Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREBUI
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 937 pentru TREBUI.
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...
Alexei Mateevici - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...
Anton Cehov - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel) Nicolae Iorga de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 18—19—20, mai-iunie-iulie 1911, p. 389—394. Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor. Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui. Azi e concret, peste haina lutului, înveștmîntă ca noi toți, un sacou ori redingotă în zile de sărbătoare, poartă pe genialu-i occiput o panama sau un sombrero. Cînd însă toate acestea vor deveni inutile și vestmîntul de ștofă va dispărea împreună cu cel de lut și de celule, atunci numai se va reîntoarce și va răsări pretutindeni, la capătul tuturor răscrucilor, de unde pornesc cărările, ca supraomenescul Bosco, care era semnalat deodată la cele patruzeci de bariere ale unui tîrg. Legendara figură a lui va reveni nălucitoare din paginile tuturor cărților și manuscriselor, din infoliile tuturor jurnalelor de pretutindeni și de peste tot locul. Amintindu-se figura lui și cercetîndu-i-se opera, ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... fiecare ediție nouă. La noi s-a întâmplat pe dos. Urmașii lui Eminescu i-au încurcat toată opera, așa încât criticii viitorului vor trebui s-o descurce din nou, ca să arate generațiilor care vin pe Eminescu așa cum a fost . * Partidul Conservator vrea să ridice un ... Amintirile dlui Vlahuță sau chiar propriile mărturisiri ale poetului: „Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moralicește și că mi-ar trebui un lung repaos, ca să-mi vin în fire. Și cu toate astea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l ... Lăsați-l să se odihnească așa cum a trăit: solitar și departe, ca luceafărul. Căci dacă s-ar scula din mormânt, Eminescu ar trebui
Ioan Slavici - Popa Tanda Popa Tanda de Ioan Slavici 1874 I Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău ! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni. Pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! Este om bun; a învățat multă carte și cântă mai frumos decât chiar și răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! și totdeauna vorbește drept și cumpănit, ca și când ar citi din carte. Și harnic și grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. ...
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... clasice, atât de cunoscător și, prin urmare, de pretențios în materie... Iată. * Preastimată doamnă, nu toate mamele sunt devotate cum sunteți dv., ceea ce ar trebui să le fie tot ce e mai sacru. Și eu sunt tată de familie, vă-nțeleg și vă admir. De aceea, în interesul scumpei dv ...
Ion Luca Caragiale - Două note
Ion Luca Caragiale - Două note Două note de Ion Luca Caragiale În Note și schițe, 1892, pag.27. Nu se cunoaște un alt text anterior. Reprodus în Momente, schițe, amintiri, 1908. Am de mult intenÈ›ia să dau publicului o sumă de note asupra vieÈ›ii lui Eminescu - fiindcă inexactităÈ›ile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă È™i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele: Cu toată inegalitatea temperamentului său, Eminescu avea două coarte totdeauna egal de întinse: vecinic înamorat È™i vecinic avînd nevoie de bani - se putea altfel? È™i poet, È™i sărac... Vecinic visa niÈ™te „mîini subÈ›iri È™i reciâ€�, vecinic vîna un cămătar care să-i cumpere pe nimic leafa - nainte cu cîteva luni. AÈ™a, odată, ca întotdeauna, înamorat È™i fără nici un ban, ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la "Grand HĂ´tel Victoria Românăâ€� în centrul ...
Ion Luca Caragiale - Ion... Ion... de Ion Luca Caragiale Pe un zăduf de nămiez, la un han, cum erau în vremuri hanurile, a poposit un flăcău, drumeț sărac, ostenit și prăfuit. Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță, la un colț de masă subt umbrar, unde ospătau călători mulți, care treceau unii la deal și alții la vale; și a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine, brânză și o bărdacă de vin mai ieftior. Stând așa la un loc cu atâția inși, l-au întrebat unul și altul: cum îl cheamă, dincotro vine, încotro se duce, cu ce rost și daraveri, dacă are părinți și rude; în sfârșit, cum fac toți drumeții când se întâlnesc care de pe unde. El le-a răspuns bucuros... că pe el îl cheamă Ion; că mai are o soră gemenă, cu care de mititel nu s-a putut împăca; iar părinții, văzându-i că necontenit se ceartă, și, cu cât cresc, din ce în ce mai rău se ocărăsc ...