..." Îi zice fecioara necată-n suspine — Și dulce plângea. — ,,D-ai fi tu ferice cu sufletul meu, Trăiește, fecioară, căci el este-al
... socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi ... De bietul Ben-Ardun! Raira, tu, nevasta mea, Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmându-te la pas, Nici în genunchi la al tău glas El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun, N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui șoim ușor Ca să-ți împuște șoimu-n zbor ... vedea Cum ții tu nările-n pământ Și coada ta fuior în vânt, În zbor de rândunea! Cum mesteci spuma albă-n frâu, Cum joci al coamei galben râu. Cum iei pământul în galop Și cum te-așterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! Știa pustiul de noi doi Și ... pe ianiceri să-i pun Să te de-a câinilor? Așa! E calul meu, și n-aștepta De două ori să-ți spun! Al tău? Acel care-l crescu Iubindu-l, cine-i: eu ori tu? De dreapta cui ascultă el, Din leu turbat făcându-l miel? ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... a dlui Octav Suluțiu de la România literară. Oricâte lipsuri ar avea, antologia are și un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar ... de spiritualitate latină și de umor spontan și sănătos. Epigramele antologiei sunt precedate de o bună introducere, în care se face un istoric aproape complet al acestui capricios gen literar. Este de netăgăduit că supremul maestru al tuturor epigramiștilor a fost Martial. Dacă s-a putut spune despre Voltaire că a fost magazinul de idei al ... sau obscur, să nu împrumute de la el o idee sau o formă. MoliÄ�re, Goethe, Voltaire, Schiller, Lessing, Shakespeare și toți scriitorii din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea au cules flori din Martial ca din grădina lor. E cert că romanii liberi n-au avut nici un epigramist de seamă. Perfecțiunea ... bine, larg documentați, citează cu drept cuvânt pe ClĂ©ment Marot, celebru poet francez, născut la Cahors în 1495, fost valet de chambre și favorit al ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește ... seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din Năsăud, dar nici cultura lui clasică și gustul lui pentru clasicism. Vioiciunea artistică și temperamentală a lui Coșbuc, neastâmpărul sănătos, copilă ... a fost naiv și dezarmat, ca om. Pe deasupra, i-a venit pe cap și nenorocirea unui amor — cu deznodământul fatal al oricărui amor — care pe oamenii de această natură îi sfarmă infailibil. La treizeci de ani Iosif iubea ca un adolescent și se plângea ca ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... poate, înjositele ființe, Dacă n-ar fi fost în lipsa ticălosului metal, Ar fi mame, coronate cu speranțe și credințe, Iar nu frunze tăvălite într-al uliței canal. O! și cugetând că, poate, dacă-ar fi avut în lume Inimi pline de iubire să le țină loc de mume, Sprijinul vreunui ... osândă, dintr-a vorbei degradare, Și din tot ce îngrozește, și din tot ce e în stare Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau ... o-nfășoară vălul unei creșteri îngrijite... Pare-a nu mai fi femeia cu simțirile tâmpite Și c-a tresărit cenușa într-al inimii mormânt. Care vis o nălucește?... Care înger o însuflă? Iat-o... Se ridică, umblă... — pe când vântul care suflă Bate-n geamuri, bate ... timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al
... pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al ... care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere de rău, își rupe totdeauna din somn ...
... Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din ... noapte de plumb când gândeam că și acela se numește om, și aceea femeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e așa, și dintr-al patrulea — Dumnezeulăeî, ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde ... se desemna pe fețele amândurora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac al jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și ... ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... mult sau mai puțin original, e însă tot de soiul simțirii lui Eminescu, cu alte cuvinte, sufletul acestor poeți e un rezultat în același chip al acelorași împrejurări sociale. Dacă acești poeți ar trăi fără să se cunoască unul pe altul și fără să fi citit pe Eminescu, este evident că ... tine, numaidecât îți va veni în gând chipul, mijloacele cu care cel mai mare decât tine a exprimat lucrul asemănător cu acel ceva al tău, și atunci vei împrumuta forma, chipul de exprimare al celui mai mare decât tine. Așa că, un poet care simte ca și Eminescu ar trebui să aibă temperamentul foarte puternic, adică să fie un ... împrumuta forma simțirilor sale de la un alt temperament mai puternic, asemănător, care a găsit cea mai frumoasă formă pentru felul de simțire al
Panait Cerna - Floare și genune
... cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună ... lacrimilor vamă... Nebuni și orbi! Nepricepuți ca vântul! Noi singuri, noi, ne adâncim mormântul! ...Ci tu rămâi de-a pururi zâmbitoare, Neturburată de-al genunei glas Sălbatecă și neștiută floare? Surâsul tău în suflet mi-a rămas... Aș vrea să mă avânt în lumi senine, Dar țelul este sus și drumul greu; Ce mult aș vrea să ...
... văd sufletul vesel! Chiar azi, haihui! eu voi chema Pe cel ce moare, hahaha, La joc, că-i azi logodna! Mă cheamă Nora la palat, Al ei sunt pe vecie! Când n-am rival, ea mi-a păstrat Întreg amorul mie! Menard e mort; eu l-am ucis! Dar ... focul ard, Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat ... nțelegi C-aș rumpe azi din tine, Aș rumpe-n dinți?! Vai fugi, vai fugi, Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi Răsufletul din suflet! Spre Nora-ntoarce-un ochi zdrobit: Așa să-l vezi, în rană Pierind, pe cel ce l-ai iubit, Tu fiară, tu Satană! Apoi el ...