Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ CA SĂ
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1500 pentru FĂRĂ CA SĂ.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... au înecat în apa Tiverului. Luând, drept acĂ©ia, îndrăzneală de pe aceste sĂ©mne cerești blagocestivul împărat atât au procopsit în creștinătate, cât face să se minunĂ©ze toț cei ce aud. Omul iaste dobitoc, iubitor de sine. Că de ce nu să apucă? Și ce nu să ostenĂ©ște? Și cu ce nu să silĂ©ște, pentru odihna, liniștea și paza sănătății lui? Că fiind sănătos, ce nu face, pentru ca să apere și să depărtĂ©ze cĂ©le ce supără sănătatea? Câtă cheltuială face, pentru ca să stea împotriva gerului ernii, împotriva arșiței verii? Fiind bolnav, cât să cheltuiaște, cât pătimĂ©ște, cât rabdă, pentru ca să-și câștige ce-au pierdut? Nu bagă în seamă a-ș cheltui avĂ©ria, a gusta doftorii amară, a să ... iarba cea de vindecare la locul unde răsare odrasla cea purtătoare de moarte, precum să vĂ©de; are otravă de moarte scorpiia, iar după moarte să preface trupul ei iarbă de vindecare; mușcă năpârca de moarte, iar din trupul ei să face tiriacul, carele iaste împotriva veninului, într-acestaș chip au rânduit dumnezeiasca pronia ca pe vremile necuratului Arie să strălucească blagocestivul Constandin, pentru ca
... mâhnire Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii. Nici ale mele lacrimi trecute, Nici suvenire dulci și plăcute Nu pot a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele tale, Și nici ochii-ți nu mai au cale Ca să patrunză-n inima mea. La al tău zâmbet, l-a ta mânie A mea mâhnire sau bucurie Nu pot nici crește ... Crânguri stufoase, peșteri tăcute, Fără de tine îmi sunt plăcute Și iar cu tine pot a nu-mi fi. Tu-mi pari frumoasă ca ș-altădată, Dar mai mult nu ești Nina ce-odată Desăvârșită eu o vedeam. Dreapta gândire, ce târziu vine, Azi mă învață și văz în ... nevoie, când omul are Curaj statornic, pentru scăpare Ce rău nu poate a suferi? Așa din cursa primejdioasă O păsărică simplă, fricoasă, Prilej să
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
... nebunie Ți le-ntorceam în cuget creștin și omenos. Jelind creștine rude, în astfel de urlare Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon Și, vrând să-ți schimbi și limba la scurta-ți cugetare, Prefaci creștinătatea și ceru-n orizon! N-aveai de loc rușine cu osteneli străine Să te arăți în lume: ca ciuma le strângeai; Și sănătos cu bolnav, amestec de rău, bine, Contrast de îngrozire, ca ea le infectai. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Te bolnăviși, viperă; cu brațele deschise Te primii în casă; te-am pus pe patul meu Și privegheam la capu-ți în ... martori neguțtorii și trupu-ți de viperă, Ce simte și ea frigul, iar când o încălzești, Atuncea își exală ciumoasa atmosferă, Atunci ți-nfige moartea, să simți ce pui hrănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cercași să-ți mai plimbi lenea, să schimbi și meserie, Ca spârcul schimbând locul să scape de ponos; Ceruși ajutorință să-ți fiu drept chezășie; Chezaș, hrănitor, reazem ți-am fost mai cu prisos. Cu gândul trândăviei porneai la ascultare, Și slujba, datoria în veci n ... de apoi vreme; Să tremuri ca ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora ... soiul simțirii lui Eminescu, cu alte cuvinte, sufletul acestor poeți e un rezultat în același chip al acelorași împrejurări sociale. Dacă acești poeți ar trăi fără să se cunoască unul pe altul și fără să fi citit pe Eminescu, este evident că ei ar fi întrupat simțirea lor fiecare într-o formă proprie: poetul A în forma X ... cu acel ceva al tău, și atunci vei împrumuta forma, chipul de exprimare al celui mai mare decât tine. Așa că, un poet care simte ca și Eminescu ar trebui să aibă temperamentul foarte puternic, adică să fie un poet mai mare decât Eminescu sau cât dânsul, ca să poată avea o formă proprie. Altmintrelea, dacă are o forță mai mică, nu va putea fi independent, va trebui ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... se mirau dascălii de dânsul cum de învață așa repede. Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să învețe. Iară tată-său scrise carte împărătească la niște filosofi vestiți ca să vie să ispitească cu învățăturile lor pe fiul său. La curtea acelui împărat se afla pe atunci un vânător vestit; și, până să vie filosofii cei vestiți, împăratul dete pe fiu-său acestui vânător ca să-l învețe meșteșugul său. După ce veniră filosofii, învăță și de la dânșii câte în lună și în soare. Bucuria tatălui său era așa de ... mai din urmă, pieri ca o măiastră de lângă dânsul. Nu se poate spune cât de mult se mâhni el; căzu la pat și zăcea, fără să-i poată ajuta cineva. Tată-său ar fi dat nu știu cât aceluia ce ar fi putut să-i tămăduiască copilul. Când iată credincioșii lui veniră cu un condur. Măiastra, daca se nomoli în smoală, mai bine lăsă condurul acolo decât să întârzie. Atunci [feciorul] împăratul[ui] trimise pe credincioșii lui să umble din casă în casă, și ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... dorit a ne trimite în fundul ei, ca să ne sfârșim concertul; valurile se izbeau cu repejune turbată asupra roților și clătinau trăsura ca cu o mână de uriaș; fieștecare dintre noi se cumpănea în toate chipurile pentru ca să nu se prăvale brișca, mai ales că malul era cam departe și bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile clocoteau ... aceste îmi pricinuiră o tulburare întocmai ca și când mi-ar fi picat pe cap vreun fes din cele patru care împodobesc turnurile Mitropoliei! Vrui să vorbesc, în zadar!... glasul mi se tăiase. După atâte osteneli și primejdii, să-mi văd deodată toată dorința nimicită! Nu, nu-mi rămânea altă de făcut decât să... ies în cerdac, ca să mă răcoresc. Cerul era senin; câteva stele luceau deasupra bisericii și unele se iveau printre copacii ce acopereau vârful munților. O tăcere înfricoșată domnea în ... piept, și două lacrimi îi curgeau pe obraz. L-am rugat să ne tălmăcească vorbele lui, și el, după o scurtă tăcere, își scutură capul ca să alunge ideile triste și zise: -- Acum or fi mai douăzeci și doi de ani, pe vremea când au intrat turcii în Moldova
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... tot desfundă-n Mine. Mă-ntrebi: ce-s Eu? iubire. Mă-ntrebi: ce fac? iubesc De n-aș urzi, pe cine Mi-aș revărsa iubirea? Ca să iubesc, Mă sfâșii, urzind din Mine lumi! Arhangelii, din sânu-Mi porniți ca nește puncturi De mii și mii de veacuri, apoi filtrați pe rând Prin petre și prin plante, prin animali, prin oameni Când se rentorc în ... îi las a cerne sori! Iar când o omenire pe vruna din planete, Căzuta-n deznădejde, Mă strigă-n ajutor, Dintre arhangheli unul, ca Mesia, s-avântă, Jertfindu-se să scape nevinovate oi! Și jertfa-i îmi închină miresme iubitoare.... Mă-ntrebi: ce-s Eu? iubire. Mă-ntrebi: ce fac? iubesc, De n-aș urzi ... încetează. Poetul se deșteaptă. Mai luminos se simte: și-n el, și-n preajma lui. Frânturi din amintire în creieru-i s-așează, Și gândul, ca să toarcă, apucă noul fir. Materie și forță! Din Forța cea supremă Ce-i numai forță, una, monadă fără țărm, Orice se desfășoară, orice se desdrumează, Rămâne forță, însă c-un strai de individ. Și straiul se transformă. Prin vieți evolutive Treptat se subțiază ... ...
