Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN TIMPUL ZILEI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 109 pentru ÎN TIMPUL ZILEI.

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... peste munții Dornei. Sub cuvânt că făceau comerț de cherestele, ei începură a stoarce munca locuitorilor în modul cel mai răsunător, apăsându-i în tot feliul, comițând chiar crime, pângărind familiile și locașurile sfinte, astfel încât mâna lor lacomă și cruntă izbuti în scurtă vreme a răspândi pretutindene mizerie, sânge și desperare. În zadar locuitorii Dornei alergară de mai multe ori la sprijinul autorităților din țară; autoritățile erau prea slabe pentru a izgoni din poticele Carpaților ... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică ... adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de curcubeie deasupra catargurilor, înăbușitor, un miros greu de catran și de smoală topită ... s-o facă dar veșniciei. Pe amîndouă le iubea Hipparc, căci una era refluxul celeilalte ; pe amîndouă le iubea deopotrivă, căci una era continuarea celeilalte în timp și în spațiu : pe amîndouă le iubea, căci erau întruparea sufletului lui de om și de artist. Sfioasă, domoală și liniștită, venea acum marea să cînte subt ... un suflu omenesc față de uriașa simfonie a vîntului, ce cînta cu miile ei de glasuri... Învinsă se cumpăni frumoasa triremă, ce lăsase în urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în adîncuri... Din munții de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în prăpăstii, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... și eu... Mersi!... Trebuie să fie scump... Eu iar dau din umeri și-i ofer altă țigaretă. Sunt hotărât deși nu-nțeleg românește să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în compartiment. A trecut, nu pot să-mi dau seama bine, cât timp, și din compartimentul nostru se aude tușind de trei ori... Cocoana intră... Peste două-trei momente, intru și m-așez la loc, lungindu-mă cât ... e armată... parcă e un stol de porumbei... iată doi... cum se sărută și se giugiulesc... Visez?... Dar ce e? ce bufnitură!... ce duduială! Sar în sus... Am dormit! am visat! E lumină bună de ziuă. Cum m-am speriat! am crezut că e un accident... Când colo, ce? Doamna cea tânără, cine știe cum, din somn, a alunecat ... s-a deșteptat speriat și el. Ce e însă curios e că toți din compartiment ne-am deșteptat; numai tânărul domn doarme... acum în colțul din fața mea. Eu mă culc la loc: mai am nevoie de odihnă. E ziuă

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta, născut în preștiintă În sânu-eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii ... Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul ... providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după ... Pâlcuri-pâlcuri vin din toate părțile; se contopesc toate grămadă; cu cât înaintează acest brav popor, cu atât numărul sporește. La 2 și jum. despre ziuă, telegraful e în mâna republicanilor; toate firele rupte și mai ales casa confiscată. La 4, ușile temniței de pe drumul Rudului se deschid pentru câțiva republicani închiși în ... în inima Republicei? Pe la trei și jumătate după-amiazi, în vagoanele de material ale liniei ferate București-Ploești, atunci încă-n construcție, sosea grabnic în Republică un grozav oaspete. Ce era? Era Reacțiunea. Reacțiunea cu tot ce are ea mai oribil și mai hidos - un batalion complet de vânători sub ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i. Odată, în vremea primei sale căsnicii, el avea o mare întreprindere publică, - aceea a fost începutul prosperității lui, deoarece din câștigul acelei afaceri a ... O noapte de septemvrie limpede ca sticla curată... vreme dulce și lună plină... zece trăsuri mergând la pas și banda roșiorilor cântând un marș triumfal în frunte - de neuitat. Familia Guvidi cu nașul ne-a condus la gară. Ne-am suit în vagon cu toții, după ce am mulțumit gazdelor și îndeosebi doamnei, care făcuse onorurile cu grația ei obișnuită etc. N... care n-avea ca noi ... la Moara-de-Piatră. Guvidi, așteptat a doua zi negreșit în orașul P... unde-l chemau niște afaceri urgente, a rămas în gară să apuce trenul ce venea din București și cu care noi ne încrucișam la întâia stație. Se înțelege că în tren am vorbit toată vremea numai de petrecerea minunată de cu ziuă, și am fost unanimi în ...

