Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URMEAZĂ
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1537 pentru URMEAZĂ.
Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...
Emil Gârleanu - Căprioara Căprioara de Emil Gârleanu Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschide ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri ...
Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă , zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de- ...
Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...
Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ...
George Coșbuc - Cântecul fusului
... Și roata umblă des, Și roata morii cântă Cuvinte cu-nțeles. Ea cântă înainte; Cânt și eu după ea Moraru-și face cruce Privind în urma mea. Și-am mers pe malul apei, În valuri să-mi îngrop Și cântecul, și-amarul Dar a-nceput un plop Să cânte ...
George Coşbuc - Carol IX Carol IX de George Coșbuc La Saint-Germain de mult s-a dat Signal, că s-a deschis de-acum mormântul. În sânge Noaptea și-a scăldat vestmântul, Să-l pue giulgiu pe morți. Și spintecat De plumbi, gemea Parisul, cum în sânge Un laș rănit să-ntinde și să strânge Cu răgnet svârcolind mișelu-i trup, Când dinții lui cei plini de spumă rup Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol în Toullerii cânța-n vioară Încet și plângător, un cald suspin Ca ruga unei mame la mormântul Copiilor. Simfonic sună cântul; Iar ochii lui zîmbesc de-un cald fior, Dar tot mai mult își pierd seninul lor Strîngând în ei furtuna. Sarcastic coardele vibrând Sub mâna cea cu joc îndemânatic Gemeau acum scârbos, urlau sălbatic, Și-artistul lor urla și ci, rîzând — „S-aduci pe Enric!â€� strigă el și lasă Vioara lângă el pe-un colț de masă, „Pe Enric, mai curând! Nu pot cânta!â€� Plimbându-se grăbit, el aștepta. Și-n urmă vine Enric. „Ce-i asta, Sir? Aud de- ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbați cu ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la ...
George Coşbuc - Dorobanţul Dorobanțul de George Coșbuc Publicată în Albina , 1900, nr. 1 (1 oct.) Strecurați prin plumbi și săbii, dorobanții drum deschid. Inimoși s-azvârl prin șanțuri și de-a valma sar pe zid. Și era prin șanț pierire și văzduhul tremura, Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. Tropot de picioare multe, fum și abur ca-ntr-un iad, Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă și cad. Dar roiau mereu flăcăii răsăriți ca din pământ, Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt. Unul singur în roirea de viteji, un dorobanț, Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit și el din șanț. Cei sosiți, cu scări, în juru-i își făceau în grabă rost Și treceau, urmându-i alții, iar el tot pe unde-a fost. Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt, Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos și nalt. Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui, Dă de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui? El abia-și întoarce capul. N-am putere să mă urc. Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc! Ții la ...
... al tău glas El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun, N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui șoim ușor Ca să-ți împuște șoimu-n zbor; Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt Ardun al ...