Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCETA SA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 178 pentru ÎNCETA SA.
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... zguduire decât acești doi ochi pe inima domniței. În lumina lor, întocmai ca în două oglinzi, ea întrevăzu soarta ei înlănțuită de a sa; i se păru că întreaga-i ființă, contopită cu a lui, se pierde în întunericul nemărginit. Ea simți amețeala ce simte porumbelul când ... se vede răpit de vultur și purtat în gheare deasupra prăpăstiilor. Acest om sămăna a fi însuși diavolul ieșit din temeliile bisericii. Fruntea sa era încrețită și amenințătoare; nările sale se băteau la fiecare răsuflare; pe buzele sale era semnul cruzimei și al îndrăznelii, dar ce avea el mai ... apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu ... de-a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea care învăli pământul cu mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... Moscva pre Macarie, patriarhul Antiohiei, precum, și pre Paisie, patriarhul Alexandriei, pentru înjghebarea soborului universal ce trebuia să judece pre Nicon. Macarie plecase din ierarhia sa cu totul pentru alt scop și poftirea marelui Alexie la sobor o priimi când acum se afla în Rusia. Nevoia de a aduna ... de mult se făcu cunoscut lumei învățate. Scrierea este în limba arabă și este foarte rară. Un exemplar — din care d. Belfur întreprinse traducția sa la Londra — fu cumpărat la Allep în patria autorului și orientalistul englez nu mai putu găsi alt manuscript, oricât cercetă în bibliotecele din Constantinopoli ... dobitoacelor. Iată descrierea audiinței patriarhului la domnul de atunce, Vasilie Lupul, precum ne-o spune însuș arhidiaconul: „Marți dimineață la opt șubat (fevruarie) înălțimea sa beiul înștiința pre al nostru stăpân patriarh că se găti a se vede cu el, și pe la amiază veni silihdarul într-o ... beiul simți dragoste către stăpânul nostru patriarh, și-l întreblă de pricinile ce-l aduseră pe aici, de care s-a scârbit inima sa. După aceasta, ieși cu patriarhul în Divan, unde era întinsă masa.â€� Arhidiaconul descrie frumuseța talgerilor, a cuțitelor și furculiților, care era toate ...
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... a umblat în lunile trecute prin tot apusul european, unde, după cât știm, numai admirație nu prea i s'a acordat. D-sa este mai bine decât oricare dintre bărbații noștri politici în poziție a-și fi făcut o idee despre prețul admirației europene, adică despre ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... lăsat, Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... lăsat, Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică ...
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... Anton Pann - Tăcerea e ca mierea Tăcerea e ca mierea de Anton Pann 0 muiere rea, limbută, Otrăvită, netăcută, Nu înceta cu certatul, Tot își judeca bărbatul. El iar cu firea neghioabă De bătăi o făcea toabă. Așa ea ce să gîndește, Într-o zi nu ... Cum ia acea băutură, Pe loc bărbatul său tace Și ceartă nu să mai face. Iar ruda ei cu zîmbire Zise la a sa vorbire : -Nu, draga mea, acea apă, Cum zici, de bătăi te scapă, Ci tăcerea ta te face Să aibi cu bărbatul pace. Că țiind, cum ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... Termopile, Și cât va purta Oltul diadema-i de munți, Voi veți trăi; căci vouă Grecia e datoare, Căci voi ați dat semnalul la libertatea sa
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... venit-au și au trecut din viață Mai multe tronuri mândre d-atunci s-au răsturnat, Și lumea fugătoare schimbat-a a sa față În cursu-i minunat. Chiar mintea omenească luat-a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar ...
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... la viața anului viitor. Dar însăși vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al ...
... când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să-ndemne la râs pe ceealaltă. O vede mică-n leagăn, și inima-i tresaltă, Și-i crește fata, crește ... să steie copăcel Și bâlbâie și cade, dar râde și se scoală. Ce veselă-i când vine să-și puie capu-n poală La mamă-sa și-ndrugă cuvinte de-ale ei. Și crește ca din apă, n-o vezi înaltă ce-i? Cât masa e de naltă, și-ajunge la ... și nopți făr-alinare. Degeaba-i mai descântă, că leac într-asta n-are, Și slujbele-s degeaba și macu-n așternut Și vinerile mă-sa degeaba le-a ținut. Și i-a citit și popa, dar nu i-a fost de samă! Sub patru ... joacă-n scânteierea văzduhului curat Pe sus, năluci frumoase cu fulgere încinse. Copila mamei-n zarea câmpiilor întinse Tot face semn să vie și mamă- ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
... uimit și declară în prezința mai multor artiști că el se simte necapabil de a da lecțiuni acestui prodigios copil, care în etatea sa mai puțin de 12 ani poseda o agilitate atît de estraordinară și o nesecabilă bogăție de invențiuni, ce nu era familiare nici unuia din artiștii ... Gheretti și în șase luni reuși a învăța contrapuntul liber aplicat la stilul instrumental. Înturnîndu-se iară la Genova la 1797, întreprinse prima sa călătorie artistică, împreună cu părintele său, și după ce se prezintă pe scena celor mai principale teatre ale Italiei și electriză pe aceia ce-l ... și triumfele sale artistice, iar din anecdote vom cita pe acelea ce credem a avea oarecare interes și care se referă la arta sa muzicală. Urmînd de aproape pașii artistului nostru, îl găsim la 1804 în orașul Genova, scăpat de jocul la noroc și dat cu totul în inventarea ... inspiră lui Paganini un mare amor pentru acest instrument, pe care îl cultivă cu succes în singurătatea unei vile unde trăia în retragere cu amanta sa. Devenind mai în urmă forte în esecutarea acestui instrument, găsea cea mai mare plăcere a compune sonate pentru violină cu acompaniamentul de chitară ...