Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CREDE
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1114 pentru CREDE.
... Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă-ngrijesc de primejdii, nici de a mea slăbiciune, Căci amorul întărește, celui gingaș dă virtute, Așa și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... și zgomot, Pân-și pre surd îl face să-i țiuie urechea. În scurt această larmă și vuiet în norod Mă îndemna a crede că toți au nebunit. Când mă luptam cu gândul să pot afla pricina Turbării tuturora, s-apropie de mine Un om cu barba albă, un ... ai cumva plecare la mine să slujești, Nu vei avea mult lucru; căci eu am trebuință De-o slugă credincioasă și cu purtări cinstite. Mă crede că de mine vei fi prea mulțumit; Să-mi spui însă de unde ș-anume cine ești? — Eu, răspunsei, loc caut, deci, dacă-ți ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu) Dumnezeu de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. VII, nr. 3, decembrie 1894. Avez-vous entendu, quand la nuit est sans voiles La vaste mer chanter sa chanson aux ètoiles? Quelle musique, amis! Dieu parle en cette voix. Sublime crĂ©ateur de l’infini — son monde — Dieu prĂȘte Ă l’ocĂ©an cette basse-profonde Et l’ocĂ©an chante ses lois. Bonsoir, amis! Ce Dieu, par qui le flot murmure, Par qui tout prend naissance, et vit dans la nature Qui fit ce qu’on ne peut ni comprendre ni voir, Comme les flots des mers, comme les choeurs des anges, BĂ©nissez-le sans cesse et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m- ...
... Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă-ngrijesc de primejdii, nici de a mea slăbiciune, Căci amorul întărește, celui gingaș dă virtute, Așa și ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, ...
Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
George Topîrceanu - Eminescu şi epigonii lui Eminescu și epigonii lui de George Topîrceanu Pentru generațiile care vin, Eminescu , așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești a poetului. A apărut apoi alt volum în care, printre poeziile definitive, publicate în timpul vieții, erau strecurate și câteva postume, fără indicația că sunt †...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... omeneasca fire. Tu-înveți pe om ca el să nu vază Când vede, să nu știe când știe, Iar' cându-i de-a crede, să nu crează, Zâcându-i că mintea-i nebunie, Sâmțirea-i patimă rușinată, Firea-i totdeuna necurată. [7] Iar' când apoi, în tovărășie, Un de ... ce grăiesc Că mintea-i dar dumnezeiesc. Căci numa muftea din Coran vede, Precepe și știe!... Celorlalți Numa cât li să cuvine-a crede!... Aceștea sunt oamenii cei nalți Ce roagă pre Dumnezeu întrună Ca să ierte gloata cea nebună. Temându-să ca nu cumva-odată Să li să ... din credință purcede, Păn-în urmă nu să mai cunoaște Ce-i de-a ținea și ce-i de-a mai crede. PĂ¡rtnicii să hulesc, să defaimă, Să luptă, să gonesc și să sfarmă. Jidovul pe toți goi-urgisește Și, de-ar putea i-ar strânge ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... eu atunci, într-un necaz. Numai Dumnezeu să-i dea sănătate și bine, dar amarnic m-a lovit în avere și în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns acasă, goană ...
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... d-alaltăieri p-aici, îți zic venetic , iar nu veneticesc ; și dumitale, cocoane Drăgane, de când ești în slujbă, zău, toată lumea îți zice lunatic; crede-ma, să te crează Dumnezeu, că pe nici un român n-am auzit să-ți zică lunaticesc . Domnii cei doi, iscusiți și literați, rămaseră cu ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... Și au fost oameni, nu de rînd, oameni de seamă, cărora le-a plăcut să facă sau să lase a se crede că nenorocirea lui Eminescu a fost cauzată de un vițiu. Era, în adevăr, un om dezordonat, dar nicidecum vițios. În lumea asta mulțimea ...