Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU FAȚA ÎN JOS

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 372 pentru CU FAȚA ÎN JOS.

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele satului pentru izbânzile ce făcuse cu pușca dimineața, în bătătură, se apăra în dulcea limbă a poeziei și ținea una că: De e curcă, Ce se-ncurcă La revărsatul zorilor În calea vânătorilor? Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță, Să plătești plăcințelele; cântecel care, fără îndoială, este, în privința regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vânătorului de curci. Vezi să nu pați și tu ca simigiul, și de unde, cu drept cuvânt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate observațiunile adânci, pentru toate ostenelile ... de pui să pască țarinele înțelenite. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor tămădăieni, carele putea să înghită în largile sale pântece atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în ...

 

Ion Creangă - Capra cu trei iezi

... rele, și mai rămâneți cu bine! - Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi, și Dumnezeu să-ți ajute ca să te întoarne cu bine și să ne-aduci demâncare. Apoi capra iese și se duce în treaba ei. Iar iezii închid ușa după dânsa și trag zăvorul. Dar vorba veche : "Păreții au urechi și fereștile ochi". Un dușman de lup - ș ... și cum vine, și începe : Trei iezi cucuieți Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare, Mălăieș În călcăieș Smoc de flori Pe subsuori. - Hai ! deschideți cu fuga, dragii mamei, cu fuga ! - Ia ! Băieți, zise cel mai mare, săriți și deschideți ușa, că vine mama cu demâncare. - Săracuțul de mine ! zise cel mic. Să nu cumva să faceți pozna să deschideți, că-i vai de noi ! Asta nu-i mămuca. Eu ... piere". Pe urmă se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găsește nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nimic, își pune în gând una : așază cele două capete ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Și de unde să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale ... făcu să-i fie drumul pe la același copaci sub care se culcă, și visă același vis; ba încă de astă dată zâna îl amenință cu boală și cu toate ticăloșiile omenești, dacă nu s-o duce. Atunci și el, dacă se sculă și veni acasă cu vacile și le băgă în coșar, se înfățișe la stăpânu-său și-i zise: - Stăpâne, pe mine mă bate gândurile să mă duc în lume să-mi caut norocul. Destul am argățit, și până acum nu văz nici un semn ca să pot și eu sălta ceva. Fă bine ... boieri mari, până și feciori de boieri mai mici. Și care cum venea se punea de pândă la ușa domnițelor câte o noapte. Împăratul aștepta

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... fată? — Să dea Dumnezeu, cumătră! — Ce, n-ai luat seama cum se-nvoiesc ei? Apoi o veni vremea și s-or alege bătrânii cu bătrânii și tinerii cu tinerii. — Să dea Dumnezeu! — Că așa se primenește omenirea. Ca mâine o să te văd cu unul în poală, cu altul în cârcă și cu altul în troacă, și bunico, încoa, bunico, încolo, mai înțelegi, capule, dacă-ți dă mâna! — Să dea Dumnezeu! — Că de-o lege suntem, doar n ... cu bulgăroi, cu turci și cu hantătari. — Ferească Dumnezeu, cumătră! Într-o zi, ca niciodată, mama Ghira, după așa vorbă bună, o aduse cam în sfârcul biciului, fără vrun gând rău: — Leliță Iano, da' ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pământ galben ... apoi, ca și cum și-ar fi adus aminte de demult, îngână sfios și mândru: Mâine e rândul vostru. Veniți la noi? Să v-așteptăm cu masa? Iar mama Iana, strecurându-se printre prunii brumării, încurcă două-trei vorbe: — Să vedem... om veni... că de... mai cu deretecatul curții... mai cu cârpitul casei... om veni... să vedem... Mama Iana, cum ajunse acasă, trânti frunzele

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... expresia sufletului unui popor, proza, când e talentată, e și expresia sufletului unui popor și oglinda vieții acestui popor. E, încă o dată, mai bogată în realități naționale, subiective și obiective. Acum, dacă Moldova e mai bogată în prozatori -- chiar numai din această cauză literatura ei e mai bogată în realități de ale noastre. (Alte cauze le-am văzut în articolul trecut.) Comparând proza moldovenească cu cea muntenească din alte puncte de vedere decât cel cantitativ, vom găsi mai întâi că în Moldova câmpul observației e mai întins, realitățile transportate în literatură sunt mai diverse, aduse din medii mai variate -- caracter care apare ca într-o sinteză, chiar și în opera unui singur scriitor, dl Sadoveanu, care ne-a zugrăvit atâtea aspecte ale vieții naționale, din vremurile aproape legendare până în zilele noastre, de la țărani până la protipendadă, de la viața tihnită din mahalaua moldovenească până la tumultul de pe câmpul de bătaie... Vom mai ... la moldoveni. Școala critică de la 1840 (Kogălniceanu etc.), "Junimea", mișcarea de la Sămănătorul începută de Vlahuță și ardeleanul Coșbuc (vezi, despre poziția literaturii ardelene față cu această problemă, articolul trecut și mai jos

