Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI NOU

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 906 pentru MAI NOU.

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... limbii cu totul mă desmântă... Cu toate aceste, răpit fiind cu nespusă poftă de a cânta ceva, am izvodit această poeticească alcătuire, sau mai bine zicând jucăreauă, vrând a forma ș-a introduce un gust nou de poesie romănească, apoi și ca prin acest feliu mai ușoare înainte deprinderi să se învețe tinerii cei de limbă iubitori a cerca și cele mai rădicate și mai ascunse desișuri a Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer și a lui Virghil!... Eu (spuind adevărul!) vrui să mă răpez într ... ca și pe la noi, adecă defăimați și de toți urgisiți, ce nu vor să păzească nice o rânduială sau să să îmbunătățeze cu năravuri mai polite sau să-și lumineze mintea cu învățături alese. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăliile de față, s-au întâmplat pe mine o nenorocire, că trecând un glonț de tun aproape, mi-au uscat un picior ș ... am născut, și mĂ car trăesc aici în prisos de toate, totuș', spre fericirea deplin patria-mi lipsește. Având aici vreme de ajuns, mă îndeletnicesc mai ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... din partea bărbatului, frică și supunere lașă din partea femeii. Margareta părăsește pe Gonea când vede că n-o mai bate... — „Nu mă mai bați, tăticule... nu mă mai bați!â€� suspină ea cu voce mustrătoare. Bătaia e oarecum simbolul virilității și al iubirii bărbatului, nu numai pentru Margareta, dar și pentru altă eroină ... de copleșitoare tristeță. Oameni, mediu, întâmplări, totul e de o tristeță cenușie, mohorâtă, definitivă. Și pesimismul acestui scriitor ia forma literară a celui mai navrant realism. Ce poate fi mai trist, de pildă, decât zbuciumul zadarnic al omului care-și dă seama deodată că îmbătrânește și își plânge viața dusă? Iar dl Rebreanu, în cele ... strică pagini întregi de descrieri sugestive și multe imagini în adevăr frumoase. De asemenea și comparațiile prea evocatoare în fiziologie nu ni se par potrivite, mai ales când sunt accentuate încă prin urâțenia cuvintelor: „capul i se înfierbântase ca un ibric în care clocotește cevaâ€�, „i se părea că ... acestea erau chiar necesare pentru natura subiectelor dlui Rebreanu; e vorba de acele cuvinte, destul de comune, care înjosesc o frază, care nu spun nimic nou ...

 

Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti

... o combinare fortunată libretul ce i se detese era tocmai acela al operei Lucia di Lammermoor , a cării muzică avînd-o scrisă de mai nainte, nu făcu decît o mică modificare unor părți melodice și o reprezintă cu un succes din cele mai mari. Scrise apoi, la 1840, pentru Teatrul operii comice, La fille du rĂ©giment , care, deși era compusă după gustul muzical al publicului francez, nu ... Donizetti în care el reuși a da melodii și armonii dupe gustul francez și care îl puse pe un picior egal cu cei mai celebri maeștri ai epocii. Mai scrise și alte opere pentru teatrele Parisului, dar nu de mare importanță. Întorcîndu-se în Italia, compuse la 1841 opera Maria Padilla , apoi la 1842 ... Chamounix pentru Teatrul imperial. Triumful acestei noi compozițiuni îi procură titlul și funcțiunea de compozitor de cameră al M.S. austriace, cu o recompensă din cele mai brilante. În timpul locuinței sale la Viena dete mai multe probe de eminentul său talent muzical, atît în muzica ecleziastică, cît și în cea teatrală. Însă o impulsiune fatală îl îndemnă a părăsi ... ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... întârziam bucuros la oglindă, unde îmi variam mereu pozele, printre care buza răsfrântă mi se părea un semn sigur de distincție. Îmi schimbam hainele de mai multe ori pe zi, mă pudram și dădeam chiar cu roșu. Mă comparam cu ceilalți studenți, mă găseam cel mai bine și, în dragoste, succesele mele mi se păreau indiscutabile. Totuși, până atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul ... tuturor trei se întregea o singură ființă nouă. Decât să aleg în parte, preferam jucăria întreagă. Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurându-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile ... scuzăm față de cineva!): “Mâine vei spune singură domnului S. de plimbarea noastră nocturnă. Astfel paralizezi orice aluzie răutăcioasă." În trenul care ne întorcea mai târziu acasă, amândoi, lângă fereastră, ne întreceam să prindem din fugă frunzele copacilor apropiați, cu exclamații, bucurii și regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... acel vârf de deal, el își clădi casa spre amintire de răsplata domnească; însă înre-o bună dimineață, părându-i-se moșia cam strâmtă, el mai înghiți o moșie răzășească de-alăturea, alungând pe toți răzeșii cu traista-n băț, iar pe cel mai colțos dintre dânșii îl liniști, spânzurându-l de un copac. De-atunci, de câte ori bătea cel mai mic vânt, hornurile casei sale șuierau așa de groaznic, încât păreau că se aud suspinuri și gemete de oameni; iar în timp de noapte, luna ... ciubote de iuft lungi pănă la genunchi și la brâu un cuțit și un corn de vânat, din care știa să scoată felurite sunete, și mai dulci și mai aspre. La masă el prânzea totdeauna împreună cu doisprezece ciraci ai săi, boieri mai mici de casa Baltagilor, toți buni de pahar și vânători de meserie. Ei asemine purtau mintene albe, însă de-o abÅ• mai proastă, și ciubote de iuft, cu talpa mai groasă. Când hatmanul Baltag suna din corn în zori de ziuă pe vârful dealului, cei doisprezece ciraci ieșeau grabnic în calea sa, cu durdele în ... ...

