Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNDEMNA SĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 222 pentru ÎNDEMNA SĂ.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci să vedea bine că sunt buni prieteni și, lucru rar printre tineri, își povesteau slăbiciunile într-un chip omenesc și sincer. Concluziile a patru ... Ziua, când soarele inundă lumea cu un potop de lumină stau ceasuri întregi privind în vag, printre gene. Și micul curcubeu lipit de grăsimea genelor să aprinde, și să desfășuară, și să precipită pe albastrul străveziu al cerului. În diminețile de iarnă, focul s-a stins de mult în sobă, este frig în odaie, obrajii ... vedea ce fericită stare este această lene. Într-adevăr, cu toții au închis ochii, foarte convinși că vor gusta o fericire ciudată. În capul fiecăruia să
... tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot să uit pe acela ce am amat cu-nfocare; Ce viu să-mi aflu mormântul, viu să mă îngrop în tine, O, al mării împărate! spre pârgă mă primește, Iar voi, fecioare din Lesbos, nu mă mai bociți pe mine, Ci cântați ... putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de râs! Însă dacă dumnezeii, întărtați de-a lui cruzime, L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să ...
... tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot să uit pe acela ce am amat cu-nfocare; Ce viu să-mi aflu mormântul, viu să mă îngrop în tine, O, al mării împărate! spre pârgă mă primește, Iar voi, fecioare din Lesbos, nu mă mai bociți pe mine, Ci cântați ... putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de râs! Însă dacă dumnezeii, întărtați de-a lui cruzime, L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să ...
... sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri, Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi ...
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... admira feerica panoramă a acestui cadru delicios. În fine, pozițiunea aceasta este atît de belă și variată, că proza și versul nu pot să dea o idee esactă despre dînsa; chiar penelul superbului Paul Rembrandt [1] s-ar umili înaintea atîtor frumuseți inefabile și n-ar cuteza să le reproducă. Întrebați pe turiștii englezi, pe acei oameni stravaganți ce își pun viața în pericol ca să se suie pe creștetul celor mai nalți munți ai globului și să admire dupe înălțimea lor frumosul joc de ape al cascadelor, efectele de lumină ale lunei și umbrele multiforme ale frunzelor agitate de violentul Boreas, și ... că ți-a adus vreo displăcere și de aceea ne-ai părăsit atît de brusc. Amelia mă întreabă neîncetat de tine. Ce eram să fac? I-am spus că ai plecat; dar căta să fii de față ca să privești întristarea ce i-a pricinuit nuvela aceasta! Cu toate astea, eu nu am avut curagiul să o condamn, ba încă am avut slăbiciunea de a o consola. Sărmana jună! ea avea dreptate; ariile italiene ce le cîntai cu atîta ... ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... fi și frumoasă! — E duioasa noastră mamă! a adăogat Poetul. — Da, duioasă mamă, ce e drept... Trebuie numa s-o bați să-i sângerezi sânul până să se-ndure să-ți dea o picătură de lapte... Și încă vara, cât să fie de zăduf, calea-valea; dar să poftești d-ta iarna — că pasămite nu ești de p-aici — să poftești când turbă și urlă... atunci s-o vezi ce duioasă e! — Da, știu; dar, chiar în furoare, ce sublimă este! — Bag seama ... sfântul — eu știu ce ți-a făgăduit domnul, că eram de față; dar acuma, drept să-ți spun, nu e vreme potrivită să i te-n-fățișezi; e foarte supărat pe oameni, fiindcă-i vede cum se-nvrăjbesc și dușmănesc între ei și gata-gata să facă iar războaie și vărsări de sânge; și domnul este peste măsură scârbit de purtările lor, și chiar se gândește cum să-i pedepsească amarnic, cu foc, apă, cutremure și alte răni, ca să-i aducă la calea pocăinții... Prin urmare, mai plimbă-te... — Bine, a zis Poetul. Și iar s-a dus jos ...
