Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE PE
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1069 pentru MERGE PE.
... raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe drum, nu simțea decât zdruncinul calului, ce o sălta cu necontenire pe șea, și în cuget curat ar fi dat toți munții și toate frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă ... în mijlocul câinilor, de-ar fi râs toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ea se coborî de pe cal, și, ostenită, supărată, se așeză pe o laiță neînțelegând cum niște oameni binecrescuți ca Alexandru și Elena pot fi veseli de a se vedea în societatea cânilor, a ... oaie el avea câte o glumă sau câte o mustrare, după cum și ea stătea la muls. Apoi din cea din urmă doniță baciul cinsti pe musafiri. Alexandru și Elena băură cu o poftă nespusă, simțind că le merge
... ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt ... Ce caut eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic ascunsă Dorința în sufletul meu. Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbarețe valuri de râu, Ele-mi spun ce dorește-al meu suflet, Ce singură eu nu știu. Și flori și crenge și stele În ciuda ... m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n ... unul de altul Și surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm  astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ...................................................
... ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt ... Ce caut eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic ascunsă Dorința în sufletul meu. Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbarețe valuri de râu, Ele-mi spun ce dorește-al meu suflet, Ce singură eu nu știu. Și flori și crenge și stele În ciuda ... m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n ... unul de altul Și surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm  astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ...................................................
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, și iată văzu că vine pe apă un sicriaș smolit și încleit bine, și auzi un orăcăit de copil ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și, după ce făcu rugăciune ... băiatul rămase cam pe gânduri; și calul îi zise să bage mâna în urechea lui cea stângă și după ce băgă mâna scoase niște haine pe care le îmbrăcă, ciudindu-se că nu știa cum să le întrebuințeze; calul îl învăță, și apoi copilul încălecă pe dânsul și porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în ... grădină, văzând că și grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile și, după ce-și lăsă părul său de aur pe
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... duce veacuri multe, Și toată lumea-n ocean De tine o s-asculte." - "O, ești frumos, cum numa-n vis Un înger se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată; Străin la vorbă și la port, Lucești fără de viață, Căci eu sunt vie, tu ești mort, Și ochiul tău mă-ngheață." * Trecu o ... ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. O, vin', în părul tău bălai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri să răsai Mai mândră decât ele." - "O, ești frumos cum numa-n vis Un demon se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată! Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde." - "Dar ... nu-nțelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor, Și tu ești muritoare?" - "Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe - Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacă vrei cu crezământ Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se uscă, o luă în vârf de băț și plecă cu ... ajunse Păcală iar pe drumuri. Se duse și tot se duse mereu, de dimineață până la prânz și de la prânz până seara. Când era pe înserate, el se opri într-un sat de la marginea drumului și se uită împrejurul său, ca să-și găsească vreo casă la care să ... Doamne ferește ce!... Nu! ci fiindcă vornicul era cel mai de frunte om din sat și nu putea să-l primească la casa ei ca pe orișicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putuse să vie, ci le făcea cinstea acum, mai pe seară. Alt nimic nu era la mijloc, Doamne ferește! Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos și rumen de-ți poc- nea șoricul în ... ...
Alexandru Macedonski - Geniurilor
... ca să zboare cu aripi de ceară Și lesne le-nmoaie lumina solară Spre soare-nainte de-a face un pas! Audacie mare pe dânșii-i domnește Când micul lor suflet amar vă hulește!... Triumful lor însă e-n veci momentan! Byron n-a fost oare, chiar ... vadă Că luptă în van! O! Geniuri! vouă această cântare Închin, căci voi singuri fuserăți în stare Invidia oarbă a nesocoti, Urmând înainte pe calea frumoasă Atâta de dulce ș-atât de spinoasă Ce-atâția cutează a disprețui! Și ție, junime, în care străluce Scânteia cea sacră ... compacți într-o turmă Cu sufletul mic! Derâdă! derâdă! ființele brute Și geniul vostru ș-a voastră virtute!... Voi mergeți-nainte!... Lăsați-i pe
... gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată A osândit ... n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și ... nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute fără seamă. Albastra noapte-a primăverii I-arată însă chipul drag ... se reverse!" Tăcut-a sfânta... În uimire Tăcea și adunarea toată; Scânteia de milostivire Parcă-a atins cumplita gloată. . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar iată, pe ...
... Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai ... e și n-a fost încă, Și întreaga ei făptură un parfum de trandafir. A turbanului mătase diamante o-nstelează, Și pe el mărgăritare șerpuiesc. Al ei picior Pare-abia că se atinge de al Indiei covor Ce în cale i s-așterne și pe care se așează. Pregătiți-vă arcușul și viorile-nstrunați! Zice atuncea mândrul agă. Și ghiaurii într-o clipă Plâng pe coarde-a lor durere, și și-o strigă și și-o țipă, Mângâierea e în lacrimi; sunt de ceruri inspirați, Spun că-n ... ...
... Și ursiți cu ochi de foc. Cum bătu vântul de seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau ... tu cele umbre mute? Parcă vor să ne sărute. Vezi cum brațele-și întind? Parcă vor să ne cuprind! N-au sfârșit bietele fete, Și pe frunte și pe plete Nu știu cine le-a furat Câte-un dulce sărutat! * Cele fete, la fântână, De-atunci nu mai spală lână; Căci în ... acum. Acum știu ce fel s-aruncă În dușmani glonții din luncă, Ș-ades ele au văzut Ce-i fuga de arnăut, Că de când pe frunți, pe plete, Au simțit mândrele fete Câte-un dulce sărutat, Ele-n codri au urmat Doi voinici cu sprânceni late, Cu fețe de vânt pișcate Și ... vedea în fața apei chipurile bărbaților de care au să aibă parte; altele își leagă ochii în noaptea ajunului Bobotezei și merg de pun mâna pe ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în ... prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s ... jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca două movile. Deci învingând Dragoș, la temniță merge Cu dor ca să strângă pe Dochia-n brațe; Dar strașnica poartă se deschide-n pripă Și iese fantoma lui Vronța păgânul. A lui cătătură, ca cometul noaptea, Platoșa ...