Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA UN CUVÂNT DE SPUS
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 466 pentru AVEA UN CUVÂNT DE SPUS.
... ajuns la Socola; și duh din duhul său a dat școlarilor săi o bucată de vreme. Dar purici mulți nu făcea el într-un loc, Doamne ferește, căci era duh neastâmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulțămit cu cât avea, cu cât n-avea, când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ți, popo, desagii și toiagul, și pe ici ți-e drumul! Vorba ceea: "Geasta cu ... și în Târgul-Neamțului profesor, de unde cutriera munții în sudoarea frunții, și mai la tot pasul cânta: Ruinata cetățuie, ce acopere-acel munte, Și de unde ochiul vede lucruri multe! Apoi: Pe o stâncă neagră, într-un vechiu castel, Unde curge-n vale un râu mititel. Iar la urma urmelor: Pasere galbănă-n cioc, Rău mi-ai cântat de noroc!... Și tot așa, și iar așa, până i se făcea viața neagră și aici; apoi iar se întorcea la Iași, îndrăgindu-l pentru o ... paharului și a blidului, ca să fie și cea dinafară curată! Și câte și mai câte, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... făcea. Iar Smărăndița mamii Ilinchii mergea cu Murgana la apă, s-o adape, și cânta un cântec duios, plângător, o doină jalnică, molatică, domoală, pătrunzătoare, de răsuna peste toată valea-nverzită, înflorită și smăltată cu brebenei, viorele, didiței și micșunele, galbene, roșii, albastre, pestrițe de toate neamurile și de toate fețele. Mama ei muncea toată ziulica, cât e ziulica de mare, de mândră, de albă, luminoasă și lungă și blagoslovită de Dumnezeu, muncea și lucra și-și bătea capul și mintea și gândul și zicea în sufletul ei: ,,Helbet! Dumnezeu o fi bun și cu noi ... ți aprinde sângele în vine să fii măcar bătrân dintre oltenii lui Tudor Vladimirescu. Și gârliciul este închis cu două uși cu găuri lucraten struncărie, de vine fiecare două găuri una în câte opt colțuri și alta în câte douăsprezece, și încuiate cu un lacăt mare și gros cât o ploscă de nu-l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... distruseseră ori amenințau clasele vechi, pozitive, boieri, meseriași, țărani, răzeși, din care se recrutează, dezrădăcinându-se, scriitorii. Scriitorii vremii reprezintă durerile mari și ridicolele produse de îmburghezire a țării. În Ardeal însă, poporul român, oprimat de unguri, e tot în situația de mai înainte, -- numai cât acum, după 1848, spiritul "revoluționar" nu mai "domnește în lume", iar literatura o fac fiii de țărani, care, ca și mai înainte, sunt legați de clasa lor, nu se simt, ca cei din Regat, declasați, rupți de clasa lor, stingheriți, "singuri". Ei au, pe la sfârșitul epocii, un singur "eminescian", pe Popovici-Bănățeanu, fiu de târgovăț, de meseriaș (nu de țăran) -- dintr-o clasă tânjitoare și rupt si de această clasă, și deci singur și fără atingerea lui Anteu. Replica lui Popovici-Bănățeanu, la noi, și deci în sens invers, e dată de Creangă, care (personalitate puternică; incult; preot; institutor; trăind în vremuri mai vechi decât ceilalți și deci mai ușoare, și păstrând viu în suflet imaginea vieții ... la 1840. E teatrul lui Alecsandri. Acum, amestecul acesta nu mai era clasa Cucoanei Chirița, ci burghezia, și cum în Moldova nu exista burghezie, nu avea cum să apară aici ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan Abu-Hasan de Ion Luca Caragiale Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif Harun-al-Rașid, un neguțător bogat, care avea o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut pînă la vreo treizeci de ani strîns de aproape în toate privințele. Neguțătorul a murit, și Abu-Hasan a intrat în stăpînirea avuției pe care o grămădise tată-său ... cum merg lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un negustor de la Musul, care s-ar fi dat chiar atunci jos de pe corabie în partea dimpotrivă a podului, și în urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. Califul, sub îmbrăcămintea lui, se vedea a fi un bărbat de seamă, vrednic de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a făcut o temene pînă la pămînt, i-a zis politicos de ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... este în curând reprimată. Ocupațiunea turco-rusească vine în ajutorul reacțiunii din lăuntru. Autonomia țării redevine un simplu cuvânt, garanțiile naționale și constituționale ale tratatului de