Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE NIMIC
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 623 pentru OM DE NIMIC.
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... fi putut să dau însumi pentru amorul văduvei unui erou, care a murit pe cîmpul de onoare? Nimic, negreșit, decît o inimă zdrobită de suferințe, o față pălită de vîntul pasiunilor, și un nume de aventurier. O nu! Acesta este un vis pe care trebuie să-l uit. Emoțiunea ce-mi cauzase liniile scrise de bela Amelia mă făcu să caz în delir. Un frig omorîtor îmi coprinse tot corpul și făcu să-mi tremure toate fibrele. Sărutai scrisoarea și ... și părea că amerință să distrugă omenirea întreagă cu brațele sale cele uscate și reci. Cîte mume nu vor fi plîngînd pe fiii lor îngropați de vii în suteranele acelui oribil turn!… Cîte amante și soții nu vor fi suspinînd dezolate de lipsa obiectelor amoarei lor!… Dar acei nefericiți, pe care aspra tiranie i-a despărțit de ființele ce iubeau, ce vor fi făcînd ei în acele grozave morminte, lipsiți de libertate, departe de patria și ființele amate de dînșii, torturați fizicește prin foame iar moralicește prin sentințele de moarte ce atîrnă asupra capetelor lor? O! țară a tiraniei, a spoliațiunei și a mizeriei! pămînt de
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
... încetat. II - Țărână Țărână — suntem toți țărână, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, în veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate ... În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit. VIII - Eram Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinerețe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorință, Era o lege-a mea voință; Râdeam de orice dușmănie... Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat. Eram puternic împărat. IX - N-am în ceruri N-am în ceruri nici o stea... Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice ... care-i vezi în slăvi Adăpați sunt cu otrăvi; Cei trăiți în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împărați Sunt de chinuri zbuciumați E orice zădărnicie. Vai, născut ești să trăiești, Nencetat să pătimești Fii frumos, fii sănătos, Ești de-același vierme ros; Traiul crud și nempăcat Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ți dă pace ...
... în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate țările și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoață soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă și încă jumătate din împărăția lui, iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul. Mulți voinici se potricăliseră semețindu-se cu ușurință că va scoate la capăt o asemenea însărcinare ... și se rupseră săbiile; în suliți se loviră ce se loviră și se rupseră sulițile; apoi se luară la luptă: se zguduiau unul pre altul de se cutremura pământul; și strânse zmeul pe Greuceanu o dată, dară acesta, băgând de seamă ce are de gând zmeul, se umflă și se încordă în vine și nu păți nimic, apoi Greuceanu strânse o dată pe zmeu, tocmai când el nu se aștepta, de-i pârâi oasele. Așa luptă nici că s-a mai văzut. Și se luptară, și se luptară, până ce ajunse vremea la nămiezi ... se legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și văzându-l, zmeul îi zise: - Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc ...
... fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută și doresc ... când jocul se sparge, Marta pleacă spre casă. Unii merg într-o parte, alții într-alta. Toderică merge cu Marta până la răspântie, îi dorește de bine, apoi cotește la stânga și o lasă să meargă cu ceilalți mai departe. Până acasă ea merge însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până aci merge ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... adică distrugerii totale. Icoanei totale a distrugerii, singure imaginile amorului, antidotul morții, îi pot ține piept. Fără îndoială, manejele rafinate dintr-un roman de Bourget au aceeași încheiere ca un anumit capitol din Descendența omului de Darwin. Totuși, oricât te-ai amărî constatând că oamenii sunt gorile stupide, oricât te-ai dezgusta de om comparându-l cu strămoșul pitecantrop, oricât agerimea ta de observator te face să descoperi, în stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită altă celulă. Așa se face că, din cele două sute zece maxime ale dlui Ibrăileanu optzeci și ... și magistral inspirator de donjuanism. Este foarte probabil că citind: Fată, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de atunci, o iubești toată viața, un tânăr de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... călători mai bine. Și iacă,-o minune! ce zărește! O asìnă despre mâna dreaptă Grăind cătră dânsul omenește: ,,Sân Spiridoane, dar ian' așteaptă!... Și de voiești a merge mai tare, Nu-întreba nimic, ci sui călare!... Ă�sina lui VĂ¡lam sunt eu, care Pentrucă potignind odinioară, Îngerului ferii din cărare (Ai auzit povestea mea doară?), Rămăsăi pănă ... aprinse, Iacă zece mii de turci să scoală Și lovesc pe munteni cu năvală. Iară logofătul cu sumeață Sprânceană lăpădând fățărie: ,,Nu-ți fie (zise) de mir, nici greață, O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii cei blânzi pe lup împresoară!... Sosit-au de tine hotărâtă Vreme,-în care tu de voie bună Vruși să te-închini la poarta mărită!... Tinerii tăi încă-s de-împreună Gata-a merge departe de-acasă, Nice-acum de patrie le pasă!..." Stete vodă cu mintea-îndoită De-are-în pieptul vânzariu să împlânte Fierrul, dar socotind ovilită Izbândă, ca singur să să-încrunte Însuș' cu el, hotărî să-l lasă Spre-altă ... În turcime, trupuri polignește, Rânduri întregi prăvale ș-oboară, Taie, surpă, dar mai mult stropșește, Ș-altă nu vezi făr' trupuri tăiate Zăcând în bălți de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... din rea pizmă, la judecată m-au tras, Ș-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe poduri am rămas!.. Copilașii plâng de foame... SBIEREA Copilașii!... Vrea să zică Tu ești un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică, Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii! Un neam de netoți... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii! TĂNASE (așezându-se) Of, of, of!... Și tu, jupâne, o să dai ... Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are, Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea, De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea... (Numără: "unu..., cinci..., opt...") Douăzeci, și toți cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească Cum se dezmierdau, sărmanii, în salba sărbătorească, Pe-un ... lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... o jucărie pentru mințile lor! Fie, Că știința-i vastă, însă ei în degetul cel mic O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic Lucru ne-nțeles de dânșii; toate, toate-s bagatele: Știu de-a rostul pe Sofocle, tot așa pe-Aristotele; Fiecare dintre dânșii, chiar pe când era copil, Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu ... doua întrebare Am văzut pe loc că dânsul logică firească n-are, Nu cunoaște nici sintaxa, nici grămatica, în fine, N-a vorbit nimic pe cale și nimic n-a răspuns bine! Nici măria-ta-ntrebarea bine detot nu i-ai pus, Dar, apoi, dânsul răspunse cât se poate de confuz! La-ntrebarea cea de-a treia, am văzut că el vorbește Lucruri nemaipomenite, simplamente buiguiește. Noi după-atâta știință și de-nvățătură-amar, N-am citit că să se poată mulge și berbecii chiar! Regele uimit întreabă: Cum? Dar vâjul a vorbit Foarte bine ... Vorbe, nonsensuri ca astea, a le tălmăci să știe! Sfetnicii, sărmani-acuma înghițeau la boroboți: Au intrat, precum se vede, într-un corn de capră toți! Doamne-acum! nimic
... brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ... și n-ar fi vrut să deie față cu dânsa, pentru ca nu cumva să-l împingă păcatul să-i arate că poate voi, dacă
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă ... lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri liniștit, cu ochii mari deschiși spre zarea de lună ce începea să rumenească cerul. Dar, în liniștea aceea nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi ...
Ștefan Octavian Iosif - Excelsior! (Iosif-Anghel)
... Ştefan Octavian Iosif - Excelsior! (Iosif-Anghel) Excelsior! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cunosc atâți netrebnici care zic: „Să nu pui preț pe anii care zboară!â€� Ei nu pricep că ... oară. Sub care formă viața-o să te cheme Ca s-o trăiești din nou în altă vreme, Tu nici nu poți măcar să bănuiești... De-aceea mergi și luptă înainte, Ca dincolo, de-ți vei aduce-aminte De viața ta de