Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AGERI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 108 pentru AGERI.
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului ...
George Topîrceanu - Păinjiniş Păinjiniș de George Topîrceanu În plasa gândurilor mele de lumină Ți-am prins imaginea: o viespe Subțire-n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă... E seară... Plopii înșirați în zare Se sting departe - Văpăi de umbră, facle funerare La căpătâiul zilei moarte... De ce să-mi stai zadarnic împotrivă? Rămâi a mea... O, nu te zbate, dulcea mea captivă, - Rețeaua fină s-ar cutremura Și fiecare fir întins prea tare Mă doare... Că le-am urzit - păianjen solitar - Nu din argintul razelor de lună, Ci din fiorul unui vis bizar Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar Ca să-l trăim o clipă
Gheorghe Asachi - Iarna (Asachi)
... mai tare, Prin ea râul zace-n fieră, Ș-a ei singură suflare Schimbă toate-n atmosferă. Ea invită pre pământ Pre turbatul ager vânt, Lui Zevs tunetu-nfrânează Și a fulgerilor rază. Însă dac-a ei putere Ne aduce-atâta frică, Ea prin liniștea ...
Gheorghe Săulescu - Momîţa Momîța de Gheorghe Săulescu Apărută în volumul Fabule în versuri sau poezii alegorice , 1835 Momîța precum să știe Din fire atîta isteață Cu ageră ghibăcie Și nu mai puțin măreață, Orice vede precum omul Vre să facă și ea-ndată, Ia seamă la lucru, cată, Pîndește ce face omul, S-apucă ca să lucreze Vre-ntocma să-l imiteze, Și l-asta are dreptate, Toate ale ei cercetate Fiind de om mai aproape Decît bestiile toate Cu mîna ei să se-ndoape Pe două a umblare poate. Di-ar ave orangotanul Gură atît de omenească Cum e barba și gîtlanul Ar putea să-mpărățească. În casa unui om mare Aflîndu-se o momîță Și-ntr-o zi de sărbătoare Văzînd pe-o cuconiță Cum făcea parura sa, Rămîind singură-n casă Momîța pe teapa sa Nu vru mai gios să se lasă. După ce întîi se unse Cu profumuri, cu pomadă Pe la locurile-ascunse, Pe la cap și pe la noadă, Puse-n capu-și o bonetă Și la gît o cordeletă. Vrînd apoi a se și rade Cu briciul rade și nasul, Și vrînd ca să fugă, cade, Călcînd cordela ...
Grigore Alexandrescu - O impresie
Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...
Ion Heliade Rădulescu - Arpa lui David
Ion Heliade Rădulescu - Arpa lui David Arpa lui David de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Spartu-s-au coardele arpei potente Marelui David, poetului-rege! Nu mai există a psalmilor arpă! Câți i-asculta inspiratele-acorduri De melodie, cu inima-nfrântă Vărsând vărsau lacrime calde, dolente, De repentire, de rugă, d-extaze. Acele lacrime varii și multe O consacrară Domnului sfântă. Lamente-se ale Sionului vergini, Căci iată, spartu-s-au ale ci coarde. Ea străbătea prin dulcele-i accente Inimi de piatră, ca gerul de ageri, Fiilor aspri ai fărdelegii, Da-n ei viața și le nălța suflet; Strâmbii cu inima, strâmbii în cuget Drept se-ndrepta la potenta ei voce. Arpa lui David era mult mai forte Și decât tronu-i. Poetul trecuse Sus, mai presus decât rege la nalte: Spiritul Domnului sta peste dânsul. Ea celebra a Domnului mărire, Spunea ale lui Israel mari fapte, Ea răspândea peste văi bucuria: Tresăreau munții, se plecau cedrii. Aspirat-au și s-au suit la ceruri P-aripe d-angeli ale ei acorduri, Si ca tămâia rămaseră-acolo. D-atunci nu se mai aude-a ei voce, Ci numai amorul ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la încercare, De mii de ori mai ager decât vicleanul șarpe Vrăjmaș al omenirii ș-al vechii fericiri. Care e al ei nume? și cine nu îl știe? -- Diplomația! ce spaimă, o, cer ...
... chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat, Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat De cute fața stinsă, firavă, ofilită. Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită El multe uneltit-a și câte-a și-ndurat, Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... literaților și semiliteraților a îmbâcsit amintirea lui Eminescu, nu numai cu interpretări vulgar și strâmb pioase, ci și cu elementare neadevăruri. Aspru și ager a răzăluit dl Călinescu aceste necurățenii; și, în marginile mărturiilor minuțios judecate, ne povestește faptele și întâmplările, sigure sau probabile, care au alcătuit ...
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna Altarul mănăstirii Putna de Vasile Alecsandri Domnul Ștefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni, Locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar, Și pe malurile Putnei, cu vitejii săi români, Însuși merge să aleagă locul sfântului altar. Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește, Precum aburii pe baltă când lumina asfințește. Căpitani, ostași cu zale și cu platoșe de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război. Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer; Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi. Iată că lângă-o movilă domnul Ștefan s-a oprit! Totul tace!... ochii țintă, stă poporul neclintit. Trei ostași cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă; Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalți ca bradul de la munte, Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloș, și pe frunte Cu-a lor lungi și negre plete se coboară-o neagră țurcă. Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor, Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor. Multe fiare din cei codri, mulți dușmani tineri, semeți, ...
Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul
Vasile Alecsandri - Balcanul şi Carpatul Balcanul și Carpatul [1] de Vasile Alecsandri Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață, Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față Ș-aprinși de dor de luptă, cu ochii se măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară, Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“ Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură, Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură Și zice cu trufie: „Carpatule vecine, De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine, Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte Torente-necătoare deprinse ca să salte Din maluri peste maluri, din munte peste munte, Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte, Să facă într-o clipă ca să dispari din lume Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“ Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie, Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie, Și-n clocot lung răspunde: „Balcane, -a ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. Nevoie ai ...