... nas cînd îl duse, zise către grădinar: — Ce fel? Acum văz că n-are cel mai mic miros măcar! Grădinarul îi răspunse: — Împărate, să trăiești, Orce lucru firea-și schimbă cînd vei sta să-l altuiești, Și nimic iar nu se poate ca să n-aibă vrun cusur, Arburi, plante, flori și oameni, astfel și acest răsur, Care or ca-ntîi să-nghimpe și să fie cu miros, Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos. Fiecare poartă cîte un răvaș în spate. Pe al altuia îl vede și pe al său nu-l vede. Fiecare să ține mai cuminte decît altul. Fiecăruia i se pare că copilul său e mai frumos, d-ar fi cît de urîcios. Și Ce e frumos ... că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te îmbete cu mirosul său din destul, arătându-și vesel frunzulițele catifelate și crețe ca o horboțică de borangic subțire de poți să-l spargi cu limba. Așa era copila Ilinchii, a Ilinchii, o gospodină bătrână, cinstită, harnică, vioaie, cuminte, neobosită și neodihnită, care începea munca ... ei noroc pe acest pământ, după nenorocirile prin care trecuse, după atâtea și-atâtea suferințe mari, groaznice, după atâta nefericire înfiorătoare, înfricoșată, care o lovise fără cruțare. A! Ea își aducea aminte acum iar prin câte trecuse, prin ce dureri scrâșnitoare, și parcă voia să gonească departe-departe gândurile negre și-ntunecate ca bezna adâncă a unei nopți fără nici o rază de lumină;ea vrea parcă să stingă de tot-de tot amintirea trecutului ei, ca să nu-și mai tulbure fericirea blândă care-i alinase sufletul ei chinuit, mâhnit, zdrobit. Smărăndița, fiica Ilinchii, asta era totul în lume pentru Ilinca, mama
... l plătea. Însă dacă domnul Spyros are glas frumos, tânărul străin e băiat foarte de duh. Pătrunzând în casa lui Popi, tocmai când norocul stă să zâmbească foarte de aproape cântărețului levantin, tânărul, arătând pe Spyros, exclamă viclean: Recunosc că acest înfocat regalist a fost mai tare ca mine! Levantinul e supralicitat, iar Popi e biruită de blufful politic... Pentru a-l convinge să-i închirieze glasul și ghitara, străinul mințise energic lui Spyros că persoana este și ea venizelistă. Fiindcă smirniotul pusese condiție din capul locului:Vreau să ... de motive ce au a figura într-o construcție artistică. Sub soarele amiezii... Marea Egee, cu albastrul ei violet și compact... se străduia să intre în cadrul unei cromolitografii. Orașul strălucea, alb, atât de alb încât părea că pozează la magnezium pentru un film fără sfârșit. Limpezimea fără seamăn a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul peisaj strălucea ca imaginea proaspătă a unui apțibild. Noaptea nu era decât o zi mai ușoară, mai pură, mai albastră, în care umbrele de cerneală ale ... ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... după dânsa. Dară ea, mai iute de picior, îl lăsă pe urmă și veni de se ascunse în culcușul ăsta. Iară pe mine mă trimise să-i caut inima, și să-i dau în mână pe hoțomana de căprioară. Pentru aceasta am venit la d-ta, și te rog să-mi dai ajutor ca să mă întorc cu ispravă bună. - Măi, da' calendroi mi-ai mai fost! Stăpânul tău, Mătăhuz împărat, mult trebuie să fi căutat până să găsească un pușchi ca tine... - De mine zi ce vei pofti, boierule; dară să nu cazi în ispită să te atingi de împăratul, stăpânul meu, că, uite, se face lucru dracului. - Nici că m-am gândit la una ca asta. Dară împăratul, vânătorul tău, să vie să-și caute căprioara. Și fiindcă vorba vorbă aduce, cotoșmanul și boierul stătură la taifas și se înțeleseră la cuvinte. Ei hotărâră ca să vie Mătăhuz împărat să dea ochi cu fata boierului. Întorcându-se cotoșmanul la stăpânul său, îi spuse cum a izbutit în solia lui și puseră la cale ... muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe lângă stăpânul său, și pe furiș îi dete ghiold și-i șopti la ureche ca ...