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... lucruri înalte, Și ferman ca să-i arate. Dar nu poate pentru boală, Că nici din pat nu se scoală. Dar să ne întoarcem iarăși în odaia Beilicului. Capigebașa era în vorbă tainică cu doi boieri moldoveni veniți la dânsul într-ascuns. Nimene nu era de față la această vorbire. Numai la perdeaua din afară păzeau doi arapi, negri ca abanosul și înarmați din cap pân' în picioare; ochii lor sticleau ca un luceafăr în întunericul nopții. Când își arătau dinții albi și ascuțiți, socotea cineva că vedea doi zăvozi mari și cumpliți, gata de a se arunca ... de pe alt divan un contuș greu și o basma de burungiucul cel mai subțire. Imbrohorul își dezveli brațul drept și haznetarul îl strinse tare cu basmaua mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant, legat împrejur cu un nemetez subțire verde. Pe urmă își plecă capul pe perinele de porfiră și se înveli în contoșul de samur. Haznetarul ieși și se întoarse după un minut cu doftorii lui vodă, Gavrilachi și Fotachi. Capigebașa se făcuse galben la ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... am dat peste tată-său: acesta mă asurzește! Las' că te însor eu și pe tine acuși, măi buclucașule!" Și, trecând pe lângă un negustor cu pungi de vânzare, dă gânsacul pe-o pungă de cele pe talger și cu băierile lungi, de pus în gât. Ia el punga, o sucește, o învârtește ș-apoi zice: "Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o! Dintr-o pereche de boi ... Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânță. Iaca îți dau dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dânsa. Și te mai rog de toți dumnezeii să-mi împrumuți macar o dată carul cu boii, s-aduc niște lemne din pădure la nevastă și la copii, că n-au scânteie de foc în vatră, sărmanii! ș-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred că nu te-oi mai supăra. — Ptiu! mă! zise frate-său, după ce ... Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute și iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii și nevasta să-i las

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... ungur NAE NĂUCESCU DESPA, soția lui (Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piața destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.) Notă. La deschiderea cortinei, câțiva soldați, în mijlocul scenei, țin frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în naselă, ocupat a-și face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălțat astfel ca să fie văzut de publicul din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În dreapta, o estradă. Pe laița din față, Năucescu și Despa. Hazliu și Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se poartă pintre public, strigând din timp în timp: Alune prăjite! șeapte de-o para! SCENA I PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU, PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIȚA] COR Ce minune! ce drăcie! Parcă-i din ... multe! Dar ce are a face cu balonul? MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputând să am parte de d-ta pe pământ, mi-am pus în gând să te răpesc în văzduh, ca să fii a mea! CHIRIȚA: Eu? pe mine... în văzduh?... ba să-ți cați de treabă, că-ți găsești pârțagul cu

 

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

... săptămâni. Și de multul blăstămat, Vai, blăstămul s-a legat. III Într-un amurgit de seară, Constantin ieși afară Din groapa, galben la față, Cu trup rece ca de gheață. El plângea și lăcrăma Și cu jale cuvânta: Duce-m-aș, că-s blăstămat, Dar nu pot, că-s îngropat, Duce-m-aș, că maica cere, Dar nu pot, că n ... e soare Și pe câmpuri floarea-i floare, Și de când e lumea lume N-a mai fost așa minune: Să meargă viul cu mortu Tot alăturea cu codru, Să meargă viul aproape Cu cel mort, ieșit din groape! Alelei! minune mare, Viu cu mortu p-o cărare! Constantin bine-auzea, Lenuța nu-nțelegea, Dar glumind așa zicea: Auzi, frate Constantine, Ce vorbesc munții de tine?! Constantin din greu ... Soarele când răsări, Au zărit și satul lor, Plin de negură și nor. Când aproape-au fost de sat, Constantin a cuvântat: Lenuță! Cu-al tău căruț Vină mai câtelenuț, Căci eu cu-al meu călușor O să merg mai tărișor, Ca să dau mamei de știre Să-ți facă bună primire, Să-ți deschiză porțile, Să-ți

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... a fi următoarea: Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor. Stratul social pe care îl înfățișează mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos și ne arată aspectul unor simțiminte omenești, de altminteri aceleași la toată lumea, manifestate însă aici cu o notă specifică, adecă sub formele unei spoieli de civilizație occidentală, strecurată în mod precipitat până în acel strat și transformată aici într-o adevărată caricatură a culturei moderne. Conul Leonida citește jurnale, explică nevestei sale esența republicei cum o ... de poezii populare prin care Alecsandri a îndreptat spiritul tinerimii de astăzi spre izvorul veșnic al tuturor inspirațiilor adevărate; simțirile reale ale poporului în care trăim, și care simțiri numai întrucât sunt oglindite prin artă în această realitate a lor devin o parte integrantă a omenirii exprimată în forma literară? Privită din acest punct de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se învederează cu ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... ochii; el se ferea de ridicături, pentru că se temea de surpătură. Harabagia, zicea el, e mai bună, că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale, pe jos, iar la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cânepă, împletită de mâna lui și cu șfichiul de mătase, cu care pocnea de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea și ei, căci le era lehamete de morocăneala lui moș Nichifor, care ... că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în săptămâna mare prin târg: — Maicelor! — Blagoslovește, cinstite părinte! — De ce nu vă astâmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămâna patimilor? — Apoi dă, cinstite părinte, cică ar fi răspuns ele

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>