Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTUNECA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 317 pentru ÎNTUNECA.
Ștefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif) Pe deal de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe deal stă vechea cetățuie, Popas din tainice visări, Arare vreun drumeț mai suie Spre dînsa strîmtele cărări... De veacuri zace-n părăsire Cetatea unde-un voievod Își doarme somnul în neștire, Cu credinciosul său norod... Și-adesea, cînd se face sară Și glas de taină toate au, Sus, la ruina solitară, Sub lună, dus pe gînduri, stau. Iar cînd cobor, și, dintr-o dată, În lumea ce de astăzi vin, În manta mea întunecată Trec prin oraș ca un
Ștefan Octavian Iosif - Răzmirița (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Răzmiriţa (Iosif) Răzmirița de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate. Ard satele... Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare Prin pîlcuri lungi de praf întunecate. Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate, Chervane vechi, căruțe cu bucate Se duc spre munți și curg mereu din zare. Sînt mari averi domnești, strînsoarea, rodul Atîtor lacrimi și sudori cumplite — Se zguduie pe stîlpii șubrezi podul... Străinătatea lacomă le-nghite... Năuc se uită-n urma lor norodul — Plîng la răspîntii mame
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana
Ștefan Petică - Nopțile de legende
Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...
Alecu Donici - Florile Florile de Alecu Donici La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri; Dar rugămintea lor au fost zădărnicită Și ploaia cea pornită De un răcoare vânt Se varsă pre pământ, Potoale sfera grea, Verdeața înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și catifea, Ce ruge înălța când ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de pe ferești afară lepădate. Talentului firesc de critică nu-i pasă, Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase; Și numai florile acele prelucrate Se tem de ploaie
Alecu Donici - Teiul și stejarii
Alecu Donici - Teiul şi stejarii Teiul și stejarii de Alecu Donici Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat. Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari! Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari Și tari, Dar pică la pământ De
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...
Alexandru Macedonski - Alea jacta est
Alexandru Macedonski - Alea jacta est Alea jacta est de Alexandru Macedonski Dorințe îndrăznețe Din visuri de junețe Ce mintea-mi conținu, Din voi mai este vruna Când soarta-ntotdeauna La toate zise nu? Și totul când m-apasă, Ce drept mi se mai lasă Afară de-a muri... O țintă, o dorință Să caut cu credință Din nou a-mi făuri? Nimic!... Orișice cale Mi-e-nchisă, și cu jale În cugetu-mi privesc... Speranța mi-este stinsă Ș-o negură întinsă În locu-i întâlnesc! Din ce în ce mai multe Amarnice insulte Întâmpin nencetat, Cât inima-mi sărmană Întreagă este-o rană Ș-un hoit de sfâșiat! Albastra boltă-mi pare Cernită de-ntristare Ca sufletu-mi în dor, Iar lacrimile mele Întunecă și stele, Și soare-ncălzitor. E iarnă, este gheață Întinsă pe-a mea viață Precum pe niște văi Zăpada se întinde Și-n giulgiu-i cuprinde Păduri, izvoare, căi. Și cum ascunsă tace Privighetoarea-n pace Prin scorburi de copaci, Așa și tu, biet suflet, Abia având răsuflet, Te-ascunzi în piept și
Alexandru Macedonski - Mănăstirea
Alexandru Macedonski - Mănăstirea Mănăstirea de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Mănăstirea-și doarme moartea lângă țărm de Acheron... Oglindindu-se în undă, stâlpi ș-arcade se confundă, Pe când clopotu-nviază trăgănat și monoton Un fior ce din aramă zboară-n lung și-n larg pe undă. Pretutindeni e-ntuneric, neagră moarte pretutindeni... -- Sub uitare, ca-ntr-o vată, zace-al traiului transport; S-au dus patimile toate, — voci de tunet sau de grindini, -- Lângă glaucele ape mănăstirea e un port. II Dar tăcere: rugăciunea, și un disc în noaptea brună... -- Limbi bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur, Tinicheaua de pe turnuri albăstrită e de lună Ș-a bisericii nălucă își dă brânci în clarobscur. Tot așa se naște-n mine, sub mister, o frământare... -- Oh! simțire, te crezusem întinată pentru veci. Și afară din Gomora te-azvârliși prin o sforțare Spre-a-mi repune-argint în suflet și un psalm pe buze reci. III Și deci iată că de lapte se fac glaucele ape, Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar, Iar pe vechiul zid pe care liliacu-atârnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. ...
Alexandru Macedonski - Noaptea neagră
Alexandru Macedonski - Noaptea neagră Noaptea neagră de Alexandru Macedonski Cu norii ce afar' s-adună Acoperind și cer și lună, De la fereastra mea, sub coaste, Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de iasme Ce sunt a iadurilor oaste. Hop! Hop! Se duc mereu la vale, Și parcă m-ar privi cu jale, Și parc-ar râde câteodată... Căci spăimântoasele lor rânduri Sunt ghiana ce o port în gânduri, Sunt mintea mea întunecată. Cocoșul ce-nspre ziuă cântă Cu glasul lui nu le spăimântă... Hip! Hip! — curg iezmele întruna, Și dacă las perdeaua iute, Atunci, odaia, pe-ntrecute, Mi-o umplu, una câte una. Ha! Ha! — Și grabnic mă-nconjoară Râzând de-un râs ce mă doboară, Iar în mijlocul lor, îndată, Pe când mai mare e vârtejul, Uscându-mi gura și gâtlejul, Mă pun, și trag o horă
Alexandru Vlahuță - În fericire
Alexandru Vlahuţă - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...