Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STEA DE MARE
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1020 pentru STEA DE MARE.
... Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și ... scrâșnea pe hârtia vânătă și grunzuroasă ori suna izbită de călămările pline c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic și legat în pergament; îl aruncă cu nemulțumire peste o claie de cărți și-și netezi barba cu expresia unei profunde neîndestulări cu sine însuși. Moș Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrie rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... urmă Că vodă cu războiu nu să-îmbie, Ci din ascunsuri ieșind, o turmă După-alta-i pierde cu viclenie. Deci hotărî, ferind locuri strâmte, De-aci să nu mai meargă nainte, Ci întracelaș loc să tăbăreze, Păn' muntenii sâliți de nevoie, Sau la război ar vrea să cuteze, Sau venind înșiș' de bună voie Și cerând de greșeli iertăciune, Pe sine și țara-și vor supune. Rânduindu-și o tabără mare, Oștile toate la sine trase, Iar' la București înștiințare Cu solii credințare trimeasă Cumcă el vra pe țară să ierte Și numa pe domnul rău ... de-acie Rapede pleacă pe drum nainte, Multe cu sine-învârtind în minte. Iară când fu cătră prânzul mare, Oblicește venind de departe O grămadă de păgâni călare, Și fiindcă-alerga tare foarte, Abia cum s-o facă socotește, Călărimea iacă și sosește. El deacă vede că sunt aproape, Tocma-în ... vitejește, Cât din doaozăci care fusese, Abia doi scăpară-în tufe dese. [11] Argineanul atunci să pogoară Și luând arma celui pe care Întii biruisă, de pe-odoară Și veșmânt că-au fost de viță ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic. La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată și dărâmată ... trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră , pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut niște pui de cucuveică care avea cuibul sub streașina casei boierești. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete ... sat aveam câțiva amici țărani, unul Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care avea pe casă un cuib de cocostârci, păsări pe care le vedeam întâia dată și care produseseră asupra mea o mare ...
... Alexandru Vlahuţă - No. 6 No. 6 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 62, 25 august 1891 Baraboi se ia de gînduri: Iarăși a rămas la os, Cîte s-a-ncercat să facă, Toate i-au ieșit pe dos. "Bre, ce zodie ... Și sunt tot nepricopsit !... Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea s-au trecut. Pentru viitor e vorba Să vedem ce-i de făcut... Iat-un plan care-mi surîde: Am să dau în țară zvon Că m-am hotărît, la toamnă, Să deschid un «pension» !" Baraboi ... fie Pentru toți gheșefturi mari; Fiecare, ca la teatru, Își ia rolul cuvenit: La-nceput sunt toți tovarăși... Planu-i foarte nemerit ! Sunt cinci ani de-atunci. În curtea Unei case mari, roiesc Cîrduri de copii zburdalnici... Zgomotele se-ntețesc. Directorul stă la pîndă Și cînd larma e mai mare, Iată-l, fioros și aprig, În mijlocul lor apare. Sombru, cu carnetu-n mînă, Scrie șaptezeci din ei; Apoi cheamă bucătarul: "Mîni postesc acești mișei ... a doua zi, firește, Bucătaru-i pus la cale, La copii să dea mîncare Într-ascuns... dar pe parale. Astfel mai pe toată ziua Șaptezeci ...
Alexandru Vlahuță - În amurg...
... Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină ... cărare? Unde-s acele limanuri sfinte Chinul amarnic să mi-l omoare?... Mai înainte! Mai înainte! Îl cheamă glasuri amăgitoare; Și omul trece pe-ntinsa mare Cu valuri răpezi și ape-adânci, Călător, veșnic în nerăbdare, Împins de vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă și să-l îngroape, Se uită-n urmă, și ...
... Mihai Eminescu - Cine-i%3F Cine-i? de Mihai Eminescu Norul țipă, dunii latră, Marea se zvârcole-n veci, Prin scheletele de piatră, Ce-n natura cea maratră, Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel izbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri  Al serafilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blond, Iar în ochiu-i, vagabund, Vezi lumina matinală  Stele-albastre fără fund. Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel ... Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri De pământul eternel? Cine-i zâna fără nume Ce privește tot în veci, Printre stânci de pietre seci, Cum se scutură de spume Ale mărei unde reci? Ea privește ca o lună Dintr-un nor de
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și ... vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechi, Unde-isvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită, Plini de ... i deschide, Cea uscată ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere  Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină ... jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea de cucoș  ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea; Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie ...  ,,Fugi sau mori tu, ticăloase!" Făt-Frumos gâtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde:  Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu  Diferența prea e mare ...
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... la cazarma vânătorilor. - Ce amănunte, domnule? De unde știi și amănuntele? - Ce-ți pasă? Și, zicând acestea, bravul meu aleargă la telefon. Mă ridic înecat de vestea războiului... am nevoie să mă mișc, nu mai pot sta locului. La câțiva pași, un grup
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea
... cu flori împodobită: De-ar fi ca azi și mâine, aș vrea să mai trăiesc! ..................................... Mai ții acum tu minte, câți ani de-atunci trecură, De când noi în grădină la tata ne jucam? Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cât e de când de ruje cunună îți făceam! Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră, Ce de ființe drage pământul ne-a-nghițit! Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit! De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate Mai mult decât atâtea ruine să călcăm, Și nu crez cum că crime, vânzări ... și moarte Mai mari pot fi în lume decât în care stăm! Moneda și femeia pe oameni cârmuiește, Săracul și cinstitul e-n veci gonit de ei; Și muma-și vinde fiii când preț mai bun găsește Și fiii-și vând chiar țara, părinți și Dumnezei! Virtutea stă în aur și ... Frumos patriotismu când poate da folos, Iubirea speculare, poetul jucărie, Știința e o vorbă, săracu ticălos! Aceasta este lumea, prietină iubită, Aceasta este viața ce de ...
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil Un articol regretabil de Ion Luca Caragiale Amicul meu, d. C.R.-Motru, în tribuna noastră literară de ieri, sub titlul Un articol regretabil, a criticat tendința unor scriitori ai noștri cari, în lipsă de talent măcar mediocru, caută să facă senzație cu subiecte abracadabrante și mirobolante, atroci pe cât de revoltătoare, bizare pe cât de stranii, cum ar zice un alt amic al meu, d. Gion. D. Motru crede că un articol, o schiță, o nuvelă, nuveletă, nuvelică, fantazie sau ... pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune și altă dată, de intenție, de tendență, de teză, de morală, de Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva ... “Nu siliți natura, a zis fabulistul; veți fi neplăcuți cu talentul, cu talentul cu care nu sunteți născuți.â€� Și atât e de ...