... nu oprea banii mănăstirii de a se cheltui, căci părinții egumeni, spre a se ține în posturile lor, erau nevoiți adeseaori să dea sume mari la unele persoane. Întrebarăm de ce cuvioșii părinți nu-și dau demisia din egumenie când li se cerea să întrebuințeze rău venitul bisericii; dar o asemenea abnegație de sine se păru ca un lucru peste putință părintelui Ipolit, și ca să ne încredințeze că astfel merg lucrurile lumii ne zise cu cea mai profundă umilință: "Veți vedea d-voastră și celelalte mănăstiri, dar credeți că, dacă ... frumos lucru să învieze câțiva domnitori care au fost apărătorii națiunii, dar ia închipuiți-vă pe Țepeș și alți asemenea lui ieșind din pământ ca să ne măcelărească; sunt încredințat că ne-ar socoti oameni fără de gust și că n-ar lăsa să se piarză astfel datinile strămoșești. Ne trebui mai mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă ... pentru că au murit de mult i-au comemorat alți preoți." Â "Asta nu face nimic: noi aici n-avem nici o treabă și putem ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... o sfadă Unii voind să călătorească, Iar' alții pe loc să hodinească. Din bătrâni încă mai mare parte Stă pe-aceaia ca cât mai degrabă Să meargă la Spăteni, nici să-întarte Domnia, prin zăbavă fără treabă. Drept aceasta țiganii grămadă Strângându-să-începusă la sfadă. Unii striga că pentru o fată A unui ciurariu nu să cuvine Să zăbovească tabăra toată, Alții răspundea că fieștine Datoriu e păn' atunci să rămâie, Păn' să va ști de-i Romica vie... Iar' în cea curte mândră măiastră, Voinicii zăuitându-și de toate Bea, mânca, juca, ședea-în fereastră; Parpangel fĂ ... Va să-adune, războiu să-întrejască, În zădar a le-îndemna să bate Cu porunca tare-împărătească, Căci oastea-în răsipă-acum pornită Să calcă fugind ș-e neoprită. Iar' Hamza de cetele muntene Împresurat, cade la prinsoare Cu mai mulți din oștile-agarene. Grecul încă nevăzând scăpare, Lui ... nu pot să fie, Lucruri de rușine și mișele, Porunci să-l bată peste față Pentru vorba proastă și-îndrăzneață. Iar' deacă din solii repezite Să-încredință, mai nu turbă-în sine De ciudă și de-urgie-ocărâte Văzându-și porunci, nici să ...
... nu-i mai e degrabă; poate sta și de vorbă cu un drumeț. Negustorul se uită la fată, se uită șașiu la băiat și merge să vază ce mai e pe dincolo, până-n odaia unde s-au pus niște orzari să-nvârtească un ștosișor... Acu, ce mai una alta? Multă vreme nu poate sta de vorbă o fata care are atâta treabă... N-apucă să plece fata și roșcovanul intră-napoi. Tânărul s-a culcat de-a binele... Aș! E vreme de dormit acuma? Trebuie să ... d-alături, unde e pont mare de câștigat: orzarii sunt și mai buni de iubit - joacă și prost și gros. - Hai, scoală! Între orzari, cine să fie? - Neica Dincă, unchiul, frate bun cu taica flăcăului nostru. Nu stau mult la vorbă ca să înțeleagă unchiul de unde vine și unde se duce tânărul. Vine de acasă și se duce la oraș, să plătească boierului câștigul întârziat, cincizeci de galbeni, pentru sfoara de moșie din Poenița, pe care o ține taică-său în arendă. Și jocul pornește iar ... în timp ce băiatul a strâns banii, i-a legat și a vârât adânc legătura în sân: - Cu mine ...
... a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă ... atitudinii poetice, independent de orice realizare expresivă. Teologul mistic a pierdut din vedere că mai mult poate decât cuvântul poezie, cuvântul Dumnezeu trebuie să despereze pe autorii de dicționare care, pe lângă intențiile practic empirice sau istorice ale oricărui lexicograf, mai au și scrupule inteligente. Să introduci pe Dumnezeu în definiția poeziei înseamnă să prelungești o confuzie și așa destul de regretabilă. În atitudinea mistică, astfel cum o arată Bremond, încape muzica mult mai potrivit decât poezia. Preotul spune ... ce i se oferă în forme inevitabil mărginite. Psihologii au atras de mult atenția asupra acelor momente stranii în care sufletul simte ca o poruncă să-și aducă aminte, dară făr ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur ... aducea aminte și acuma vorbea. Și ticăitul în minutul acela parcă își puse încetinel mînele amîndouă pe umerii mei ca și cum ar fi vrut să mă facă să îngenunchi. O privire de mustrare trecu în ochii bătrînei, care luciră o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un ... șirag de mătănii de chihlimbar ca acelea pe care le aveam Ia gît, mă urmări cu ochii. Erau mătăniile lui, de bună seamă, și fără să vreau, ca îndemnat de cineva, mi-am ridicat repede mîna să le scot. Firul pe care erau adunate, fiind vechi însă, poate, sau cine știe ce ascunsă putere a lucrurilor care își aduc aminte ...