la Adrianopol se înlocuiesc prin hidoasa convențiune de la Balta-Liman, care este negațiunea a toată independența, a toată libertatea și legalitatea din lăuntru! Domnii nu se mai aleg ... avut a scrie istorie, am făcut istorie ! Moldova, cu toată individualitatea sa istorică, cu toate interesele sale proprii, având conștiința marilor sacrificii materiale ce avea să facă în favoarea unei mari idei, este sublimă de abnegațiune! Ea se rostește unanimă în favoarea Unirii! Spre a ajunge la putința de a se rosti liber, ea avea nevoie a se lupta, și se luptă cu bărbăție, și în contra influenței active din afară din partea Turciei și a Austriei ... a putut susține că Două Mai a fost o lovitură de stat, un act care în deafară restatornicea România în toate drepturile sale de națiune liberă și autonomă, și în lăuntru sfărâma oligarhia și chema un
... am compus eu însămi pentru d-voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ ... începu cu ea o convorbire în vremea căreia aruncau împreună priviri deosebite asupra lui Alexis, el cu o expresie sardonică, și ea cu o expresie de jale adâncă. Semnalul balului se dete; orchestra preludă prin un vals nou de
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui. Mai îndură și turmele de oi, care sunt lacome de acest ciulin și îl pasc aprig. Dar cu cât îl pasc, cu-atât crește, se rotunjește mereu și ajunge să atingă dimensiunile unei damigene mari ... să-l vârâm în traistă. Tare trebuia să fii neîndemânatic ca să-ți scape. Tatei însă, îi scăpau regulat, și puștanii făceau mare haz. Râdeau de el, îl luau în bășcălie. Nu se sinchisea. Continua să se arunce cu cazanul peste toate buruienile din jur, și de le veadea mișcând și de nu. După un ceas de pescuit ne întorceam acasă cu traista doldora de
... glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa ... toate pentru dânsul! Că zece bani de are un biet de pe cărări În loc să-și ieie pâine, îi dă pe lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n schimb ne dă-ntuneric și foame și durere. Muriseră creștinii în jur de
... că-i om cu judecata întreagă, putând apropia ce-i bine, înlătura ce-i rău. Apoi se uită în pahar. Să le omoare? Se cutremură de scârbă. Străbătu ograda, deschise portița din fund și, ieșind pe locul pustiu de din dosul casei, se duse pe marginea râpei și aruncă gângăniile în fundul ei. — Așa! Apoi mai meremetisi un perete, închise păsările mai dereme și, fiindcă simți un junghi în dreapta, se culcă cum înserase. Peste noapte îi fu cam rău. Avea fierbințeală. Se sculă, bâjbâi pe întuneric, să caute o lămâie, să-și facă limonadă. Vorbea singur: — Dacă ar fi cineva să mă îngrijească, nu ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ori pe săptămână vărul femeii. Cum toată gospodăria era în mâinile Smarandei, bătrânul se plimba de colo până colo, uitându-se cu de-amănuntul, cum avea ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... răzeși avuți, stăpânitori din tată-n fiu prin părțile acestea. Multe vorbe ciudate umblă pe socoteala nucului, dar una e mai cunoscută decât toate: se spune că un bunic al bunicului lui Toader Odobac de astăzi purtase judecăți, tocmai pentru bucata de pământ ce-o stăpânesc și acum, cu unul Cârlibaba, un zgârcit putred de bogat, care nici nu știa de rostul avuțiilor lui. Acesta nu făcea alta decât să se ciondănească mereu cu oamenii și să le mănânce, când putea, din părți. Așa, cu Odobac ... nalt și spătos, ca și moșu-său Toader, vânjos și uscat, ca și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul ...
... Dimitrie Anghel - În furtună În furtună de Dimitrie Anghel Sînt seri cînd murmurul furtunei e-așa de blînd, încît ai spune Că s-a ascuns în umbr-un înger și povestește o baladă. Pe-astfel de seri, fără de voie, pe mînă fruntea-mi las să cadă, Și nu știu pentru ce atuncea aș vrea să-ngîn o rugăciune. Aș vrea, dar nu mai ... s-adun pioasele cuvinte, Și-atunci visez învins de jale, în timp ce vîntul aiurează La cei ce mi-au lăsat să moară divina candelă de pază, De stau acum prin întunerec să lupt cu-aducerile-aminte. Ardea cu toate-aceste pururi în liniștea odăiei mele, Și eu dormeam sub ea în tihnă ... au lăsat-o să se stingă, căci nimeni n-a băgat de seamă Cît întunerec stă la pîndă la agonia unei stele. Și de atunci în mine umbra a prins în tihnă să s-adune, M-a revărsat, și-arare totuși, în noaptea deznădejdei mele ...