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

... ce ne promite direcțiunea d-lui Danterny. De vom judeca greutățile ce încercă aici, timpul nefavorabil al mergerii sale în Italia pentru recrutarea trupei, iar mai cu seamă lipsa de numerariu, ar trebui să ne facă mai indulgenți către dînsa și a ne mărgini în pretențiuni mai moderate pentru primul an de încercare. Cu toate acestea nu putem zice că trupa este rea, deși nu contăm într-însa talente superioare; însă găsim ... de va merge progresînd, va contribui mult la formarea gustului muzical al publicului nostru, care, învățînd a aprețui și a gusta mai bine muzica, va ști cînd să aprobeze și cînd nu; aplaudele nu vor mai fi prodigate tocmai la pasagele cele mai rău esecutate și chiar false, ca să nu mai dăm ocaziune impresarilor a ne taxa de ignoranță muzicală și de lipsă de gust și să scăpăm de îndrăzneața espresiune a streinului ... streinului că: I Valachi non connoscono niente di musica [2] . Sperăm că direcțiunea nu se va mărgini aci și credem că va păși la îmbunătățiri mai mari, ca defectele trecutului să nu se ...

 

Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin

... sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e mai femeie, cu atâta posedă mai mult acest caracter și deci cu atât e mai enigmatică, ori cu atâta e toate acestea, cu cât e mai femeie. 4. Este drept că femeia, prin natura ei mai afectivă, ar trebui să fie condamnată numai la efuziuni de sentiment (în voia cărora se lasă în adevăr unele scriitoare); dar nu-i mai puțin adevărat că în femeie există și o seculară rezervă înnăscută -- ca o adaptare la viața erotică -- rezervă care se generalizează în toată viața ei ... Pentru că la ele e senzația principală, nu forma și deci imaginația (adică chinul grozav al obsesiei imaginațiilor precise și odioase). 12. Unele femei iubesc mai mult bărbatul ori amantul, altele mai mult copiii. Tot așa și scriitorii: unii mai mult operele scrise, alții mai mult opera plănuită. 13. Există imagine mai încântătoare undeva pe planetă, în sistemul solar, în univers, decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, a lene ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți din mulțimea cu care a umplut Dumnezeu lumea. Ei, cu un chip mai deosebit și mai interesant, pot să spună adevăruri mărunte, fărămituri de adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul ... debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă, gazetă șcl. Se-nțelege că la micul debitant marfa este mai mult sau mai puțin trezită, câteodată mai bine păstrată, adesea cam stricată, dar totuși e o marfa destul de bună pentru mușteriul care la izvorul cel mare al bogăției nu putea ajunge ... exigent și mai caprițios cu cât e mai puțin deprins la gustul lucrului. Întrebați pe orice biet lipscan: o să vă spună daca pe cea mai pretențioasă aristocrată bătrână n-o împacă mai ușor decât pe o tânără mahalagioaică ageamie. Acesta este rolul teribil al mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și să vezi critică de amănunte! atât ... mai puțină pricepere, atât mai multă imperturbabilitate cu cât mai ...

 

Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul

... n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când ... ngustă făcând un labirint. Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar dezvăli secretul, Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! Din patru-n patru versuri, și plan, și ritmu-ți schimbă, Ca tot ce scrii să pară că-i scris în altă limbă. La ... el psalmodic versul silabele să-și joace, În fierbere de glasuri, ca apa la răstoace. Iar toată poezia cui sens ar vrea să-i cate Mai limpede să-i pară citită de-a-ndarate. De-o scrii să fie pleavă în spulberarea vremii, Au strigăt nou în plenul cinstitei Academii, Oricum ți-ai prinde gândul, pe zor sau pe-ndelete, Și-n orice danț retoric, tu nu uita, poete, Că vorba ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie ... nume, cum îi cunoștea din ochi sau din auzite, și-i înseamnă cu epitete ce sună din plin a neaoșă lovitură: Între ei mai era încă un curbet posomorât, Un Levidis Nikulaki, suflet scârnav și urât, Celălalt e Floreșteanul, viclean ademenitor, Ipocrit de cei de frunte și de țări ... un Marș pentru oastea națională atunci înființată: Slava strămoșilor vestiți În cale vă așteaptă, La rând, românilor, ieșiți! Mergeți pe calea dreaptă! Îl amintim aici mai cu deosebire pentru a semnala o ciudățenie a istoriei noastre literare. Acest marș al lui Iancu Văcărescu, atât de bine susținut ... vale... sau (tot în aceeași bucată): Încet, încet și luna, vremelnică stăpână, Se urcă pe orizont câmpiile albind, Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... a nu se stinge lumina, numără-mi banii.. . Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. — Ți-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule , n' auzi ? â ... încă arde, zise Levy. — Am spus, lumina între tine și mine — iată, zise, Ruben, ș-o răsturnă la pământ . Se stinse, numai sfeștila mai licărea. El își 'ntinse mânile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mână-și strânse brâul, cu ... Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai înainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot de ... și schiptru pentru mânile lui ca să judece asupra Israilului ca Samoil judecătorul ? Dar ai slăbit, tânărul meu amic, zise ea întristată privindu-1 din nou ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>