Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNOATĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 87 pentru ÎNOATĂ.
Multatuli - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah
... a dus acolo Să facem sare. De voi muri pe mare Și de m-or azvîrli în apa-adînvă, Veni-vor chiții lacomi, Vor înota în preajmă-mi și vor întreba: Care din ei să-nghită leșul Ce cade către fund? Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Husarii
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Husarii Husarii de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Un tropot - trâmbița râsună, Cresc nourii de praf treptat, Husarii sunt! Ei vin în goană, Și-au ordin ca să mâie-n sat. Abia sosiți aici, spre seară, Ai patriei apărători, Și bucurie, dar și teamă Cuprinde pe locuitori. Nici bucuria lor, nici teama Nu poate naște din senin: Sunt chipeși, buni băieți, husarii, Dar... cam râvnesc la bun străin. — Ia seama, fata mea, la toate — Șoptește mama serioasă — Cumva să nu călătorească Vreun lucru mai de preț din casă. Odat' cu zorile, husarul E treaz, și toți sărind pe cai Dau pinteni, sună de plecare, Dispar departe peste plai. Cu o durere negrăită Se uită fata după ei: Frumoșii ochi înoată-n lacrimi, Oftând se umflă pieptul ei. — De ce ești, fata mea, tu tristă? Vorbește: ce s-a întâmplat? — Ah, mamă, a plecat husarul Și inima el mi-a
Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...
Urmuz - Emil Gayk Emil Gayk de Urmuz Gayk este singurul civil care poartă pe umărul drept un susținător de armă. El are gâtul totdeauna supt și moralul foarte ridicat. Nu poate fi ostil multă vreme cuiva, dar din privirea-i piezișe, din direcțiunea ce ia uneori nasul său ascuțit, precum și din împrejurarea că este aproape în permanență ciupit de vărsat și cu unghiile netăiate, îți face impresia că este în tot momentul gata să sară pe tine pentru a te ciuguli. Ascuțit bine la ambele capete și înconvoiat ca un arc, Gazk stă totdeauna puțin aplecat înainte, astfel că poate ușor domina împrejurimile. Ține să fie bine pregătit pentru orice eventualitate, și de aceea doarme numai în frac și mănuși albe, păstrând ascunse sub pernă o notă diplomatică, o cantitate respectabilă de pesmeți și… o mitralieră. În timpul zilei, Gayk nu poate suferi altă îmbrăcăminte decât o pedeluță cu brizbrizuri, una în față și alta în spate, și cari se pot foarte ușor da în lături de oricine cu permisiunea sa. Timpul și-l petrece înotând continuu 23 de ore, însă numai în direcțiunea nord-sud, de teamă de a nu ieși din neutralitate. ...
Vasile Alecsandri - Ștefan și Dunărea
Vasile Alecsandri - Ştefan şi Dunărea Ștefan și Dunărea de Vasile Alecsandri Baladă Dunăre! ce plângi tu oare? Plâng o floare de sub soare Ce din sânu-mi a răpit Ștefan-vodă cel cumplit! . . . . . . . . . . Pe cel țărm bătut de valuri, Sus pe zare, sus pe maluri, Sunt trei cete de oșteni, Turci, tătari și moldoveni. Una-i ceata hanului, Una-i a sultanului, Una-i a Ștefanului! Iar în câmpul cel turcesc Mii de săbii zângănesc; Iar în câmpul tătaresc Mii de arce săgețesc; Iar în cel moldovenesc Doi luceferi strălucesc: Ștefan-vodă cel frumos Ș-o copilă, chip duios. Fata plânge, fata zice: Lasă-mă să fug de-aice, O! Ștefane, scumpul meu! Domnul zice: Nu! nu vreu, Nu, pre sfântul Dumnezeu! Că-mi ești dulce la privit Și mai dulce la iubit, Ca lumina soarelui La lupta viteazului. De-ți sunt dragă, de-s frumoasă, Ia-mă, doamne, ori mă lasă. Ba! de-a fi să lupt pe dată Chiar cu Dunărea turbată, Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. Apoi dar, rămâi cu bine, Că tu n-ai parte de mine!" Fata ...
Vasile Alecsandri - Mehedințeanul
Vasile Alecsandri - Mehedinţeanul Mehedințeanul Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde magheran, Voinicel mehedințean, Sunt născut pe frunzi de fag Ca să fiu la lume drag Și-s scăldat de mic în Olt Să mă fac viteaz de tot Și-s frecat cu busuioc Să am zile cu noroc. După ce am mai crescut Din ochi maica m-a pierdut C-am fugit de la părinți Tot în munți, la Mehedinți. Apoi m-am lăsat în vale Cu trei rânduri de pistoale Ș-am ajuns un voinicel Cu inima de oțel. Aoleo! ce foc de dor! Veni-va badea Tudor [1] Să mai strângă din păduri Cete mândre de panduri Ca s-alunge de la noi Și pe greci și pe ciocoi. Frunză verde păducel, Cine-a merge după el? Un șoiman mehedințel Care știe să chitească, Rândunica s-o lovească, Și mai știe de călare Să se lupte-n fuga mare, Și mai știe să înoate Vâslind Dunărea din coate. Aoleo! mă arde focul Ca să-mi cerc și eu norocul, Aoleo! de rău, de bine Țipă sufletul în mine! ↑ În Valahia mică, peste Olt, mulți cred că Tudor Vladimirescu, șeful pandurimii ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
George Coşbuc - Jertfele împăcării Jertfele împăcării de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X I În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe stă trist, mucigăit, Și numai câteodată în jurul său revine Mișcarea vieții calde, când paveze quirine Răsar de după ziduri — de două ori pe an. Atunci legionarii colosului roman Ies grabnici ca furtuna și tari ca răzbunarea, Dar nu le simți nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, Se-mprăștie deodată și iar s-adună des Și pier în crâng. Se joacă ? Dar iată-i! Dânșii ies Mai mulți! Erau o sută și-acum ei sunt o mie, Mai iuți și mai năvalnici, mai plini de vijelie. S-amestecă, s-aruncă popor peste popor ! Ies fulgere din suliți, dar sulițele mor Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ; Ajung acum la piepturi, cu pumnii-și fac ei cale Prin șiruri teutone : nici țipete de guri, Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri De pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă- ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...