Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VECHI

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 908 pentru VECHI.

Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu)

Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu) Revederea de Alexandru Sihleanu 1854 Informații despre această ediție Frumose locuri, verde câmpie, Unde junețea mi-am petrecut, Iacă vin astăzi cu bucurie, Să vă văd iarăși, să vă salut. Câte plăcute, dulci suvenire, Simț că 'n suflet mi se deștept? Aci mii inimi cu fericire Bat pentru mine și mă-aștept. Vechii tovarăși de tinerețe Alerg spre mine, se 'nveselesc; A lor vedere, a lor blândețe Bătrânu-mi suflet întineresc. Iacă gârlița cu tainici șoapte, Iacă părîul, lin, călător, Pre-a cărui maluri eu, zi și noapte, Făceam dulci visuri de viitor. Iacă pădurea misteriosă, În sînul cărei m'afundam, Și a filomelei voce duioasă, Plin de uimire, tot ascultam. Iacă și dealul și vălcelușa, Unde eu liber, rangul uitând, Goneam oița și vițelușa, Cu ciobănașii doina cântând. O, ce ferice e omul, care, Fugind de al lumii sgomot, dureri, Vine de cată a sa scăpare Într'a naturei simple plăceri! Acolo viața pacinică, lină, Curge ca unda de la izvor; Ziua e dulce, noaptea senină, Omul e vesel și

 

Alexandru Vlahuță - În fericire

Alexandru Vlahuţă - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale,       Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale,       Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate       A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate       Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine,       Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine,       Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte       În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte,       De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate,       Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate,       Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune       Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune       Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire       Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire       Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine,       Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine,       Cum mă ...

 

Alexandru Vlahuță - În zile grele

Alexandru Vlahuţă - În zile grele În zile grele de Alexandru Vlahuță Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei, Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu... Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu, Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei. Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară Întunecate oarde, ca norii de lăcuste. Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de lanuri arse, de sate pustiite, Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind, Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind, Cum trec, mânați în cârduri, ca turmele de vite, Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și fete, Și carele-ncărcate cu bogăția țării, Și-n urmă, cât bat ochii, în limpezișul zării, Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete... Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele; Și văd cum calcă lifta pământul țării mele, Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul: Să nu mai știu nimica de cei rămași acasă, Decât că e vrăjmașul stăpân pe soarta lor... Gândindu-mă la dânșii, muncit de ...

 

Alexandru Vlahuță - Țara de pripas

... Alexandru Vlahuţă - Ţara de pripas Țara de pripas de Alexandru Vlahuță Un vechi tolbaș de vorbe late, Om norocos din cale-afară, S-a pomenit pe neașteptate Stăpân peste întreaga țară. Din ea-și făcu o ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F

... imitând mărgăritarul. Luna, cu nespusu-i farmec și cu veșnica-i văpaie... Peste noaptea ta bocește cântecul de cucuvaie. Când din luptele vieții, ca un vechi oștean, trudită, Ai rămas cu fruntea ninsă și cu fața ciocârtită, Ce mai cați cu ochii galeși la copacii triști și goi, Și oftezi, dând ...

 

Alexandru Vlahuță - Delendum

... goale Ș-ați umplut, cu chiuita, de cerneal-atâtea coale, Pentru c-ați scâncit la lună, ca toți barzii răsuflați, Un amor străin, și patimi vechi, ce nu le-nțelegeați; Credeți că-i de-ajuns ca lumea să vă dea-n genunchi uimită Și în veci a ei uitare ...

 

Alexandru Vlahuță - Dreptate

Alexandru Vlahuţă - Dreptate Dreptate de Alexandru Vlahuță Sfânt lăcașul de la Putna mândru strălucește-n soare, Glasuri de argint răvarsă clopotele slăvitoare, Străduind credința veche din mormânt s-o mai învie. Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie!... Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun; Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun. Ci aude Ștefan Sfântul, lângă spada lui culcat, Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat; Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit, Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit: Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte, Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte... Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i? Cine-n pace duce greul bogăției și luminei, Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume E săracul. El palate și biserici și podoabe Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe. El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul. Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul ...

 

Alexandru Vlahuță - Eternul cântec

... Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și ...

 

Alexandru Vlahuță - Inter arma...

Alexandru Vlahuţă - Inter arma... Inter arma... de Alexandru Vlahuță Publicată în Sămănătorul , an V, nr. 9, 26 februarie 1906 Sta Poezia-n sfînta ei cetate, Pe-un vîrf de munte, stelelor vecină. Porneau de-acolo cîntece curate, Un pic de cer, un tremur de lumină, Pe sufletul întunecat de ură Al bietei noastre lumi, de patimi plină. Și cîntecul zbura din gură-n gură, Și omul se simțea mai bine cîntîndu-l... Deodată toți să murmure-ncepură: "De ce nu se coboară și ea-n rîndul Mulțimii ce de veacuri o ascultă? Prea șade-n slăvi, prea sus ne cheamă gîndul..." Răcni un critic: "Asta-i o insultă !" Și-atunci Prostia zise Răutății: "Tu arme ai, eu am oștire multă, S-acea prieten-a singurătății Va trebui să ni se-nchine nouă !..." Cu urlete, la porțile cetății. S-au năpustit puterile-amîndouă. Tac vechile cîntări înfricoșate, — Mulțimea cere-o poezie nouă... Tu dormi, senino,-n veșnica-ți

 

Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea

Alexandru Vlahuţă - Luna şi noaptea Luna și noaptea de Alexandru Vlahuță Luna Noapte, tu ești sclava neagră a veciei, iară eu Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte, sunt a ta regină. Noaptea Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă. Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta, Lună, sunt regina

 

Alexandru Vlahuță - No. 1

... rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>