Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCĂPUȘI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 193 pentru ÎNCĂPUȘI.
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru Jurnalul nostru de Ion Luca Caragiale Ce lipsește Moftului Un vechi și bun prietin din Iași, de sentimentele căruia ne-am putut îndoi, pe nedrept, un moment, dar în judecata căruia am avut totdeauna o egală și nestrămutată încredere, ne-a făcut zilele acestea nespusa plăcere să ne viziteze biurourile (sic !) de redacție. După ceremonialul de rigoare în așa împrejurări (când ai venit ? când pleci ? etc.), neapărat pe un om de a cărui inteligență avem atâta stimă, trebuia numaidecât să-l întrebăm ce părere are despre Moftul. Întreprinderile intelectuale se deosibesc de cele comerciale prin aceea că, pe cînd acestea țin la sufrajele mulțimii amatorilor, cele d'întâi se interesează de sufrajele unui număr mult mai restrâns. Moftul fiind o întreprindere mixtă, și intelectuală și comercială, ține prin urmare la unele și la altele. Să nu se supere mulțimea imensă a cititorilor noștri dacă suntem sinceri și le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inși anume - puțini, din nenorocire, dar dintre aceștia dumneata, care citești acum aceste rânduri, desigur faci parte. ...
Ion Luca Caragiale - Moftul român
Ion Luca Caragiale - Moftul român Moftul român de Ion Luca Caragiale — Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! * Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! * Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! * Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! * Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! * Eu: Dar domnii X... Y... Z... n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu Plagiatul Zola-Bibescu de Ion Luca Caragiale O campanie întreagă s-a ridicat în contra lui Zola după publicarea romanului său La DĂ©bâcle. Se știe metoda — noi am zice mania, dacă n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă ...
Ion Luca Caragiale - Savant Savant de Ion Luca Caragiale Publicată în Convorbiri Critice , an I, nr. 15 Ianuarie 1908. Toate cărțile din lume, de când lumea, câte-au fost, Minunatul meu prieten le cunoaște pe de rost; Tot ce mintea omenească până astăzi a știut, În savantu-i cap de dascăl, s-a-ndesat și... a-ncăput: Bibliotecă vestită! așa plină, că-n zadar Am dori să mai încapă și un
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
Ion Luca Caragiale - Varietăţi geografice. De la Zanzibar la Salonic şi înapoi Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi de Ion Luca Caragiale Citim în L'IndĂ©pendance roumaine de la 7/19 iunie 1885: „De când d. Xenopol a luat direcția foii supuse, Zanzibarul a devenit o insulă. Nu se mulțumește a-și remania redacția tânărul redactor; îi trebuie numaidecât și o remaniare completă a hartei geografice: pentru moment este prea mult entuziasm..." A doua zi, 8/20 iunie, sub titlul Ce este Zanzibarul? Voința națională scrie: „În adevăr am făcut greșala să afirmăm așa ceva (că adică Zanzibarul ar fi o insulă), însă nu noi întâi, ci domnul Bouillet, care, în Dictionnaire Universel d'Histoire et de GĂ©ographie, 1884, la pagina 2016, coloana a doua, ne-a indus în eroare că: «ZANZIBAR, Menuthias insula? insulă din Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe 25; cam la 200.000 loc., capitala Zanzibar sau Sawoychel, port pe coasta V, cu aproape 85.000 loc. Clima plăcută, adieri de mare. ...
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai, Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un ...
Mihai Eminescu - Ce suflet trist...
Mihai Eminescu - Ce suflet trist... Ce suflet trist... de Mihai Eminescu Ce suflet trist mi-au dăruit Părinții din părinți, De-au încăput numai în el Atâtea suferinți? Ce suflet trist și făr- de rost Și din ce lut inert, Că după-atâtea amăgiri Mai speră în deșert? Cum nu se simte blestemat De-a duce-n veci nevoi? O, valuri ale sfintei mări, Luați-mă cu
Mihai Eminescu - Egipetul Egipetul de Mihai Eminescu Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice; Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării ...
Mihai Eminescu - Junii corupți
... de urgie, Se sfarmă de odată cu lanțul de sclavie Și sceptrele de fier; În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde Tiranilor ce pier! În darn răsună vocea-mi de eco repețită, Vă zguduie arama urechea amorțită Și simtul leșinat; Virtutea despletită ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...