Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE LOC DE
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 466 pentru TINE LOC DE.
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s'o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ... sfială de loc ? Ai mai avut și noroc să 'nveți ceva buche ? Știi să porți condeiul ? (gramatica nu-i lipsă !) știi să le torni cât de groase pe nerăsuflate ? - atunci ți-a pus Dumnezeu mâna'n cap... Te arăți îndrăzneț mulțimii ! o iei de sus și repede; cu cât te-o înțelege mai puțin, cu atât o să te crează mai procopsit, și apoi, învârtește-o, răsucește-o, amețește ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns ... plecă ochii în jos și-și scutură mîinile. — Ce faci aici, surată? o întrebai eu, și mi se bătu inima. Genile i se lipiră de frunte. Ce ochi mari și albaștri, ca două flori de cicoare ! — Îngrijesc alde părinți... răspunse ea arătîndu-mi două cruci vechi de lemn. — Aci odihnesc? — Aci; și le-am pus la cap doi vișini, și amîndoi înfloresc, dar se scutură și roade nu fac. "Amîndoi ... pe nimeni de îngrijit? Dăstul, avea dăstul... pe cin' să mai îngrijească? Aș vrut s-o văz, s-o întreb cine e. Mormintele sînt așa de triste fără cîntecul ei subțirel... Mi se păru, sau crucile se mișcaseră din ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... ca oamenii, ci primim viața în cel dintâi moment și vedem cu extaz întâia rază a luminii, ce ne încălzește și săvârșește pe loc întregimea creaÂturii noastre. Așa gândeam în cel dintâi moment al tinereții, legănat de iluzii încântătoare, dar vai! trăind m-am încredințat cât de amar m-am înșelat. Experiența mi-a dovedit că și în viața noastră sunt laÂcrimi de dureri, că și zborul nostru îl urmărește fantoma morții fără timp și că ne prigonesc dușmani aprigi și neîndurați. Din 500 de oușoare, depuse de frageda noastră mamă, cel dintâi a fost al meu, care plutea pe suprafața apei, și abia ce îl atinse aerul cald și uscat ... la mine, având a-ți da câteva povețe, ce ne dictează natura din neam în neam. În curând m-am simțit în putere de a întreprinde zborul, dar mai întâi mi-am cercat aripile și, întinzându-le, începui a bâzâi cu ele atât de armonios, că singur rămăsei încântat. Bzzz... în felurite tonuri muzicale, zbârnâiam cu o inspirație poetică, înceÂpând întâi imnul de fală al creatorului lumii. Nu știu, dacă eu am împrumutat ideea din oratoriul lui Haydn4, sau Haydn ...
... înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea a se strica de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în acea clipă de strașnică emoție am simțit o nespusă bucurie, văzând că ursul s-a prefăcut în veveriță. În acealși moment sosiră și haitașii și goana ... urși care în timp de vro trei oare au stat ca o amenințare asupra capului meu, îmi reveni, ca după orice primejdie trecută, curajul la loc, ba încă îmi reveni mai mare ca și când m-aș fi luptat cu fiarăle și le-aș fi răpus. Apoi, pentru a nu ... scaparat nemernicul, ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie ... mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc. Așa s-a întâmplat și cu amintirea lui. Afară de nevastă-sa și de mine, poate nu mai e nimeni care să i-o păstreze". "Gogu Nicolau era șef ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferență, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur ― Sionul ruinat ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o ... templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om mort... Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... erudiție a acestui dascal. — Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe. O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își ... vrei să mă necinstesc, să învăț buchile tale! Dar să crăpi macar, nu le voi învăța! Las-că te-oi juca eu! N-am trebuință de tine ca să-mi învăț limba mea! Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare, purure deschisă, în coridor. Ajutat de o slugă, i-am făcut inventariul, și pintre mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile ... Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile Domnului nostru, în versuri. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de la Moscva. Talmudul jidovesc. MANUSCRISE: Letopisețul lui Nicolai Costin. Cavalerii Lebedei (romanț
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... și frumos mai are, ce dulce căutătură! Când se uită cu ochii la tine, parcă te frige în inimă. — Așa este, însă nu știu de ce de o bucată
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... Nicolae Filimon - Jocul bănăţean Jocul bănățean de Nicolae Filimon Văzut-ați Banatul, astă țară românească dincolo de Carpați, unde totul în natură respiră poezie, amoare, patriotism? Aci munții caprițioși ce străbat toată țara se încolăcesc în formă de ghirlande rotunde, lăsînd loc în mijlocul lor la văile cele mai încîntătoare; aci, la umbra unui pom, pe marginea unei fîntîne, vezi un june român înalt, spătos, cu fruntea ... multă stăruință, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naționalitatea și patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci o luptă continuă, un răzbel de toate zilele. Junimea țărană, veselă și viguroasă, pură de orice corupțiune, își uită într-un moment nevoile și păsurile sale și devine poetă, inspirată numai de simțimentele inimei sale. Pe vîrful unui deal, în mijlocul unei dumbrăvi verzi, aproape de obiectul inimei sale, junele transilvan învîrtește vestitul joc bănățean numit bănățeanca . Dar figurile acestui joc nu sunt izolate, nici nevariate, căci românul nu iubește monotonia ... și-a aflat un ecou; el o blestemă, însă surîzînd: Bată-mi-te, leleo, bată, Inima mea cea stricată, Bată-te, leleo, pre tine, Cele 40 de zile, Ce-am postit pentru ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de mine, zise el și se uita în altă parte, crezând că râde de el pentru că venise la târg numai cu un ou. - Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două ... își căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân și plecă să-și cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei vieți intelectuale naționale care, cât de cât și cât mai iute, să înceapă a lua loc în tabloul european. Însă Grigore Alexandrescu se deosebește și ne interesează prin aceea că spiritul său se silește a fi critic. În prefața ... subțire, cu chip frumos. Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse Zicând: «Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimesc. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel