Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTRE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 978 pentru ÎNTRE.
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru ... este legitimă, dar trebuie să fie făcută numaidecât. Preotul, lăsând la o parte toate vorbele și părerile huligănești (care sunt destul de răspândite uneori chiar între cei mai buni dintre ei), să-și aducă aminte de spusele Sf. Evanghelii, ce-o citește în fiecare duminică în biserică. Numai aceste două lucruri ... să le înțeleagă bine și drept, să știe ce să ceară. Ei pot să facă prin sate adunări și sfaturi despre alegeri, să se înțeleagă între sine cum să le facă anume aceste adunări, să le lămurească țăranilor toate celea ce se ating de ele. Multe pot să facă ei. Numai ...
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
... că, dacă mă iubiți, păziți poruncile mele. Iubirea cătră aproapele atunci să realizează și se săvârșește, când ne iubim cu fapta și din tot sufletul între noi ca și pe noi înșine, după porunca lui Dumnezeu. Să iubești, zice, pe domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul ... toată puterea ta și cu toată inima ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și iarăși: acestea poruncesc vouă ca să vă iubiți între voi. Căci atunci realizăm o astfel de iubire, când ne îndemnăm și ne ajutăm între noi la cĂ©le bune și de folos, și la cĂ©le trupești, dar mai ales la cĂ©le sufletești și mântuitoare, fiecare după putința ...
Dimitrie Anghel - În furtună...
... 2, 1912, p. 1—3. Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastîmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi ... în adîncul sufletului meu omenesc, care e un abis ca și adîncul mării, îmi aruncam imaginile și le făceam să joace, îmi întindeam aripele fantaziei între cer și mare, între liniștea de sus și furtuna de jos, ca și pescărușii, și mă îmbătăm de voluptatea zborului, de primejdia ce o simțeam pitită după creste de ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau ... cere răzbunare, și iată și Cucoana Chirița și toți eroii și eroinele uitați acuma ai lui Alecsandri, întrupați în ființa lui Bălănescu, cel mai iubit între toți, veșnic răsplătit de aplauze și adorat de mulțime. Era de ajuns să apară cu înfățișarea lui bachică, peste măsură de gros, cu burta lui ... și coroane de carton, lemnărie și tencuială, toate au căzut la pămînt și s-au prefăcut în cenușă. Zidurile singure au rămas, decoruri triste, și între ziduri, ici-colo, urme din chilioarele cu balustrade de pliușă roșă, unde atîtea guri frumoase au surîs, atîtea capete grațioase s-au înclinat și atîtea ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală ... ce dezrobise atîtea zvonuri însă și le dăduse drumul în lume, magul făcut din vibrații și unde sonore, așa cum s-a îngropat între flori, adăpostit sub pălăria lui uriașă, cu o bastistă de mătase legat la gît, cu cele două puncte negre neclintite, ca două note pline ce ... scumpe și juvaerurile atârnau la gâtul și urechile matroanelor. Și omul de zăpadă, cu pătrunzătorul lui ochi de diamant negru în cari rîdea soarele, viul între morți fu pus față în față cu tizul lui din marmoră făcut. Un zîmbet trecu sub mustățile bătrînului compozitor, piatra însă a rămas ...
... Gelu Vlaşin - Parahiangan Parahiangan de Gelu Vlașin între noi mai e un pas un singur pas cât o prăpastie între noi lucrurile stau cu capul în jos risipite între noi salteaua cu plictis cu migrene apăsătoare și snobism infantil care-mi strivește fața beau otrava albă cu toți boemii tâmpiți beau și eu obrăznicătură ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie de foc ceresc. Poezia pentru el a fost o mângâiere, versul — o necesitate. De ...
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)
... prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas, Va trăi atâtea timpuri cât Pionul, petros munte, Între nouri inal a-va maiestoasă a lui frunte. Deși cântul a lui Omer poartă cea întâi cunună, El nu ... nici a lui Alceos ton, Înfocatele suspinuri și cuvintele-ncă sună A Safei înamorate și a lui Anacreon Nice între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de ... a lasat de ele știre. Tu, în căruia sân Zeul a aprins sânta scânteie Să dai faptelor prin muză traiul cel nemuritor, Între teme înmiite nu-i afla mai naltă-idee De aceea ce dictează sântul patriei amor, A românilor virtute deci prin versul tău să ...
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul
... ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și ... durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medețină slabă foarte pentru pătimire grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare, În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat ...
Ion Luca Caragiale - Câteva cuvinte
... a nu ni se atinge o închipuită meritată întâietate. Care este rezultatul acestei risipiri de forțe literare, acestei lipse de comunicativitate și de conlucrare între contimpuranii în adevăr înzestrați? Iată. Publicul cititor, atât de puțin format până acuma, nu poate totdeauna distinge între producerile literare pe aceea ce-și poartă fără onoare eticheta. El pune mâna pe ce-i cade din întâmplare sub ochi, având unul la mie ... lui, unde e atât de dorit: ușa i se va deschide de perete, va fi întâmpinat cu o caldă și frățească îmbrățișare și va găsi între
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
... biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici ... de Munte, ridicând un pod de piatră peste Dâmbul Sec, dacă nu de piatră, macar de lemn, dar să fie solid. Târgul de Munte numără între cetățenii săi 39 de alegători de colegiul I și 390 de al doilea. Mai toți au la școlile locale copii, cari termină în anul acesta ... faci copiilor o carieră. Ei! e greu unui părinte să se despartă de copii așa de fragezi; nu-i vine ușor unei mame să trimită între străini pe copilașul ei de la vârsta de 10-11 anișori. Să-l bagi în pensionat! Ce educațiune poate căpăta un copil într-un pensionat ...