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă ... spre a-l sfâșia. Fiul împăratului își scoase cuțitul de vânătoare și, cu un curaj nemaiauzit, se repede asupra mistrețului, îi înfige cuțitul drept în ochi și îl dă tumba peste cap, îi mai dă vro două lovituri bune în cap și-l lasă mort acolo locului. Făcu ce făcu și aduse nițică apă în căciulă, stropi pe flăcăul care leșinase, și îl mai învioră. Acesta, când se deșteptă și văzu pe izbăvitorul său, zise: - Cere-mi oricât vei voi ... bani am făcut ce am făcut eu acum pentru tine. Se rușină oarecum flăcăul cu pricina; dară mai prinzând limbă, îi spuse șiritenia, cum venise în vânătoare cu mai mulți tovaroși, cum zărise mistrețul și se luase după dânsul, și cum nu-l lovise bine, și el se năpustise asupra lui ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii

... și bogăția de producere a acestei nobile arte la noi. Întrebați pe un muzicant, pe un pictor, pe orice alt artist, om matur: în câtă vreme ai învățat d-ta arta dumitale? Are să-ți răspunză, dacă e adevărat artist, aproape invariabil: "în foarte mult timp, vreo douăzeci de ani, și tot nu o știu bine". Dar ia întreabă și pe un june literat, în cât și-a învățat arta; are să-ți spună: "Domnule, literatura nu se învață; talentul este suficient; am talent, prin urmare am tot ... moartea pe care nu forțe inconștiente i-o preparau cu toată rafinata cruzime de care numai omul este capabil. Care va să zică, e prins în laț, în laț!... "În laț! Iehova!" zise jidanul în sine... "În laț!"... Și atunci, se bătu în piept și se rugă, ca și cum ar fi cerut lui Iehova o inspirație de mântuire. "În laț!" mai zise el o dată. Apoi după o zguduitură teribilă, începu să zâmbească sardonic: "În laț! în ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... copii; însă să nu mai cerce nimene să-mi surpe drepturile, căci, pe sfântul Dumnezeu, va merge după Duman!... Șotrea, vino încoace!... Să te îmbraci în haine de cerșetor, să-ți prefaci fața și mersul și mâne în zori de ziuă să pleci la Iași, să afli ce se petrece. Am auzit că o poteră mare, mai mare decât totdeauna, are să năvălească asupra noastră. Caută ... cațaveică albastră cu blană de vulpe. — Dă la sărmanul, la ologul! zise cerșitorul cu glas rugător. Omul cu cațaveica albastră încreți din sprincene, căută în pungă și stătu câtva timp pe gânduri: Aice am aur, își zise el, aice argint, aice aramă, dar nu-i destul de măruntă. — N-am parale, dragul meu, iartă ... cu un aer de binefăcător: — Haide. — Dumnezeu să-ți scurteze calea și să-ți lungească zilele, răspunse cerșitorul închinându-se adânc. Biciul plesni în aer și calul plecă în trap mare, ridicând valuri de colb în jurul căruței. — Se mai aude vorbind pe aice de Codrean? întrebă, după câtva timp de tăcere, stăpânul căruței. — Se aude și nu prea. — Dar de Șanta? — De Șanta?... Așa ș-așa. — Drept să fie că

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Stâncile se lasă în jos, descrescând până în fața scenei. De la picioarele stâncilor, în mijlocul scenei, începe un parc cu poteci. Este timpul despre ziuă. Steaua dimineței licărește încă pe cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate ... Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Stâncile se lasă în jos, descrescând până în fața scenei. De la picioarele stâncilor, în mijlocul scenei, începe un parc cu poteci. Este timpul despre ziuă. Steaua dimineței licărește încă pe cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate ... Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>