Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNVĂȚAT

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 499 pentru ÎNVĂȚAT.

Constantin Stamati - Motanul și bucătarul

Constantin Stamati - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să ...

 

George Topîrceanu - Distih eroic

George Topîrceanu - Distih eroic Distih eroic de George Topîrceanu Plop tânăr, încrustat în miezul verii, Cu ramuri vii și frunză sclipitoare, Când râul vântului te scaldă, Învață-mă să râd ca tine-n soare, Să-i sorb lumina caldă. Plop negru, încrustat în ger Și-ncremenit sub lună Cu rămuriș de zgură și de fier... Învață-mă să uit lumina verii Și-n câmp silhui Să dau tristețea mea tăcerii Și gândurile mele

 

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu  Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! ­ Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. ­ Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: ­ Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...

 

Ion Luca Caragiale - Boul și vițelul (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Boul şi viţelul (Caragiale) Boul și vițelul de Ion Luca Caragiale Un bou, ca toți boii puțin la simțire, În zilele noastre de soart-ajutat... Învață la școală cartea de cetire Și ajunse boul un bou învățat. Mare lucru-n lume e și-nvățătura! Ține loc de multe, chiar și de talent... Printr-o bună școală, rafinezi natura: Din vițel poți scoate un bou eminent. Nu încape vorbă, între animale, Un așa specimen greu să mai găsești Să citească zilnic feluri de jurnale, Rumegând atâtea știri politicești. Astfel, eminentul, în curent cu toate, Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit: „Unchiule, cum mergem?â€� — „Excelent, nepoate! A mai grea problemă s-a și resolvitâ€�. „Unchiule, iar glume!â€� — „Ba deloc, băiete! Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu... Și m-ascultați pe mine, eu citesc gazete: Tu nu știi nimica, ești un agiamiu. Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine, C-am scăpat de-acuma de orice nevoi: Ni sunt deopotrivă voitori de bine Și au multă milă cei mai mari de noi. N-au pierit zadarnic, astă primăvară, Dintre ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Motanul și bucătarul

Ivan Andreievici Krâlov - Motanul şi bucătarul Motanul și bucătarul de Constantin Stamati Un oarecare bucătar, fiind și cam învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți așa te-am lăudat, Că motanul meu Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice ...

 

Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...

Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller... Când se juca Elisa MĂ¼ller.. de Mihai Eminescu Pe genunchii-mi te-am purtat. Ți-am privit în față, Ochii-mi ochii-ți a cătat, Gura-mi, buza-ți creață ­ Și m-am pus pe sărutat. Cine mă învață? Ca o mamă blând și lin Ce-un copil răsfață, Mângâiat-ai fruntea mea Și m-ai strâns în brață. Ah, cât te iubesc de mult! Cine mă învață? Eu mă duc, te părăsesc ­ Nu mă privi șuler, La spectacol mă pornesc, Stăi să-mi văd de guler. În teatru românesc Azi e Elisa MĂ¼ler. Un copil netrebnic sunt ­ Spune-mi-o apăsată. Mi-ai legat acest cuvânt De viața-mi toată, Mi l-ai dat roșind, plângând Când ai fost ­ ciudată. Ah, surâde-mi înc-un pic Și nu-mi fi ursuză. Căci cu degetul cel mic Te ating pe buză. Și șoptește-mi un nimic Nimeni să n-auză. Astăzi e duminecă. Pac! și una bună. Eu te las și bine că Mi te las nebună... Trage-te de mânecă... Ce știi de-i minciună. Nici nu știi, o, turturea, Ce- ...

 

Mihai Eminescu - Ca o făclie...

Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși ­ din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ...

 

Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!

Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt ­ Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă ­ moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea ­ un rai în asfințire ­ Se scuturau flori albe de ...

 

Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!

Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt ­ Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă ­ moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea ­ un rai în asfințire ­ Se scuturau flori albe de ...

 

Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam

Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...

 

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>